Am vrut sa-mi activez o instalare de XP luata prin MSDN AA si am sunat la gigeii de la Microsoft Support pentru ca nu mai puteam sa fac instalarea decat prin telefon. Numar verde, gratuit din orice retea, o placere sa suni.

Raspunde robotul c-o voce blonda care-mi repeta timp de vreo 5 minute “Va multumim ca ati sunat la serviciul de activari produse Microsoft. Serviciul solicitat este momentan ocupat. Va rugam sa asteptati sau sa reveniti”, cu cate-un beep la sfarsit. Intr-un final raspunde un gigel cam repezit caruia incep sa-i spun problema dandu-i detaliile importante, Windows XP Pro de pe MSDN AA, instalat pe o alta configuratie, schimbat configuratia, nu mai merge activarea. Cred ca saracul s-a blocat la MSDN AA pentru ca m-a rugat sa astept 2 secunde si l-am auzit pe fundal cum striga la cineva : “Am pa unu cu MSDN. Il iei tu ?” Ma pune pe hold si ma transfera la celalalt gigel. Asta era mai coerent si a auzit toata fraza. Si-mi spune “Aaaa, pai era bine unde-ati sunat. Aveati activare de facut. Stati sa va transfer inapoi”. Iar pe hold (de data asta cu muzica) timp de vreo 10-15 secunde dupa care revine si-mi spune ca nu e nimeni disponibil si sa las un numar de mobil. I-am lasat numarul si au zis ca suna in 10 minute.

Au sunat, am dictat un ditai installation ID prin telefon, am primit un confirmation ID la fel de lung si gata. I’m legal.