Ați văzut vreodată un om al străzii chinuit în mizerie și frig, cu hainele jerpelite și ați stat să vă gândiți oare cum ar fi să fiți în locul lui în acel moment iar gândul să vă oripileze pentru că efectiv nu ați putea suporta să trăiți așa ? În cele mai multe din cazuri poate nici el n-ar fi suportat la un moment dat dar omul se adaptează în timp. La fel cu bolnavii cronici care trec prin dureri care ar fi insuportabile pentru cineva sănătos. Cumva ei au învățat să trăiască cu durerea și să nu-i mai acorde atâta importanță.

Cam așa și cu noi în momentul de față. Întreba mai deveme Brylu pe Facebook dacă Arafat l-a dărmat pe Boc iar Colectiv pe Ponta, de ce simbol am avea nevoie în momentul de față pentru a schimba clasa politică actuală. Și având în vedere că întrebarea lui vine după momentul în care un tânăr de 29 de ani a murit pentru că statul român are treburi mult mai importante decât reînnoirea unui acord cu Eurotransplant, mai mor și alții pentru că există priorități mai mari decât rezolvarea crizei de imunoglobulină, vor mai muri mii alții prin spitale jegoase pentru că pur și simplu nu sunt relevanți în “Programul de guvernare”.

Răspunsul la întrebarea lui e unul trist sau unul pe care nu cred c-am vrea să-l aflăm vreodată. Adevărul e că ne-am învățat cu jegul din jurul nostru. Au existat unii șocați de faptul că puterea de atunci a îndrăznit să se ia de mitul unui om care-a realizat ceva prin muncă iar asta a dărmat un guvern. Ulterior o generație întreagă care și-a petrecut tinereațea prin beciuri insalubre a fost șocată când a realizat că puteau muri oricând din cauza șpăgii generalizate iar ulterior din cauza mizeriei din spitalele patriei. Dar natura umană ne-a făcut astfel încât să nu percepem șocul ăsta la aceeași intensitate de fiecare dată când mai auzeam că mai moare câte un tânăr prin spitale. Am amorțit pe rând, cu fiecare din cei 65 de morți din Colectiv astfel încât, deși de-o natură ușor diferită, șocul morții lui Călin Farcaș nu ne-a mai zdruncinat atât de tare.

Devenim imuni la jegul și durerea din jurul nostru și probabil va mai dura mult până să ne amintim că la un moment dat nu puteam concepe să trăim așa. Dar spre deosebire de oamenii străzii și bolnavii cronici noi ne cam merităm soarta.