Azi, după multă vreme, am prins un metrou din ăla jegos de-al nostru, neaoș de la Titan spre muncă. Dimineața de obicei mi-era groază să mă îngrămădesc în Bombardierele alea noi și pline. Prin stații lungeam gâtul doar, doar prind și eu un firicel de aer mai rece din afara metroului.

Eh, cu astea neaoșe alta-i viața. Din punct de vedere al confortului călătorului diferența-i ca de la cer la pământ. Cu toate geamurile deschise în el mai că nu-ți fluturau pletele în vânt cu metroul plin. Era nemaipomenit.

Aceeași treabă e valabilă și în cazul autobuzelor noi. Oricât de leneș sunt am preferat să merg pe jos 2 stații decât să mă urc într-un coșciug pe roți în care pute-a hoit și-s peste 50 de grade în interior.  Eu unul consider banii ăștia aruncați. Dac-ar veni să mă controleze cineva într-un autobuz din ăsta, i-aș întinde 50 de bani și i-aș spune că atât consider că merită călătoria în condițiile date. Dacă comentează, l-aș pune să stea cu obrazul lipit de barele de susținere să vadă cum e…

În altă ordine de idei, de ce naiba nu schimbăm noi lucrurile și începem să muncim noaptea și să dormim ziua ? Noapte e răcoare, e frumos, se mai face economie de curent pentru că aerul condiționat nu mai e forțat la fel de mult, lumea ar fi mai calmă, ce mai, numai avantaje. Iar ziua, ori dormim ori stăm și bem bere la terase. Termenul “viață de noapte” o să se transforme în “viață de zi”. Nu mai zicem c-am “pierdut nopțile prin baruri” ci “am pierdut zilele prin baruri”. Eh, cum sună ?