Noir Desir este una dintre puținele trupe rock franceze (care să mai aibă succes și în afară). Totul a început în anii ’80 când Bertrand Cantat se întalnește cu bateristul Denis Barthe, chitaristul Serge Teyssot-Gay și basistul Frédéric Vidalenc. Timp de cațiva ani au repetat și au cântat mai mult din placere prin diverse baruri, într-o perioadă în care genul respectiv era mai puțin agreat de public.

În 1984, cu ajutorul unui american stabilit in Franța, Theo Hakola (liderul grupului Passion Fodder), scot primul mini-album (“Où veux tu qu’je r’garde? “ ) sub numele Noir Desir. Doi ani mai tarziu, apare urmatorul album, “Veuillez rendre l’âme (à qui elle appartient)” care este primit bine de critici. Urmează o perioadă cu concerte prin Franța dar și prin Uniunea Sovietica, Cehoslovacia și Canada. Grupul prefera să fie independent și refuză multe apariții televizate care ar fi putut sa le aduca o oarecare notorietate.

În 1990 înregistreaza un nou album, “Du ciment sous les plaines”. Albumul apare in Februarie 1991 și conține 14 piese dintre care 4 în limba engleză. Succesul aduce oarece tensiuni în trupă dar, dupa o pauză revin cu un nou album așteptat de un număr din ce în ce mai mare de fani. În 1992 apare “Tostaky” (prescurtare de la Todo esta aqui). Albumul are succes și urmează o perioadă cu sali pline de fani în concerte. Unul din concerte va fi înregistrat într-un noua aparitie discografică (“Dies Irea”) și marchează începutul unei perioade nefaste. Basistul Frédéric Vidalenc este înlocuit în trupa de Jean-Paul Roy și apare un nou album “666.667 Club”.

După “One Trip / One Noise” în 1998 (remixuri) și “En route pour la joie” în 2000 (compilație), în 2001 apare mult așteptatul album al trupei , “Des visages des figures” cu care au devenit într-adevar cunoscuți. Albumul primește titlul de cel mai bun album rock al anului 2002 , iar piesa “Le vent nous portera” are parte de un videoclip caștigător.

Din păcate, ca majoritatea grupurilor rock, și Noir Desir este lovit de o tragedie care iese totuși din tiparul “liderul formației moare de supradoză”. În 2003, Bertrand Cantat, în urma unei reprize violente de ceartă, își lovește mortal prietena, actrița franceză Marie Trintignant (fiica actorului Jean-Louis Trintignant si a Nadinei Trintignant) într-un hotel din Lituania. Este arestat și închis pentru 8 ani langa Toulouse, în Franța.

Dupa tragedie, în 2005 mai apar 2 realizari ale trupei. Noir Désir en public și Noir Désir en images (DVD). Membrii formației nu exclud relansarea formației odată ce Bertrand Cantat va fi eliberat.

De Noir Desir am auzit prima oara în 1998, ascultând piesele de pe “666.667 Club”. Personal i-aș compara cu The Doors (comparația mi-a venit când am auzit că Marie Trintignant a fost îngropată în cimitirul Père Lachaise). Bertrand obișnuia sa compuna poezii și semnează titlurile pentru toate piesele formației. Tot personal consider albumul “666.667 Club” cel mai bun album al trupei, deși au cunoscut afirmarea internațională cu “Des visages des figures”.

Și ca să închei în ton cu vremurile, dedic o piesă de pe acest album unui om care este nevoit să facă șpagatul prin emisiuni și să-și arate mușchii pentru a capta atenția sexului opus (deși am auzit ca nu este ceva ereditar). Piesa se cheamă “Prayer for a wanker” și o puteți asculta aici :

P.S. Meaning of the word “wanker” ( wikipedia )

The term literally means “one who wanks” (masturbates). In particular, it may connote one (usually male) who is self-obsessed, or a show-off. It has similar meanings and overtones to American pejorative terms like “jerk”, “jerk-off”, or “prick”.The term wanker has also been extended, as a generic insult, to cover self-aggrandizement or ostentatious behaviour, specifically where the performer’s impression of their own talent and ability manifestly exceeds that of the audience.