O ocazie ratată

Mai ieri apărea tovarașa doamna premier prin presă și anunța ca o zambiluță că statul nu va plăti pensiile înainte de paște ci după, și asta în principal din cauză că dacă le-ar plăti înainte săracii bătrâni ar avea un interval prea mare până la următoarea pensie. Tare mă tem pentru ei că până la finalul anului o să se mai repete schema asta nu de alta da’ statu’ deja se împrumută masiv.

Scriam într-un articol nițel mai vechi că eu unul aș vrea să văd cum PSD rămâne la guvernare până la următoarele alegeri parlamentare și nu-i lasă pe alții să scoată castanele fierbinți din foc. Și asta în principal din cauză că altfel nu ai cum să lămurești electoratul cât de toxici sunt. Și uite, în cazul ăsta pensionarii sunt votanți fideli ai celor din PSD, ar fi un moment un ca să înțeleagă unde au greșit. Numai că lecția asta poate fi predată și într-un mod mai uman.

Spun asta pentru că am văzut câteva comentarii pe interneți în care oameni tineri anti-PSD se bucurau de faptul că “o să le iasă bătrânilor pe nas votul pro-PSD” și că “așa merită”. Sincer cred că ratăm o ocazie mare de-a mai repara din falia din societate dintre noi și ei. Ăsta era momentul perfect în care USR-ul sau poate chiar partidul lui Cioloș sau ambii, sau absolut oricine dintre liderii de opinie de pe la noi să îndemne la a ajuta bătrânii care n-au ce pune pe masă de sărbători. În loc să demonstrăm că suntem mai buni ca ei nu acem decât să demonstrăm că “cine nu-i cu noi e împotriva noastră”, ne bucurăm că le-a “tras-o” PSD-ul fără să ne gândim că așa ne-o tragem și singuri.
Radicalizarea asta n-o să ne ajute niciodată să trăim într-o țară civilizată, o să rămânem o cocină în care ne luptam unii cu alții.

Leave a Reply

1 Comment

Next ArticleDrumul spre nicăieri