Într-o țară oarecare în care locuitorii ei au fost până acum câteva zile păduchioși, leneși, proști și hoți dar au devenit brusc deștepți și cinstiți se întâmplă într-o zi un lucru care ar putea părea neobișnuit pentru cei din jur.

Un copil mic aparținând unei minorități deștepte și cinstite dar discriminată pe nedrept de majoritatea cetățenilor era plimbat zilnic, ba de mămica lui, ba de o altă doamnă care și-a oferit necondiționat ajutorul, printre mașinile oprite la una din intersecțiile unui frumos și civilizat oraș. Ca să ia și cel mic aer și să aibă poftă de mâncare, nu de altceva. Și tot așa zi de zi până când niște oameni răi au venit și au luat copilul aflat în ziua respectivă cu totul întâmplător la mărinimoasa doamnă, nu la mămica lui. Și l-au trimis rapid în plasament de urgență. Bine că săraca femeie n-a pățit nimic și măcar acum poate să se plimbe singură.

Dar stați liniștiți, este o poveste de Crăciun, nu se termină ca un film european în care toată lumea suferă la final. Mămica lui n-a stat cu mâinile în sân și a depus plângere împotriva celor care i-au luat copilul. Și evident vrea să-și ia și lumina ochilor ei înapoi. Iar acum oamenii ăia răi sunt cercetați de oamenii legii care vor face dreptate. Așa cum s-a făcut întotdeauna dreptate în țara asta oarecare.

Iar peste câțiva anișori îl vom vedea pe copilul nostru plimbându-se liber și zâmbitor printre aceleași mașini printre care-l plimba și mămica lui. În țara plină de oameni deștepți și cinstiți în care a crescut cu mândrie.