Prin 2006 încă mă mai scremeam la ideea de a-mi face blog. Prima “tentativă” e încă online pe wordpress.com (ca o dovadă că internetul nu iartă nimic și nimic nu se pierde).

Printre cele 4 posturi de acolo am unul care atinge subiectul “religie”. Subiect de care mă ating destul de rar (din respect pentru cei cred într-o divinitate) dar pe care nu-l iert atunci când îmi oferă o ocazie destul de bună de-a amenda prostia umană. E interesant de citit postul fie numai ca o  introducere vis-a-vis de ceea ce am de spus aici.

Zilele trecute am primit un fluturaș în cutia de scrisori. Inițial am vrut să-l arunc (așa cum fac de obicei cu “spam-ul” de genul ăsta dar fluturașul promitea un subiect destul de bun de postat aici.

Sunt departe de-a fi o persoană religioasă. Dar după cum am zis mai sus, nu-i judec pe ceilalții (în anumite limite care țin mai mult de bun-simț și de moralitate). Înțeleg rolul religiei în viața lor. Fiecare dintre noi are nevoie de un ajutor, de un sprijin. Fie că-i vorba de credința în divinitate ori de prieteni, familie sau chiar slujbă (cine-o fi ăla nu știu :P). În plus, credința poate fi cea mai comodă metodă de sprijin. Nu-i nevoie să întreții o relație specială ci doar să-ți întorci fața către icoane de fiecare dată când viața-ți mai dă câte-un șut în cur. Nu săriți, generalizez doar pentru a sublinia că ăsta-i modul prin care marea majoritate apelează la credință. Până la urmă avem nevoie de sprijin pentru a găsi în noi puterea de-a ne adapta unei situații grele, de-a reuși să supraviețuim și să reușim să zâmbim din nou.

De-ajuns cu filozofia, revenim la fluturaș. Criza nasoală care începe să lovească și populația băștinașă oferă industriei bisericești noi oportunități. Oportunități care se cer promovate prin fluturași de genul celui de mai sus. Și ar fi oare bâlciul complet dacă n-am avea și-o mică reclamă la DDTV pe fluturașii respectivi ? Nu-i așa că nu ?