Dacă ar fi să fac un top cu lucrurile pe care le urăsc din toată inima în lumea asta mare, războaiele stupide legate de standardele software ar ocupa un loc fruntaș.
SMB a pornit că un protocol dezvoltat de IBM și a ajuns sub papucul Microsoft la o versiune radical schimbată. Deși a fost (și încă mai e) un coșmar din punct de vedere al securitătii a ajuns să fie folosit în masă. Din cauza cererii a apărut și versiunea open-source și reverse-engineered, samba. Versiune care de-a lungul timpului a tot făcut slalom printre modificările aduse de Microsoft. Mai devreme sau mai târziu au reparat incompatibilitățile și samba a ajuns să fie folosit tot mai des.
Mai nou au apărut o grămadă de jucării sub forma media playerelor externe sau NAS-urilor cu firmware linux-based și samba pentru access la rețea. O jucărie de genul ăsta am și eu acasă. Un IcyBox MP305 care suportă majoritatea formatelor video. Și obișnuiesc să mă uit la filmele de pe laptop pe televizor prin ăla. Însă mai acum o săptămână brusc n-a mai funcționat loginul pe share-ul din Windows 7. Am stat, m-am scărpinat domol între urechi și m-am apucat să caut prin ultimele update-uri de prin Windows și în paralel să caut update de firmware pentru jucărie. Inutil de spus că am făcut o noapte albă stând cu Wireshark și încercând să-mi dau seama de ce paștele mă-sii nu merge loginul ăla. Într-un final am găsit vinovatul. Windows Live Essentials 2011 adaugă ceva în implementarea windows a smb și strică compatibilitatea cu Samba. Ulterior am aflat pe diverse site-uri că există o metodă prin care pot să ocolesc problema. Dar implica găurirea extremă a smb-ului și-am preferat să nu fac asta. Nu de alta dar laptopul meu ajunge și prin rețele mai puțin prietenoase.
Ca de obicei Samba va scoate update care va repara chestiunea în cauză. Însă de la update-ul Samba mai trebuie să aștept și versiunea imediat următoare pentru firmware-ul jucăriei. Și sincer n-am chef să aștept atât. Prefer să-mi utilizez jucăria decât să am Windows Live Essentials 2011 instalat (din care oricum nu foloseam decât Live Writer).
Și deși mi-ar face o deosebită plăcere să muiesc Microsoftul acum, de data asta se pare că nu-i neaparat vina lor. Specificațiile pentru SMB2 sunt prezentate în MSDN library și se pare că-i vina dezvoltatorilor Samba (momentan nici nu le merge bugzilla). Dar cum altă alternativă n-am și prefer să mă uit la filme decât să uzez neaparat Live Writer o să skip Essentials până la noi ordine.
Relax, din ce-am incercat eu, nici workaround-urile alea nu merg extraordinar de bine.