Uitându-mă aseară la creația artistică cea mai de seamă a lu’ Groparu, adică filmul Usturoi, nu am putut să nu remarc faptul că prin distribuție apar membri de seamă ai blogărimei transilvane. Și m-am gândit că nah, lenți, lenți da’ ne-au luat-o în față ardelenii ăștia și au film reprezentativ. De ce n-am avea și noi o super-producție bucureșteană în care să folosim talentele care locuiesc prin București. Așa că peste noapte am și visat scenariul. Crivăț, în rolul unui interlop brăilean din clanul Mămăligă vine “la capitală” ca să scoată niște brăilence la produs pe malul Dâmboviței. Găsim noi aici și niște tinere talente blogerițe brăilence, eventual unele cu țâțe proaspăt puse pe barter ca să avem și niște nuditate parțială. Este ajutat evident de alți brăileni (e plin Bucureștiul de ei) pentru că se știe, brăilenii sunt ca evreii, se ajută între ei. Numai că aici intră în conflict deschis cu un mafiot mai vechi al locului, tătaru’ Cetin ajutat de bulgarul Petcov, mare maestru al bricolajului (cu o șurubelniță și un patent rezolvă toate problemele, de la eliminatul cadavrelor până la extragerea de informații). Și pentru că trebuie să avem și-o poveste de dragoste tragică, vom avea…
Today I listen
M-am uitat la Vinyl de la primul episod din motive de Mick Jagger + Martin Scorsese. Însă, așa cum zicea și Vali, s-a cam lălăit rapid acțiunea și acum mărturisesc faptul că mă uit mai mult pentru muzica din serial. Uite-așa am avut ocazia s-o redescoper în penultimul episod pe Dusty Springfield interpretând “Windmills of your mind”. Și trebuie să recunosc, varianta asta sună demențial și o ascult pe repeat de câteva zile pe unde apuc. Melodia a fost compusă de Michel Legrand (versiunea în franceză se numea “Les moulins de mon cœur“) iar versiunea în limba engleză a apărut în “Thomas Crowne Affair” din 1968. Ăla cu Steve McQueen și Faye Dunaway la 20 și ceva de anișori. Bineînțeles nu interpretată de Dusty Springfield ci de către Noel Harrison. Dar în afară de a împărtăși cu voi varianta asta (care variantă repet, datorită vocii lui Dusty Springfield îmi place maxim), vroiam să vă mai arat și o scenă din Thomas Crowne Affair pe care eu mărturisesc c-o uitasem și pe care-am revăzut-o în momentul în care am ascultat pe youtube varianta cântată de Neil Diamond. Scena e aia celebră în care Steve McQueen joacă șah cu Faye Dunaway și…
Film cu ingineri
Zilele trecute am văzut The Boxtrolls, o animație de tipul stop-motion produsă de Laika (cei care-au făcut și Coraline) după o carte (Here be monsters !) de Alan Snow. Simpatică animația și haioasă (discuțiile dintre Mr. Pickles si Mr. Trout sunt delicioase) dar pe undeva pe la jumătatea ei am avut o revelație. Animația asta este de fapt despre studenții de la politehnică. Și voi enumera mai jos motivele pentru care “the boxtrolls” seamănă atât de bine cu viitorii ingineri : Ies doar noaptea. Adoră să repare chestii. Sunt urâți. Vorbesc într-o limbă total străină pentru cei inițiați. O fată are nevoie de traducere pentru a înțelege ce spun. Dacă îi luminezi brusc, se ascund imediat. Nu par să aibă viață sexuală. Burlaci fiind, sunt obișnuiți să trăiască printre gândaci. Pot comunica cu “altă specie” doar dacă există interese tehnice comune. Lumea nu-i înțelege și se sperie de ei. Iar dacă o fată ajunge din întâmplare la ei ei acasă va spune doar “If you’re going to eat me, just get it over with. I’m sure I’m delicious.”
Despre filme
Constat că e util și Google Plus la ceva. Mai acum o săptămână cineva din lista mea de prieteni de pe acolo a share-uit un video de pe un canal de Youtube numit “Every frame a painting“. Și de atunci mă tot uit pe canalul respectiv de youtube și nu mă mai satur. (Apropos, dacă citește respectivul prieten pe aici îl rog să dea un semn ca să-i pot da creditul binemeritat, că am încercat să caut să văd cine era și nu am mai găsit). De la Akira Kurosawa, la Edgar Wright și Jackie Chan, autorul respectivului canal explică excelent ce-i face deosebiți ca artiști ai cinematografiei. Și realizezi de ce super-producțiile americane sug atât de rău. Vă las cu filmulețul despre Edgar Wright că tot e unul din preferații mei :
Film cu iepuri
Că tot n-am chef să scriu altceva m-am gândit să vă mai recomand un film (sper că v-a plăcut “A boy and his dog” ). Ăsta este un film potrivit perfect cu ziua de Paște. Este un film cu iepurași de paște, un film vesel, plin de culoare și care se termină chiar într-o notă optimistă (I shit you not !). Filmul se numește “Hank and Mike” , unde Hank, respectiv Mike, sunt doi iepuri de paște proaspăt concediați din corporația din care fac parte. Cum gestionează ei situația veți putea urmări în film. Vă las cu un mic filmuleț și c-o melodie extrem de veselă : P.S. Dacă vreți să știți care-i originalul melodiei (c-am căutat-o și eu), este “The Burning Hell – It Happens In Florida“. Enjoy !
Filme vechi
Am văzut prima oară filmul ăsta când eram încă copil, nu cred c-aveam mai mult de 12 ani. Însă țin minte că m-am uitat fascinat la el și multe din scenele din film le-am reținut până mai târziu. L-am revăzut acum câțiva ani (4-5 ani), descărcat de prin “magazinele de specialitate”, fără subtitrare și cu o imagine nu tocmai grozavă. De curând mi-a venit din nou cheful să mă uit la “A boy and his dog“. Un SF post-apocaliptic așa cum se făceau în anii ’70. Un film cu un Don Johnson la 25 de ani în căutare de gagici pe care să le ardă (yeah, yeah, pun intended). L-am căutat din nou prin “magazine” și după ce-am stat aproape 2 săptămâni cu el descărcat la 98% l-am luat de la Răzvan folosind protocolul ăla de rețea mișto numit sneakernet. Și l-am revăzut azi la calitate bună cu alți ochi și cu mai multă răbdare. Ocazie cu care-am constatat că filmele din ziua de azi sunt făcute pentru retardați. Nu mă refer la scenariile cretine din “superproducțiile” gen “Avengers”, “Transformers” și altele ci la obiceiul prost de a explica ABSOLUT tot în film. Ei, ăsta-i un film care lasă imaginile…
Tehnologia azi
Aseară, în lipsă de altceva interesant (deh, n-ai în fiecare zi meciuri cu Ungaria în care să se lase cu cafteală), mă uitam la un documentar interesant. Documentarul, produs de Penn și Teller, se numește Tim’s Vermeer și este despre un inventator (Tim Jenison ) pasionat de modul de a picta al lui Vermeer. Teoria conform căreia Vermeer picta folosindu-se de diverse mecanisme optice nu este nouă. Dar Tim a dus-o la extrem reîncercând să picteze “Lecția de muzică“. Eu l-am urmărit ca pe un documentar despre un geek pasionat de un alt domeniu decât cel tehnologic (IT). Și m-a amuzat să văd cum modul ăsta “ingineresc” de a gândi lucrurile îl face să descopere indicii destul de clare cum că Vermeer folosea într-adevăr un dispozitiv optic pentru a picta și-a reproduce nuanțele atât de exact. Mai mult decât atât, spunea despre dispozitivul inventat de el (Tim) că este “redescoperit”. Chestie care m-a pus nițel pe gânduri vis-a-vis de modul în care își făceau treaba oamenii din secolele trecute. Cei care vroiau să-și facă treaba cu succes erau nevoiți să gândească și să găsească soluții la cele mai simple probleme. În ziua de azi tehnologia gândește în locul nostru iar…
Filmu’ horror românesc
Prind în seara asta pe HBO o producție românească după o nuvelă de Mircea Eliade omonimă, Domnișoara Christina. Cu Maia Morgenstern și fii-su. Băi nene, am mai văzut filme românești proaste. Da’ atât de prost jucat ca ăsta nu-mi aduc aminte să fi văzut vreodată. Joacă atât de scremut ăștia încât horror-ul ăsta devine de-a dreptul amuzant. În altă ordine de idei de ce mă-sa mare horror-ul românesc se rezumă la strigoi și vampiri. Chiar n-avem alte chestii horror în țara asta ? Ba eu zic c-avem destule. Cum ar fi să facă cineva un film despre taxe și impozite. Sau, mult mai mișto și cu un potențial enorm, un film cu spitalele românești. Nu, nu ca-n “Moartea domnului Lăzărescu”. Ci cu nopți petrecute prin saloane insalubre cu gândaci prin jur și cu asistente din alea care când îți vorbesc îți îngheață sângele în vine. Mai avem grămezi de subiecte horror în țara asta. Pot să sugerez și câteva nume de filme, “Traficul din București”, “În mall”, “Un weekend pe Valea Prahovei”, “Vara la mare”, “Un grătar la iarbă verde”, “Vecinii de bloc”, “La noi în sat s-a făcut tulburelul”, “Vaslui, mon amour” și lista poate continua.
The expert
Când am văzut prima oară clipulețul de mai jos, la prima scenă amuzantă am râs. După aia, pe măsură ce vedeam mai mult, un ochi a început să mi se zbată, pumnii s-au încleștat și râsul a devenit unul nervos. Da’ poate unii îl vor găsi inocent și amuzant. La mine a stârnit prea multe amintiri dureroase ;)
Synology NAS
Până mai acum o lună am folosit acasă un NAS (Network-Attached Storage) D-Link. Mai precis un D-Link DNS323, un model destul de vechiuț, “împrumutat” pe termen lung de la Bogdan care-l ținea aruncat pe undeva. A fost de neprețuit pentru home-entertainment împreună cu un media player IcyBox care știe să redea absolut orice format share-uit în rețea. De curând însă am luat (tot de la Bogdan dar de data asta cumpărat) un NAS Synology DS410j. Nici ăsta nu-i ultimul răcnet însă după o lună de utilizare mă simt ca un țăran din evul mediu ajuns brusc într-un Mall. Echivalentul actual ar fi 411j dar nu l-am mai văzut pe stoc pe nicăieri, găsiți doar 411 slim sau 213j (cu 2 bay-uri în loc de 4). Nu stau să-i fac review-ul că nu e jucărie nou-nouță dar o să vă povestesc cum mi-a rezolvat două probleme. 1. De la închiderea Google Reader m-am tot chinuit să găsesc un mod decent de-a păstra feed-urile RSS sincronizate cumva. Toată pleiada de soluții online gen Feedly au un mare minus. Nu au un API și niște aplicații cu care să poți lua offline feed-urile respective. Pentru că nu am și noi voi avea niciodată încredere…
Oblivion
Weekend-ul ăsta am încercat iar să văd un film ultra-lăudat. Și pentru că tot a apărut la “închirieri” am dat “play” la Oblivion. După primele 20 de minute din film tot nu reușeam să văd care-i ideea principală. Unde vor creatorii filmului să ne introducă cu un început atât de lung în care Tom Cruise se plimba cu nava-coaie și visa cum se întâlnește cu Olga Kurylenko. Un început ATÂT de plictisitor încât am adormit prima oară când am început să mă uit la film. După încă vreo 20-30 de minute am avut un deja-vu. Da, e un Moon versiunea 2 cu ultra buget, cu 2 gagici și cu un Morgan Freeman care poartă niște ochelari cu care vor face furori hipsterii anul viitor. Ah, și cu ăla din Game of Thrones care se culcă cu soră-sa. Și cu încă niște figuranți care cică au supraviețuit pe planetă timp de vreo 60 de ani în niște catacombe în timp ce Tom Cruise se relaxa într-o cabană pe-o margine de lac înconjurată de pădure. Spre final m-am simțit extrem de prost ca IT-ist. Pentru că personajul ăla negativ al inteligenței artificiale care-a reușit să invadeze Pământul a fost mai prost decât…
Plot holes
Printre picături (adică nițică muncă și ceva joacă cu Utopia) m-am uitat la 2 filme în weekend-ul ăsta (atenție, postul conține spoilere). Nu de alta da’ n-am mai avut seriale interesante de văzut. Încep întâi cu al doilea film văzut, Killing Season. Cam lung, cam plictisitor dar în orice caz mai deștept decât celălalt. Cea mai deranjantă chestie din film e accentul ăla cretin pe care-l are John Travolta. Mi-a adus aminte de “The Edge” cu Anthony Hopkins și Alec Baldwin. Mai mișto “The Edge” dar ce-i drept, altfel se făceau filmele acum 15 ani (sau mai bine zis altul era IQ-ul mediu al spectatorului acum 15 ani). Al doilea a fost “Olympus has fallen“. Dacă “Killing Season” a fost un soi de rip-off după “The Edge”, “Olympus has fallen” s-a inspirat din seria “Die Hard”. Bine, inspirația s-a oprit la a așeza un erou împotriva unei întregi armate. În rest filmul a fost plin de “plot holes” (găuri de scenariu ???). Nu că-s cârcotaș, dar mă aștept ca un film (mai ales unul cu buget măricel) să nu-mi insulte inteligența în halul ăsta. Accept întotdeauna premiza existentă în scenariu, indiferent cât de puțin plauzibilă este. În cazul de față…
Samba vs. SMB/CIFS
Dacă ar fi să fac un top cu lucrurile pe care le urăsc din toată inima în lumea asta mare, războaiele stupide legate de standardele software ar ocupa un loc fruntaș. SMB a pornit că un protocol dezvoltat de IBM și a ajuns sub papucul Microsoft la o versiune radical schimbată. Deși a fost (și încă mai e) un coșmar din punct de vedere al securitătii a ajuns să fie folosit în masă. Din cauza cererii a apărut și versiunea open-source și reverse-engineered, samba. Versiune care de-a lungul timpului a tot făcut slalom printre modificările aduse de Microsoft. Mai devreme sau mai târziu au reparat incompatibilitățile și samba a ajuns să fie folosit tot mai des. Mai nou au apărut o grămadă de jucării sub forma media playerelor externe sau NAS-urilor cu firmware linux-based și samba pentru access la rețea. O jucărie de genul ăsta am și eu acasă. Un IcyBox MP305 care suportă majoritatea formatelor video. Și obișnuiesc să mă uit la filmele de pe laptop pe televizor prin ăla. Însă mai acum o săptămână brusc n-a mai funcționat loginul pe share-ul din Windows 7. Am stat, m-am scărpinat domol între urechi și m-am apucat să caut prin ultimele…
Dune 3D
Via Slashdot mai aflu ce se întâmplă cu proiectul pentru versiunea nouă de film Dune. Ăla despre care tot ziceau c-o să-l realizeze cât mai aproape de versiunea scrisă. Consultanți pentru scenariu, Brian Herbert și Kevin J. Anderson. Ambii cunoscuți mai ales pentru banii scoși pe spatele seriei originale Dune. Kevin J. Anderson ce să mai zic, are o predilecție pentru “sequel-uri”. Eh, da’ nu asta contează, existau ceva șanse (mici ce-i drept) să avem parte de-un film bun care să depășească mini-seria TV din 2000 sau ecranizarea lui David Lynch din 1984. Din păcate sunt din ce în ce mai mici șanse să fie așa. În schimb cresc șansele să avem un nou blockbuster cu dialoguri de toată jena și cu viermi uriași în 3D. De data asta doar ochii or să fie albaștri. Că deh, asta cere publicul…
Concertul…
… este un film de Radu Mihaileanu care trebuie neaparat urmărit. A trecut multă vreme de când am putut asculta cu aceeași plăcere Chaikovski. Un film făcut cu același umor fin și aproape la fel de dramatic ca și Trenul Vieții. Bine, și merită urmărit cu un sunet adecvat (eu l-am apreciat la cinematograf și nu știu dacă ar fi fost la fel de mișto impresionant și acasă pe cele 2 boxe ale tv-ului).
Cei de la Pasărea Colibri aveau o melodie numită “Puterea obișnuinței” care se aplică perfect pe ideea că trebuie să…