Șarlatanii

Am intrat zilele trecute într-o farmacie să cumpăr ceva de supt și ceva de pus în nas. În fața mea o mămică cam de-o vârstă cu mine lua rețeta pentru copilul răcit aflat acasă. Și-am observat cu mirare că printre chestiile uzuale prescrise de medic avea și Oscillococcinum. Pentru ăia cărora le e lene să caute (că și mie mi-e lene să caut și să-mi pun link către propriul articol), Oscillocăcinum astea sunt niște biluțe mici de zahăr chior. Și-atât. Undeva, cu vreo 200 de cicluri de diluare și agitare în urmă (că ăsta e procedeul homeopatic prin care se prepară soluțiile) au existat și câteva molecule de ficat de rață sălbatică. E al naibii de amuzant pentru că, conform principiilor homeopatiei, cu cât este mai diluată o substanță, cu atât este mai puternică. Pentru că apa are memorie sau un rahat de genul ăsta.

Când am văzut că tanti avea așa ceva pe rețetă am căscat ochii și urechile la conversație. Până atunci mă holbam pe pereți. Farmacista o întreabă pe clientă dacă vrea cutie de 6 sau de 30 de doze. Clienta întreabă la rândul ei cât costă cutia de 30 de doze. Farmacista butonează nițel la PC-ul din față și răspunde “75 de lei”. Moment în care cu greu îmi stăpânesc un hohot de râs și un comentariu către “mămică” cu “cred că-i cel mai scump ornament de tort pe care l-ați cumpărat vreodată !”.  Eu am tăcut și ea s-a mulțumit cu 6 doze care și alea costa vreo 15 lei (observați ca nu-i nici o reducere dacă iei en-gros genul ăsta de zahăr).

Ajuns acasă m-am uitat nițel și peste celelalte “medicamente” pe care le produc ăștia care fac și Oscilo. Încercam să găsesc și ceva “legit” nu numai siropuri cu zahăr chior sau drajeuri. Draci, nimic.  Oamenii pur și simplu vând placebo, diluția cea mai mică fiind 6C. Ah, hai să vă explic și asta că e relevant. Diluția 6C înseamnă că se ia o parte din ingredientul principal și se amestecă cu 100 de părți de apă. Apa evident memorează proprietățile miraculoase ale ingredientului. După aia se ia o parte din soluția astfel preparată și se mai amestecă cu încă 100 de părți de apă. Și se face așa de 6 ori. Aia e diluția 6C (sau 6CH). După cum spuneam mai sus, homeopatia zice că o soluție are potență mai mare dacă este trecută de cât mai multe ori prin procedeul ăsta (Oscillo are 200C). A naibii apă, cum învață ea puterile alea magice mai ceva ca puștiul din Karate Kid.

Aici sunt haioase și analogiile pe care le găsiți pe wikipedia referitor la gradul de diluare :

One example given is that 12C solution is equivalent to a “pinch of salt in both the North and South Atlantic Oceans”, which is approximately correct.

One third of a drop of some original substance diluted into all the water on earth would produce a remedy with a concentration of about 13C.

A popular homeopathic treatment for the flu is a 200C dilution of duck liver, marketed under the name Oscillococcinum. As there are only about 1080 atoms in the entire observable universe, a dilution of one molecule in the observable universe would be about 40C. Oscillococcinum would thus require 10320 more universes to simply have one molecule in the final substance.

Another illustration of dilutions used in common homeopathic remedies involves comparing a homeopathic dilution to dissolving the therapeutic substance in a swimming pool.
One example, inspired by a problem found in a set of popular algebra textbooks, states that there are on the order of 1032 molecules of water in an Olympic-size swimming pool and if such a pool were filled with a 15C homeopathic remedy, to have a 63% chance of consuming at least one molecule of the original substance, one would need to swallow 1% of the volume of such a pool, or roughly 25 metric tons of water.

Yet another illustration: 1 ml of a solution which has gone through a 30C dilution is mathematically equivalent to 1 ml diluted into 1054 m3 – a cube of water measuring 1,000,000,000,000,000,000 (1018) metres per side, which is about 106 light years. When spherical, then it would be a ball of 131.1 light years in diameter. Thus, homeopathic remedies of standard potencies contain, almost certainly, only water (or alcohol, as well as sugar and other nontherapeutic ingredients).

 Și ce-i mai haios este că există medici care prescriu așa ceva. Aș vrea să cred că ăia care prescriu, o fac conștient pentru că știu că o răceală simplă trece de la sine dar pacientul are tendința de-a băga pastile cu pumnul doar-doar scapă mai repede. Dar nu sunt CHIAR atât de naiv. Ori sunt proști ori sunt șarlatani.

Dacă mă plictisesc de IT o să-i propun colegului Bogdan (că el tot a terminat și medicina) să facem un laborator homeopat în România. Promit să pun în siropurile de tuse și ceva alcool, să nu-l las numai apă chioară cu zahăr. Nu de alta dar cred că mie de aia îmi plăcea prin adolescență să beau siropul de patlagină când eram răcit.

16 Comments Șarlatanii

  1. Roxana

    Daca vreti sa va ajut, eu le prescriu pacientilor :)). Sa stii ca ar fi o afacere chiar de succes.

    Reply
  2. Maria

    Sunt multe potlogarii in lumea asta de pe urma carora se castiga bani frumosi. Atata timp cat oamenii cred in ele, profiturile cresc exponential !

    Reply
    1. Meekuu

      Funcționeaza la fel de bine dac-ai lua o linguriță de apă cu zahăr fără să arunci pe geam ăia ~15 lei pe oscillo sau alte rahaturi de gen.

      Dac-ai citit postul ăsta și după momentul în care am explicat modul în care se prepară “medicamentele” homeopate tu continui să dai banii pe așa ceva și să crezi că funcționează atunci cu părere de rău, meriți să fii păcălită de toți șarlatanii posibili.

      Ah, și că tot râdeam azi cu un amic apropos de Boiron.
      Uite declarația de presă a unui reprezentant Boiron legată de Oscillococcinum :

      When Boiron’s spokeswoman Gina Casey was asked if a product made from the heart and liver of a duck was safe, she replied: “Of course it is safe. There’s nothing in it.”

      Cu alte cuvinte (mă gândesc că dacă n-ai înțeles cum stă treaba cu diluția poate nu știi nici engleză prea bine), tanti aia spune că e absolut sigur medicamentul lor pentru că nu conține nimic.

    2. Cd-MaN

      Not actually true :-)

      De fapt functioneaza mai bine daca-i mai scump. S-au facut experimente din care reiese ca placebo-ul mai scump functioneza mai bine. E usor sa zici “oamenii sunt prosti” / “stiu eu mai bine” / “daca toata lumea ar face cum zic eu lumea ar fi de X ori mai buna”. In schimb realitatea este mult mai complicata. De exemplu placebo-urile sunt o solutie excelenta cand (a) nu exista masuri mai bune cunoscute (si placebo-ul te ajuta sa astepti pana cand trece boala – care oricum ar fi trecut si fara) sau (b) solutiile existente sunt prea dure / au prea multe efecte secundare (de exemplu antibioticele pentru o simpla boala).

  3. cipoc

    sunt intelegeri intre doctori si farmacisti/producatori. Ce vrei sa vinzi luna asta? Un cacat! Pai ala o sa-l promovez si eu si-mi dai cota parte

    Reply
  4. ZuLu

    Te bati cu morile de vant cu astia cu homeopatia :)
    Eu am fost odata la o clinica serioasa pentru niste investigatii legate de alergii, iar alergologul era chiar un “medic homeopat”. A fost o discutie extrem de interesanta cu el in cabinet avand in vedere ca eu am background in chimie :).

    Multi nici macar nu stiu care este principiul homeopatiei si confunda cu “medicamente naturale” (whatever that means). Sunt ca aia cu mancare fara E-uri.

    Reply
  5. Victor

    Dar Placebo asta nu functioneaza daca esti constient de pretul platit pe un medicament si ca “trebuie sa functioneze, doar e dat de doctor”?
    Merge si la copiii care nu sunt constienti de ce inghit (pana in 2-3 ani)?
    Sau mamica spera sa ii treaca si copilul isi revine?

    Reply
    1. bogd13

      @Victor:
      1) Exista multe feluri de efecte placebo. Unele pot fi accentuate de pretul mai mare sau de ce crede pacientul, dar acestea nu sunt conditii obligatorii.

      2) Copiii care nu sunt constienti de ce inghit nu pot nici sa spuna ce ii doare. Dar daca mamica e convinsa ca i-a dat ce trebuie, tot ea se va convinge ca “uite, merge!” (confirmation bias / experimenter’s bias). Tot o forma de efect placebo este…

  6. septimiu

    Trecand peste dilutia cu pricina mi se pare interesant si ca respectivul ingredient minune a fost descoperit in primul razboi mondial de un nene cu microscop de cazarma si ca respectivul ingredient minune nu a mai fost vazut de atunci de nimeni, indiferent de cat de mult a evoluat tehnica in tot acest timp.

    Reply

Leave a Reply to septimiu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *