Valea Buzăului

Pentru că tot am evitat să mai beau bere de vreo lună încoace am zis să mergem câteva zile să ne plimbăm pe Valea Buzăului. P’acolo pe unde se fac vinuri bunicele.  N-am luat cramele la rând, ne-am propus să facem asta altă dată, dar am stat câte o zi, două în locuri diferite.

La plecarea din București planul nu fusese chiar așa. Vroiam să stăm vreo 4 nopți la o pensiune de pe malul râului Buzău, aproape de Siriu, adică la “Pensiunea Valea Neagră“. Au un site frumos, zona părea superbă din poze, așa că am sunat cu câteva zile înainte să facem rezervare (deși e final de septembrie și era improbabil să nu găsim locuri). În ultima zi, înainte de plecare, ne-a trecut un gând că e posibil ca pensiunea respectivă să nu aibă internet wireless pe acolo. Ceea ce creea o problemă destul de nasoală pentru mine în cazul în care aveam nevoie urgentă să repar ceva.Dar am zis că vedem la fața locului ce-o fi, în cel mai rău caz făceam un hotspot pe telefonul mobil.

Și ajungem în zona indicată de hartă unde constatăm că nu există absolut nici cel mai mic semnal la telefonul mobil. Să ne înțelegem, vorbim de o porțiune de vreo 30km pe DN10 unde NU există semnal. Acolo poți să faci accident, să mori, n-ai cum să suni nici măcar la 112.  Ăsta-i momentul în care merită să te piși cu boltă pe toate hărțile de acoperire ale providerilor de telefonie mobilă din România. Băi, nu zice nimeni să aduceți semnal 4G în vârfu’ muntelui, da’ sula calului, măcar pe drumurile naționale ați putea să aveți semnal suficient de puternic încât să ai voce.

Buun, observăm noi că n-avem semnal și începem să bâjbâim după pensiune. Pe tot drumul nici măcar un semn care să indice către cazare. Într-un final nimerim un drum de țară (care se potrivea descrierii lor de pe site) și la capătul lui un pod pe cabluri (din ăla care se bălăngăne) dar făcut pentru trecut cu mașina pe el. Pe capul podului erau două afișe, pe unul din ele scria că este permis accesul unei singure mașini pe pod iar pe al doilea “atenție câini răi”. Aspectul podului m-a făcut să nu vreau să trec mai departe. Al doilea afiș m-a convins să nu ies din mașină ca s-o iau la pas și să merg către ceea ce părea a fi pensiunea noastră. Însă și aici la fel, nici un semn care să ne spună că acolo este o pensiune, pe construcția respectivă nici o inscripție, nimic și nici internet n-aveam ca să putem compara cu poza de pe site. Ba mai mult, neavând semnal la telefon nici nu puteam să-i sunăm pe cei de la pensiune să-i întrebăm.

Prin urmare am făcut cale întoarsă și am hotărât să mergem mai departe pe drum sperând fie să găsim pensiunea (marcată cumva) fie să prindem semnal la telefon ca să-i sunăm. Și încet, încet am ajuns în Întorsura Buzăului. Am oprit la un Profi să cumpărăm niște apă și ceva de-ale gurii și i-am sunat. Din convorbirea telefonică (nu are rost s-o descriu) am aflat că într-adevăr, construcția văzută de mine la capătul celălalt al podului pe cabluri era pensiunea însă surpriză, nu era nimeni acolo (deși aveam făcută rezervare de câteva zile bune). Ba mai mult, deși pe site-ul lor spun că au restaurant propriu și că gătesc, nu găseam nimic de haleală la ei.  Prin urmare am hotărât să ne oprim undeva prin Întorsură ca să halim ceva și să ne întoarcem după la pensiunea minune.

Și uite-așa am ajuns în Brădet, imediat după Întorsura Buzăului, la Casa Brădet, aproape morți de foame, undeva în jurul orei 16-17, plecați de dimineață din București pe stomacul gol. La Casa Brădet am avut norocul să nu observăm semnul de la intrare care spunea că lunea era închis (fiind chiar într-o zi de luni) și ne-am așezat la o masă în restaurant. A venit un băiat care ne-a adus meniurile și am comandat ceva de mâncare. La scurt timp a venit administratorul pensiunii care și-a cerut în primul rând scuze pentru că ospătarul nu are uniformă și ne-a explicat că nu are pentru că lunea este restaurantul închis dar că nu pot refuza oamenii care au venit să mănânce. Ei, chestia asta și peisajul superb din jurul pensiunii ne-a făcut să rezervăm 2 nopți la ei și să scurtăm șederea la pensiunea fără semnal la mobil la doar 2 nopți.

După masă am pornit înapoi spre Pensiunea Valea Neagră și am ajuns la podul suspendat pe întuneric beznă. L-am traversat cu bucile strânse și după încă câteva sute de metri am ajuns cu mașina în buza unui gard de lemn. Pe partea cealaltă a gardului, pe o băncuță sprijinită de o altă casă construită vis-a-vis de pensiune, stătea un nene. În afară de luminile care erau aprinse în casa respectivă, în pensiune era beznă totală. Nenea care ședea pe băncuță n-a schițat nici un gest când ne-a văzut. Am coborât din mașină și am intrat în curte, moment în care din casa respectivă a mai apărut un alt nene. I-am spus că aveam rezervare la pensiune și a mormăit un “bine, înseamnă că ați vorbit cu șefu'”. S-a apucat să deschidă pensiunea și a zis că ne arată camerele. Brusc am realizat că noi doi eram singuri într-un loc izolat, fără semnal la telefonul mobil și fără ca cineva apropiat să știe exact unde suntem (nu spusesem nimănui la ce pensiune mergem). Începutul ideal al unui film horror prost. Singura chestie în avantajul meu era că-s greu de tranșat și de transportat undeva.

Fiind târziu totuși am rămas o noapte acolo, ne-am baricadat în cameră și am hotărât să plecăm a doua zi în altă parte. Dimineață aveam să descoperim că nu numai că nu aveau restaurant cum se lăudau dar nici măcar nu aveau o amărâtă de butelie în bucătărie ca să putem face o cafea. Pe lumină am admirat totuși împrejurimile. Era o zonă superbă, la câțiva pași de rău, undeva deasupra trecea DN10-le (de fapt viaductul Grămăticu).  Însă lipsa de interes și lipsa oricărui mijloc de comunicare cu lumea civilizată au cântărit mai mult și am tuns-o. Per ansamblu le reproșez doar că au “omis” informația referitoare la lipsa semnalului de telefonie mobilă și că au mințit la capitolul “restaurant”.  Poate și prețul ușor cam mare (100 de lei) pentru ceea ce oferă la cazare ( o cameră simplă cu baie, doar cu un pat și un șifonieri, nici măcar vreo măsuță sau altceva, curentul tăiat spre dimineață ).

Pentru că rezervarea la Casa Brădet o făcusem de abia peste înc-o noapte, ne-am hotărât să ne întoarcem spre Buzău, să mergem la vulcanii noroioși și să căutăm ceva de cazare pe acolo. În drum spre vulcani am trecut pe lângă Casa Matei, loc în care am avut un team-building cu Academia Cisco în urmă cu câțiva ani. Și am rămas o noapte acolo. Casa Matei a fost o surpriză plăcută încă de când am avut team-buildingul și nu s-a dezmințit nici acum. Au haleală bună (au luat premii pe la concursuri de gastronomie), camerele mari și o curte superbă tot pe malul Buzăului.

IMG_20150922_183629

După o noapte petrecută acolo am pornit înapoi spre Întorsură și am tras la Casa Brădet. Până în momentul respectiv nu văzusem pensiunea decât pe exterior. Camerele sunt însă la fel de frumoase și mobilate/decorate cu bun gust.  E mișto să te trezești dimineața cu ochii la asta :

DSC_0201

Am stabilit că voi încerca să organizez un team-building și aici pentru că au o curte mare și numărul ideal de locuri de cazare. Și în plus administratorul a fost extrem de prietenos și deschis la discuție. Dacă nu team-building, eu cu siguranță mă voi întoarce pe acolo. Vă recomand pensiunea cu toată căldura, au și haleală bună, sunt oameni de treabă. În curte vă puteți juca c-o potaie extrem de prietenoasă (și încăpățânată și insistentă dacă cumva îți trece prin cap să halești ceva pe afară ).  Sau să stați în foișor, să vă dați în balansoare sau să pașteți prin curte. E un loc din ăla în care e perfect liniște în jur și în care te poți relaxa total.

După Casa Brădet au urmat 2 nopți în Rășinari, lângă Sibiu. Aici eram de-ai casei, mergem de aproximativ 10-12 ani pe acolo prin vacanțe. Înc-o noapte pe lângă Brașov și la final acasă.

Leave a Reply

2 Comments

  1. ps

    Share story to: patron Pensiunea Valea Neagră :)

Next ArticleLocuri de mâncat