Orașul gol

Știți ce senzație mișto ai când ajungi cu mașina din Militari în Titan în 15-20 de minute ? Nu cred că se poate descrie. Bineînțeles asta se întâmplă doar noaptea. Mai precis pe la 2AM când se întorc unii de la muncă acasă. Bine, recunosc, n-am muncit toată ziua ci am avut doar de finisat o lucrare la un client și aia ora 22 era o oră rezonabilă pentru a face un drum cu mașina până la sediul lui. Avantajul meu de a avea cheile de acolo și de a putea să lucrez noaptea.

Am mai scris mai demult (astă vară) despre lucratul noaptea. Atunci ziceam asta în alt context. Cel al căldurii infernale din timpul zilei. Atunci spuneam să mutăm toate activitățile din timpul zilei în timpul nopții (doar pe perioada cu caniculă) ca să putem respira și noi mai în voie. Acum dezvolt ideea și mă gândesc cum ar fi ca o parte din cei care muncesc ziua să muncească noaptea. Nu mă refer la cei care deja o fac forțați de împrejurări. Ci la o bună parte din ceilalți. Job-urile neesențiale pe timpul zilei să fie mutate pe timpul nopții. Asta ar mai reduce din traficul din timpul zilei oare ?

Mie îmi place să lucrez noaptea pentru că mă concentrez mai bine în liniște. Știu sigur că la orele alea din noapte nu sună telefonul, nu există riscul să mă întrerupă nimeni, nu deranjează (aproape) pe nimeni un downtime mic în timpul nopții și pot să ajung acasă fară să fac 2 ore pe drum în oraș certându-mă cu toți pe la semafoare.

În facultate n-am fost în stare să stau să învăț nopțile. Poate pentru că aveam tot timpul senzația că învăț chestii care nu o să mă ajute la nimic. I was right. Pe majoritatea le-am uitat.

Unul din highlight-urile plimbării de azi-noapte prin București a fost pe la șaormăria Maverick din Dr. Taberei. Colegul meu pe care trebuia să-l duc acasă era cu foamea în gât la ora aia și ne-am oprit să halească o șaorma acolo. Cum stăteam noi liniștiți de vorbă în fața șaormăriei, se aude pe bulevard o mașină turată în chinuri. În scurt timp apare un Merțan d’ăla din ’48 pe care l-au aruncat țiganii acu’ 5-10 ani când au sărit în BMW-uri și Tuareg-uri și trage cu scârț în fața șaormăriei. Se deschid portierele ruginite și muzica celor de la Paraziții rupe liniștea din jur. Din mașină își extrage conținutul un cocalar cu ciocate în picioare și cu o freză cel puțin ciudată (păr tuns scurt dar cu o coadă lăsată la spate). De pe locul din dreapta iese și cel de-al doilea cocalar cu barba nerasă și cu favoriții ceva mai vechi decât restul părului de pe față.

Vorbind tare să-i audă toată strada și gesticulând energic se îndreaptă spre șaormărie. Se bagă în seamă cu băieții de la șaormărie și se plânge că n-au mai avut de unde să cumpere c-a fost în renovare. Ä‚ia fac ochii mari și-i spun ăstuia că ultima oară când s-a renovat Maverick era cam începutul verii în 2007. Ä‚sta bânguie un “pai da, cam atunci am fost și noi ultima oara aici”. După care încep să se scobească în buzunare de 30 de RON ca să-și ia șaorme. O dau în diverse cu “băi coaie am spart alea 4 milioane într-o zi, de unde pula mea să mai am bani acu’ “. Într-un final găsește unu din ei o hârtie de 50 RON și plătește șaormele. N-am mai stat deși probabil că se mai anunțau destule chestii funny până haleau ăia șaorma. După ce ne-am urnit și noi, cam pe când dădeam cu spatele să ieșim din parcare, papagalul nr.1 se îndrepta spre mașină să închidă muzica și portiera. Nu există un semn internațional recunoscut pentru “țăran” că i l-aș fi arătat.

E faină viața de noapte în București…

Leave a Reply

1 Comment

  1. La treaba cu ruptul lucrului în două (esențial ziua și neesențial noaptea) subscriu cu entuziasm și am și un exemplu: RATB, electrica, distrigaz, etc. Nu-i așa că ar fi mininat dacă întreținerea și repararea diverselor servicii ar fi făcută noaptea? mai putin stres datorat downtime-ului, trafic mai bun în orele de vârf fără bezmeticii ăia care sudează șine în orele de vârf, etc.
    Ar fi chiar minunat.

Next ArticleCablare structurată - UPC