Valea Prahovei

DSC_0063mÎn urmă cu aproximativ 14 ani eram încă unul din bucureștenii care-și făcea vacanța printr-una din stațiunile de pe Valea Prahovei. În ultima vacanță făcută atunci am fost împreună cu actuala colegă de apartament și cu Paul, fost coleg de facultate, (împreună cu prietena lui de atunci) la Sinaia.

Fiind încă studenți pe vremea respectivă am mers cu trenul iar în gară la Sinaia ne-a agățat o “vânătoare” de turiști pentru cazare. Ne-a dus undeva la o viluță de pe lângă telecabină unde ne-a cazat într-un loc în care n-aș mai sta astăzi nici bătut. Cea care ne-a adus acolo lucra pe bază de comision de la gazdă. Țin minte și acum momentul amuzant în care respectiva, după ce și-a luat comisionul de la gazdă, a încercat să mai ia ceva și de la noi. Mai precis de la prietena de atunci a lui Paul pe care-a întrebat-o “ceva de-o prăjiturică … ?”, moment în care ea, bucureșteancă naivă, a răspuns candid “nu, mulțumesc” crezând că i se oferă o prăjitură.

În rest, din acel sejur nu mai țin minte decât faptul că ni se umbla frecvent printre lucruri, ne-au mâncat 2 conserve și am găsit (the horror) urme de furculiță într-un borcănel de finetti. Ăla a fost anul în care ne-am jurat amândoi în barbă să nu mai ajungem pe Valea Prahovei prin vacanțe. Prin urmare, anul viitor ne făceam concediul undeva pe lângă Sibiu într-un loc infinit mai liniștit și unde-am revenit cu drag aproape în fiecare an.

În rest am apucat să traversez (ca mulți alți români nevoiți să meargă pe DN1) Valea Prahovei ori de câte ori aveam nevoie să ajung în Brașov. Dar o făceam rapid, din fericire în sensul diferit de mers față de cel în care mergeau ceilalți din trafic (duminică spre Brașov, vineri spre București).  Săptămâna asta însă am avut ocazia de-a sta câteva zile chiar în Sinaia. Și după cele câteva zile petrecute acolo pot să zic că nu-mi regret decizia de-a sta departe de Valea Prahovei în vacanțe.

Sinaia arată foarte cochet. Este mult schimbată în bine, străzi curate, îngrijite, hoteluri renovate, verdeață, în orice caz mult peste Bușteni sau Predeal. Ajută și faptul că Sinaia are centură ocolitoare și traficul de pe DN1 nu trece tot timpul prin mijlocul stațiunii. Însă după câteva zile petrecute acolo pot spune că este vopsit doar gardul. Sinaia pare Mamaia turismului montan (deși fac paralela asta în necunoștință de cauză pentru că n-am mai trecut prin Mamaia de secolul trecut ). Prețurile sunt mari și din orice chestie răzbate un iz de kitch. La terasa la care luam masa de obicei puteam asculta muzică din anii ’80-’90. Nici nu mai țin minte de când n-am mai ascultat Lambada la o terasă. Dimineață, la micul dejun, ascultam versiunile instrumentale ale pieselor în vogă în acei ani ( Hotel California instrumental de exemplu). Amestecul ăsta de modern cu muzica vremurilor respective crea o atmosferă ciudată.  Pe cât de animată este Sinaia în timpul zilei, pe atât de pustie este seara pe la 10-11. Terasele se închid la ora 23 (de fapt chelnerițele încep să te servească în silă de pe la 22, doar-doar pleci mai repede), pe stradă nu mai prinzi pe nimeni, începe să arate ușor creepy așa că te retrăgeai ușor în cameră și te bucurai de bere/vin acolo.

Stațiunea – plină ochi de lume. Mulți străini, mulți copii, gălăgie cât cuprinde. Noroc că ne-am făcut de lucru prin alte părți și n-am stat tot timpul în stațiune. Luni și marți am fost pe TransBucegi, doar spre Padina, pe lângă lacul Bolboci. O zonă superbă pe care n-am mai avut ocazia s-o văd de vreo 17 ani, de când am terminat liceul. Bucata spre Piatra Arsă/Babele era blocată de un nene și-o barieră în zilele în care-am fost noi pe acolo, am văzut că băieții plecați cumotorul în #călătoreștecumine au prins varianta deschisă.

Miercuri am fost la Castelul Cantacuzino în Bușteni. Un loc frumos, amenajat superb cu niște prețuri de vizitare destul de piperate pentru ceea ce oferă (din punctul nostru de vedere). După vizita în castel plus expoziția Dali amenajată la etajul castelului ne-am oprit să bem ceva la terasa/restaurantul de lângă castel. Am avut ocazia să vedem prima oară în viață un “white russian” ratat complet. Ai zice că nu e greu să pui niște gheață, niște lichior, vodka și lapte/frișcă într-un pahar normal. Ei, aș. Pentru ăștia e. Chelnerul, un băiețaș speriat cu ochelari, ne-a luat comanda, s-a dus spre bar/bucătărie după care s-a întors să ne mai întrebe o dată ce-am cerut. Cerusem un white russian și o limonadă cu mentă. După care s-a întors cu un pahar de martini (ăla conic), care conținea pe fund niște lichior dens, niște lapte și vodka băltind pe deasupra. Fără gheață, fără nimic altceva, paharul era umplut până la jumătatea înălțimii de con. Adică conținea o guriță și ceva de cocktail la un preț suficient de piperat încât să-ți vină să le îndeși paharul în zonele moi. Dar am decis să fim iertători, nu de alta da’ suntem oameni buni și nouă ne plac afacerile astea care dau o șansă oamenilor speciali și-i angajează ca barmani/chelneri. La întoarcere am admirat încă o dată cât de inutil au fost sparți banii ăia pe pasarelele montate prin stațiunile de pe Valea Prahovei. În Bușteni se circula cu viteza melcului, bară la bară, și asta cu 3 polițiști postați pe mijlocul drumului. Centuri ocolitoare ftw !

Joi și vineri ne-a momit Crivăț pe la el prin zonă și am stat la 2 grătare ratate și 2 băute neratate cu el. Prin urmare vineri eram mahmur și mahmur m-am dus cu el să ne întâlnim cu băieții plecați cu motoarele prin țară (da, păcat că n-a fost și Cabral pe acolo). După aia iar grătar, iar băut și-o vizită scurtă a lui Dragoș Mone cu care-am avut un moment de înțelegere inginerească maximă la care (din cauze de lene/mahmureală) nu am apucat să fac poze. Mai precis, încercând să auzim mai bine un clip de pe youtube, eu am pus telefonul într-un pahar pentru a difuza mai bine sunetul iar domnu’ inginer Dragoș a construit un suport pentru telefon din alte două pahare. Ăsta-i cel mai bun exemplu că fără ingineri lumea rămânea în epoca de piatră.

Sâmbătă am mai lălăit-o prin Sinaia iar azi am tăiat-o spre casă la o oră la care restul bucureștenilor nu concep să plece de pe Valea Prahovei, ținând cu tot dinadinsul să le arate guvernanților că le trebuie o autostradă spre Brașov. Prin urmare în aproximativ o oră și ceva mă lăfăiam în patul de acasă recuperând orele de somn pierdute pe la băutele de săptămâna trecută și iată, am avut timp și de scris un articol pe blogu-mi aproape părăsit.

Leave a Reply

4 Comments

  1. băh, toate ca toate, dar cum să zici că au fost grătare ratate ? la primul era pastrama nașpa, nu e vina noastră, gogoșarii au ieșit bestial și kebabul la fel, iar la al doilea… ce, s-au fost arși niște cartofi, mare șmecherie… :D

    • Radu

      Bine, hai, “semi-reușite”. În sensul că singurele chestii comestibile ieșite de pe grătare au fost gogoșarii, ciupercile și burgerii. Cu kebabul e discutabil, mi s-a părut prea ars.
      Cert e că în ambele zile am aruncat mai bine de jumătate din ce-am pus pe suprafața grătarului.

  2. Silviu

    Salut,
    Spune-mi te rog, s-a asfaltat drumul pana jos la lacul Bolboci ? Daca nu, in ce stare e ?
    Merci.

    • Radu

      Este asfaltat aproape complet (sunt neasfaltate podețurile ). Perfect circulabil și, spre deosebire de cel spre Piatra Arsă, larg deschis pentru circulație.

Next ArticleMuză