Weekend

Am avut un weekend absolut cretin. Am stat sâmbătă noapte să termin de configurat un server de mail remote. Problemele n-au aparut la mail ci pe la instalarea unei interfețe gen Webmin. M-a mâncat undeva să folosesc IAR Suse și am plătit pentru asta băgând cornu’n pernă pe la 4 dimineața. Duminică am finisat configurarea cu crearea conturilor de mail și anunțarea noului ns la RNC (care s-au mișcat neașteptat de rapid).

Eh, dar toate astea au început foarte frumos vineri dupa-amiază, când eram on-site pentru instalarea minimală. Serverul, un HP Proliant ML350, a fost comandat de către client fără HDD-uri. Are controller S-ATA iar clientul avea 2 hdd-uri de 320 GB dintr-un server mai vechi. Problema a apărut atunci când m-am trezit fără nici o șină pentru montarea hdd-urilor în server. Nu erau decât cartușele pentru astuparea găurilor. Și îi dau dreptate clientului când zicea că, dacă ăia care i-au vândut serverul erau oameni deștepți îi spuneau și lui c-o să aibă nevoie de șine la montare. El n-avea de unde să știe treaba asta dar cei de la firma de unde au luat jucăria ar fi trebuit s-o știe.

Cum nu prea era indicat să băgam hdd-urile fără șine (s-ar fi ținut doar în mufa S-ATA) am încercat să găsim o soluție. Mai întai o soluție cât de cât profesională.
1. Dat telefoane pe la distribuitori HP și întrebat dacă nu cumva au șine. Problema mare era că făceam asta vineri dupa-amiază pe la ora 18.
2. Cumpărat un hdd IDE, montat pe server, instalat pe el și când veneau șinele făceam doar un dd pe S-ATA.
Am aplicat soluția a doua, am cumpărat un hdd IDE și am trecut la instalare. După instalare, surpriză, nu reușeam să-l fac să booteze de pe IDE.
Și pentru că era appx. ora 8 seara am cedat și am aplicat ceea ce-mi sugera unul din cei de acolo. Să montez un hdd S-ATA într-un cartuș tăiat și luat la pilă ca să se potrivească. Credeți-mă pe cuvânt, oricât de incredibilă poate părea soluția și oricât de ciudată, atunci când deja ai pierdut 4-5 ore degeaba și știi că serverul trebuie să fie instalat în seara respectivă, nu prea mai ai ce să faci și accepți.
Așadar, am montat ambele hdd-uri S-ATA conform “schemei” pomenite mai sus. Am nimerit cu greu găurile (fără aluzii aici) și a și funcționat. Mai jos, o poză cu “sistemul de prindere” sau “cum să economisești 40$ cu un bomfaier și niște scotch” :
kit hdd

3 Comments Weekend

  1. Piticu21

    ai stricat ditamai HP-ul baaa …

    si cine mama dracu l-a lovit p`ala in cap de a dat caruta aia de bani pe HP-ul ala? Daca tot are bani ma lipesc si eu de ceva? :P Ia recomanda-ma ;)

    Reply
  2. RoBlegooFest2007

    Daaa…cum sa economisesti 40 de parai…si sa te asiguri ca ai de lucru pe vecie la serverul ala…ca sa nu mai zic ca ai ftut garantia…care…este ce stim…
    N-ai facut bine, zic. Treaba ta era sa instalezi corect, nu mioritic. N-ai sine…nu instalezi. D-aia merg lucrurile cum merg… ca imbunatatim noi, cu securea si coasa. Nu intelege gresit, pricep ca erai intre trei tipete si doua istericale…dar chiar nu se face, zic. Doar iti faci probleme…si mai incolo, tot pe tine te iau la pla…ca tu ai facut si dres. Stai sa vezi daca nu zic bine…astept postul…pe subiect…follow-up, zic, alea, alea…
    Nu ca ti-as dori! Dar…stii legile lui murfi ala…

    Reply

Leave a Reply to Meekuu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *