Working hard or hardly working

Cred că-i vizibil faptul că în ultima vreme n-am mai dat brânci să scriu pe aici foarte des. Am și n-am motive. Am în sensul că, deși am avut o vacanță relativ relaxantă, m-am întors direct cu nasu-n muncă și mi-a trecut rapid entuziasmul. N-am motive pentru că în ultima săptămână am reușit să mai smulg câteva ore libere, ore pe care le-am petrecut uitându-mă la episoadele din Stargate SG-1 pe care le-am ratat de-a lungul timpului (sezoanele 6-8). 

Viitorul se anunță sumbru pentru că nu mai târziu de săptămâna viitoare începe ACM-ul ediția 2008-2009, eveniment la care echipa Academiei Cisco oferă suportul tehnic. Asta se traduce în 3 zile de muncă (intervale orare 8-24). Este obositor dar este și amuzant pe alocuri. 

După ACM urmează să fac pasul cel mare. Nu, nu mă însor. M-au prins la mijloc cam toate persoanele cu care lucrez (și vinovatul principal este Bogdan, proaspăt CCIE, și dacă mai continuă în stilul ăsta o să fie CCIE-ul cu cea mai mică speranță de viață)  și cam trag de mine să-mi iau odata CCNA-ul. Eu care eram adept fidel al citatului “nu pot să-ți dau un creier dar pot să-ți dau o diplomă” sunt “împins” să iau diploma. Prin urmare îmi voi odihni creierul imediat după aia. Asta că tot comentam cu același Bogdan că știm amândoi câteva persoane cu diverse certificări pe mâna cărora n-am da de bunăvoie și nesiliți de nimeni o rețea. Și “some non-certified lazy bastards” (that would be me) pe mâna cărora ar mai da o rețea.

Cu alte cuvinte tre să mă apuc să fac același lucru pe care l-am făcut și când am dat examenul pentru carnetul de șofer. Adică să “rezolv” întrebări până când ajung să gândesc în același stil cu ei. Nu mi-e frică că n-aș ști ceva ci mi-e frică c-ar putea să mă păcălească cu anumite întrebări (și sunt destul de parșivi și ăștia de la Cisco). Și mi-e frică că s-ar putea să iau mai puțin decât au luat majoritatea studenților mei deja certificați. Și teamă că nu mă pot concentra suficient de mult în momentul ăla și dau chix. Și tot așa… Cre’ c-ar trebui să beau ceva înainte de examen ca să elimin eventualele ezitări. Ca-n tinerețe când agățam gagici pe la baieramele din regie. 

Parcă văd că dacă-l iau o să înceapă să-mi placă și-o să mă apuc să vânez certificări. 

7 Comments Working hard or hardly working

  1. nexus

    1. Baga si tu un nume fals. Daca iese bine, spui ca ai gresit. Daca nu… nici nu ai dat pe acolo. :))
    2. Ultima propozitie imi aminteste de Bernie Mac in “The Kings of Comedy”: “a long long long loooooong time ago”. :)) (Cred ca stii poanta.)

    Reply
  2. theheartcollector

    Deci tu vrei sa zici ca nu ai diploma de CCNA si ca iti e teama de examen? :)) :)) :))
    Unii colegi se laudau ca au gasit grilele gata rezolvate pe torrente :P

    Am gresit cumva blogul? :P

    Ma scuzi, nu m-am putut abtine :D
    Culmea, 11 octombrie != 1 aprilie :P

    Reply
  3. lully

    grile rezolvate exista, dar de obicei sunt corecte in proportie de 70%. cu 70% raspunsuri corecte, esti fix la limita admis/respins, cu o usoara inclinatie spre respins.
    bafta!

    Reply
  4. lully

    destul de probabil. :)
    dar am gasit pe un forum un nene care picase a 11 oara, dupa ce memorase grilele :); si sunt multi care considera ca daca memoreaza grilele au rezolvat tot.

    Reply
  5. dana

    I wish you GOOD luck… trebuie sa-l dau si eu tot in perioada asta… si am aceeasi frica… am ajuns sa predau ccna… ce-o sa fie de mine daca il pic sau iau nota mai mica decat majoritatea? Nu vreau sa ma gandesc la eventuale nick-name-uri :P Daca gasesti ceva intrebari in afara de cele de la Bogdan, don’t keep them to yourself ! :D

    Reply
  6. claudiu

    Te inteleg. Nici eu nu eram ferm convins ca tre sa le dau bani celor de la CISCO pentru examen. Pana la urma m-au convins niste “prieteni” ca-i mai bine sa ai si diploma nu numai cunostintele.
    Deocamdata, sincer sa fiu, diplomei nu i-am gasit nici o utilitate, dar mai sper…

    Reply

Leave a Reply to theheartcollector Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *