Școala de afaceri

Azi am hotărât să-mi fac nițel timp liber și să mă relaxez urmând invitația făcută de Iuliana acu’ vreo două săptămâni. Prin urmare am ajuns și eu ca măgarul între oi la evenimentul organizat de Gecad. Măgar intre oi zic pentru că eram printre puținii care n-aveau treabă cu vreo afacere în IT. Cel puțin nu una legată de software (pentru că ăsta cam e trendul general).

Dar ce să zic, m-am distrat și a fost interesant și-am trecut peste “inspirația” organizării unui astfel de eveniment având în vedere vremurile și țara în care trăim. Dacă ar fi să mă iau după ce-am văzut prin sală, generația nouă de potențiali viitori antreprenori pare a fi formată din copii isteți. Rămâne de văzut. Invitații au povestit modul în care au început afacerile, cum și cât au avut de tras până în momentul în care au avut o afacere funcțională. Uimitor cum povestea asta a omului care reușește prin multă muncă se repetă cam în toate poveștile de succes și cum majoritatea celor care se apucă de afaceri pe la noi speră să dea tunul peste noapte. Și aici mă refer mai puțin la domeniul IT și mai mult la celelalte afaceri făcute în țărișoara noastră. Exemple sunt cu duiumul.

Partea cu adevărat captivantă a venit la final odată cu prezentarea lui Radu Georgescu. Unde iar am constatat (a nu știu câta oara…) că-s bătrân. Eram cam singurul din sală care-a auzit de BBS, primele produse Gecad (RAX, GFC, RAV) pe care le-am și folosit, care n-a chicotit atunci când Radu povestea cam ce presupunea trimiterea mesajelor pe BBS (ba chiar mi-am adus aminte cu nostalgie :D ).  Ăștia micii nu știu ei ce-a însemnat era dial-up și nu-și pot imagina așa ceva în era twitter…

Una peste alta este chiar relaxant să ajung la 6 după amiaza acasă…

P.S. By the way, că tot mă întreba cineva. Nu m-a plătit cu absolut nici un leuț Gecad să tot scriu despre ei. Pur și simplu fac chestia asta pentru că îmi face plăcere să scriu despre produsele unei companii de care-am auzit de la primii pași făcuți în IT și în care am avut mai întotdeauna încredere. Singurul beneficiu de o oarecare valoare o reprezintă licența de Axigen primită. Ah, și dacă se pune, azi am băut 3 pahare de suc și-am mâncat 2 fursecuri și-un pateu de la ei. Că tot e moda declarării veniturilor :P.

5 Comments Școala de afaceri

  1. Iuliana Butuc-Cerchez

    Ești la fel de binevenit și tu și cititorii tăi care ar putea fi interesați de povești din software dar nu numai, la viitoare ediție a Școlii de afaceri ePayment. Anunțăm din timp pe site. Mulțam pentru aprecieri.

    Reply
  2. nexus

    Jocuri pe (sau mai degraba “prin”) telnet – cerinte grafice zero. :))
    Si te puteai bucura si de monitor datorita “milioanelor de culori” care-ti aminteau de VDT (desi nu mai era scrisul verde, nici prea departe nu ajunsese).
    P.S.: Eu am preferat TBAV in loc de RAV desi nu-mi mai amintesc de ce…

    Reply
  3. X

    Legat de Radu, pt ca ai deshis un mic topic despre el mai sus, pot sa spun (in contextul in care il cunosc personal), ca dincolo de un antreprenor de exceptie, se regaseste si un om deosebit cu care poti discuta chiar daca ai 19-20 ani (da, cam de pe atunci il cunosc) si lucrezi in firma lui, aproximativ pe cea mai joasa pozitie (tehnica). Cat despre banii de la GeCAD pt reclama… e credibil faptul ca nu ai luat bani de la ei, avand in vedere ca Iuliana vorbeste destul de mult despre tine(nu cunosc natura relatiei, dar pare a fi o amicitie destul de stransa), dar acum sa nu ii luam drept sfinti. Sunt anumite lucruri care se platesc. Unul dintre ele este reclama. Iar cea mascata(gen scris pe blog destul de des) este de multe ori destul de importanta si nu tocmai ieftina. Dar daca tu ai sufletul suficient de mare incat sa faci asta gratuit pt un prieten, pt o idee, pt cine stie ce alta convingere mai ai tu, din partea mea primesti doar RESPECT!

    Reply
  4. Meekuu

    @X, Prefer să am o opinie neinfluențată de bani. După cum am zis și mai sus, GeCAD este una dintre puținele companii de IT din România care a ajuns să aibe o istorie. Iar daca-aș da și de “rele” în ceea ce-i privește aș scrie cu la fel de multă dezinvoltură (cu care scriu de exemplu despre RDS și/sau Orange în ultima vreme :D ).

    Reply

Leave a Reply to Iuliana Butuc-Cerchez Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *