Prin noiembrie anul trecut mă oripilam la vederea afișelor electorale ale Ecaterinei Andronescu. Nu c-aș nutri un respect deosebit pentru Abramburica (damn, în lumina ultimelor gafe i se potrivește la fix) dar încerc să înțeleg ce gândește un om care are o diplomă, care-a fost/este ministrul învățământului atunci când își vede chipul pe afiș alături de “Garantat Vanghelie”. Cu ocazia aia am dat drumul și poll-ului din partea stângă. Nu l-am închis până acum de lene/din lipsă de alte idei mai bune. Acum nici că-l mai închid având în vedere noile alegeri.
De data asta e rândul lui Adrian Severin să fie garantat de Vanghelie (și probabil că mai sunt și alțiii da’ ăsta mi-a sărit în ochi de pe lângă zona Marriott). Iar, o personalitate destul de renumită și cu ceva școală la activ. Am zis, lăsăm la o parte preferințele politice/personale. Numai uitându-te rapid peste o biografie de-a lui Adrian Severin realizezi că omul ăsta a citit ceva almanahe și cărți la viața lui.
Ei bine la noi în România toate astea n-au nici o valoare. Sunt un mare zero barat. Ești un pișat aruncat de vânt indiferent de câtă școală ai făcut dacă nu ești și șmecher, cu tupeu și n-ai valoare ca dușmanii să-ți poarte pică. În România trebuie NEAPARAT ca un căcat cu ochi, un țigan analfabet din curul Ferentariului să garanteze pentru un om politic. Și dacă asta ar fi tot, n-ar fi decât o glumă proastă pe care o societate cu bun simț ar taxa-o imediat. Nu. Ce-i mai grav este că în România există mulți oameni care pun preț pe ceea ce garantează Vanghelie.
România e țara lui, țara “care este”.
Sa nu uitam ca dl Severin se indigna de monstruasa conspiratie care a introdus 66% hidrogen in apa…deci nu prea i-au folosit almanahele citite:)
E oarecum simplă explicația pentru treaba cu â€Garantat Vanghelieâ€. Știi bine ce oameni stau cu precădere în sectorul 5 (mă refer aici la Rahova și Ferentari). Oamenii ăia poate nu-i știu pe Severin și pe Cati. Dar pe Vanghelie care le dă pomeni de 2-3 ori pe an sigur îl știu. Și atunci dacă Marian le zice să dea cu ștampila pe unul sau pe altul, nu vor ezita. Însă dacă PSDii s-ar duce singuri în campanie în zona aia, fără recomandarea de la domnu’ președinte, sigur capitalul de voturi ar fi mai mic. Până la urmă este o pată asumată pentru școliții din PSD.
Oricum ar fi, mie tot scârbă mi-e de ei.
Haide bre, cum poți să nu apreciezi faptul că doamna Abramburica (care este) s-a apucat să renoveze acel pasaj dintre R-uri și AN-uri și îl tot renovează de câteva luni bune (probabil îl poleiește cu aur :P) și faptul că a plantat floricele în fața rectoratului și faptul că a pus felinare noi (marca #1) prin toată Politehnica și “opritoarele de viteză” din metru în metru și, nu în ultimu’ rând, barierele cele faimoase (2 rânduri de bariere la fiecare intrare)…