3 frustrări


1. Un țăran care stă pe lângă blocul meu și-a luat motor. Și cred că săracul a răbdat până acum și i-au curs balele atâția ani uitându-se la ceilalți vajnici motocicliști ai neamului cum se plimbă ei vitejește prin Bucureștiul ăsta mare.

Adunând în el atâta pasiune pentru motociclism și-a găsit modul perfect prin care să-și exprime natura sălbatică a personalității. Turează motorul în draci de fiecare dată când pleacă cu motorul din casă. Nu m-ar deranja extrem de mult zgomotele de gen produse la ore rezonabile. Dar când scoți motorul la plimbare în toiul nopții ca să faci liniuțe cu alți tembeli prin București mă cam enervezi.

Nefiind o persoană violentă de felul meu (de cele mai multe ori doar gura de mine și rare sunt cazurile în care a trebuit să fac uz de forță), am zis să încerc să-mi rezolv problema folosind pârghiile legale. Poliția, primăria, ăștia care consumă banii plătiți de mine/noi prin impozite și taxe. Iaca pula că nu se poate. Nu există cadrul legal, nu se poate face nimic.

Primăria o suge leneș iar poliția cu ceva mai mult patos a și răspuns cetățenilor nemulțumiți de tâmpiții de soiul celui de mai sus. Deci tot cu un Aro se rezolvă și după aia îl răzuim de pe asfalt…

 

2. Într-una din zilele astea am avut o treabă prin centrul vechi. Și-am parcat mașina pe splai pe lângă Big-Mamou (fostul/actualul, nu mai am habar ce-i acolo). Evident hoarda de țigani pe post de agenți de circulație era la post și gata să dirijeze șoferii care doreau să parcheze prin zonă (am ajuns să le duc dorul ălora de la Dalli). Mă dau jos din mașină și unul din ei (erau vreo 6-7 prin zonă) se înființează la mine. Evident nu-mi vreau trotineta zgâriată așa că mă scobesc în buzunare și-i dau 3 lei mărunți pe care-i aveam pe acolo (parcările pe la ADP tot 1.5 lei sunt, nu ?). Mă întreabă “nu stai mult nu ?”. Eu îi răspund calm “nu știu cât stau”.  “Aaa, păi trebuie să-mi mai dați că e 5 lei pe oră”. “Asta e, nu mai am mărunt…”. “Lasă că avem noi să schimbăm.”  Ca să scap de el în mod pașnic până la urmă i-am zis că-i dau când mă întorc.

Halucinant schimb de replici, nu ? Mai ales având în vedere faptul că la nici 10m de ei era o mașină de Poliție oprită iar ăia 2 garcea bugetari se făceau că nu văd ce se întâmplă pe lângă ei. Nu m-ar fi mirat ca în cazul în care mă decideam brusc să-i fut 2 peste ochi țiganului să nu sară și ăia ca să-l apere.

Când m-am întors la mașină, n-am dat bine să scot mașina de acolo că mă trezesc cu altul la geam. “Nu ne dați și nouă ceva ?”. “Păi nu v-am dat mă când am venit ?”. “Păi da, dar ați stat mult”. “Păi am muncit, ia încearcă și tu…”. La replica asta răspunsul a fost o flegmă pe mașină.

3. Mă întorceam azi spre casă iar pe bancheta din spate aveam un pachet de biscuiți proaspăt cumpărat. Și opresc la unul din multele stopuri din București populate cu celebrii ștergători de parbrize. O minoritară vine spre mașină cu unealta umedă și dă să-mi șteargă parbrizul. O opresc cu un “Nu !” ferm, cu ștergătoarele pornite și cu un claxon. Că deh, în ultima vreme au devenit tot mai agresivi. Pleacă de lângă ștergător și se înființează lângă geamul meu “Da’ aveți o țigară ?”. “Nu.”  “Nici niște suc ?” “Nu.” “Îmi dai mie biscuiții ăia din spate ?”.

 

 

Nu-s o persoană extremistă. Din contră, tind să fiu echilibrat și când iau parte la discuții în contradictoriu încerc să temperez situația. Însă întâmplări de genul celor povestite mai sus mă fac să-mi doresc să existe și pe la noi niște mici grupări ușor extremiste care să administreze corecții forțate celor certați cu bunul simț. Aș aplauda cu toate mâinile o gașcă de băieți vioi care rasar ca din pământ și stâlcesc rapid mufele parcagiilor de prin București. La fel cum i-aș aplauda și când fac treaba asta ălora care șterg parbrize, ălora care vând telefoane furate pe centură, ălora care fură ce-apucă de prin scările de bloc, din transportul în comun și tot așa. Mă piș pe toate ONG-urile care-i mângâie pe la coaie pe țigani. Ia să facă o treabă și să calculeze câți cetățeni de etnie romă sunt asistați sociali. Și după aia să-i trimită la muncă.

 

Leave a Reply

10 Comments

  1. Combo

    Aia cu telefoane furate nu stiu, dar cu camere foto e legala ca sa zic asa.Stiu eu vreo doi care au cumparat si au gasit pe urma camerele respective cu vreo 50-100 RON mai ieftine la magazin. Stii cum e, aerul si fraierul nu se termina niciodata :D.
    Referitor la politie, eu prefer sa-i lase pe astia care sunt doar enervanti si sa se ocupe de altele mai grave. Una peste alta Romania este foarte sigura de trait. Eu am plecat din US printre altele si pentru ca eram in MIchigan si in Detroit in nu stiu care luna murisera mai multi americani decat in Irak. Si in Irak era razboi pe vremea aia. Gasii acum pe wikipedia ca in Bucuresti au fost 11 crime (murders) in 2007. Cam 0.36 crime/100.000 locuitori. Vs vreo 30 in US.

  2. Meekuu

    Nu mă înțelege greșit. Nu mă aștept să dispară complet din peisaj ăștia. Ar fi ideal dar e mai greu. Dar nici să ajungă la gradul de tupeu la care au ajuns și să-și vadă de treabă sub nasul poliției.
    În Brașov de exemplu n-am văzut picior de parcagiu. Sunt automate de parcare, îți pui hârtia în geam și gata. În București a fost mai simplu să-i gonească pe ăia de la Dalli și să pună de la 8 la 5 niște fraieri prin parcări iar după ora aia să-i lase pe țigani să facă bani. Nici nu știu dacă s-o numesc prostie sau lipsă de viziune.

  3. Apophys

    Bucureştiul este capitala ţiganilor si tiganismului. Si eu simt nevoia unei organizaţii sau măcar spirit extremist. Dar romanii in general nu au coaie, asa ca ce sa te astepti. Naţionalismul si extremismul sunt nişte curente de care tara are mare nevoie.

  4. nexus

    In primul rand, faptul ca “la altii e mai rau” nu cred ca e de mare ajutor. La modul asta putem merge pana la comparatii cu tari in care e razboi civil aproape continuu de 50 ani. Nu as numi asta “progres” – spre care cred ca tindem (cu mari eforturi…).

    In al doilea rand, tocmai faze “minore” de acest gen incurajeaza extremismul si nationalismul. Azi o intamplare, maine alta si tot asa pana “se umple paharul”. Problema este cand se umple paharul ce se intampla. Simplu: ori are loc un “macel” pornit de vreun nebun (care nu rezolva, in fapt, problema), ori vine la putere un partid de extrema dreapta (si ma refer la ideologia de fapt, nu cea “proclamata”).

    Asa ca la noi nu se face absolut nimic (ba din contra, exista o grija permanenta sa nu cumva sa “lezeze minoritatile” chiar daca vin cu Mercedes sa-si ia ajutorul de somaj), iar in momentul in care o sa “explodeze” problema toti “analistii” vor “manca” mult si bine asupra “cauzei misterioase”.

    P.S.: ONG-urile care ies in fata la noi sunt doar un fel de “vehicule de achizitii/investitii”. Nu retin vreun ONG care “urla” la TV sa fi arat dovezi ale activitatii “acerbe” desfasurate.

  5. Combo

    @nexus: Pai atunci in comparatie cu ce e rau la noi ? Cu un ideal ?
    @Meeku: Si cam ce sa le faca politia ? Dupa ce lege sa-i amedeze ?

  6. Tin minte ca aveam pe strada un “Einstein” din asta care repara si mesterea la motocicleta toata ziua si bineinteles seara ieasea la probe, uneori pe la 12, 1 noaptea asa.
    Problema a rezolvat-o un vecin mai hotarat cu o lopata in mana si ceva dumnezei, nascatoare si alte cuvinte numa bune.
    Uneori tre sa te ocupi de problema pentru ca aia care ar trebui sa o faca stau cu degetu in cur.

  7. @Combo
    nu stiu daca la noi avem un echivalent, dar in tarile civilizate exista legi care interzic “loitering” …adica vagabondajul…practic exact cu ce se ocupa jegosii aia de tigani.

  8. Io pe tiganusii astia i-as face sapun. Bine ca nu au aparut jigodiile pe ‘specialitatea’ asta si in Timisoara, ca ar fi inca un motiv sa plec din tara. Sunt de cateva luni in NY si e al naibii de reconfortant sa te plimbi prin oras fara sa vina unul si altul cu ‘da si mie un leu’.

  9. @dojo: inca nu ai dat tu de ei. Eu am vazut cersetor roman in NY. :)) Se dadea croat/sirb.
    Prima data l-am vazut in Queens cind m-a abordat, insa nu m-am prins ca e de-al nostru. Mi-au spus niste prieteni. Peste o saptamina in NY l-am gasit. L-am luat din prima “Care-i treaba ?”

Next ArticleAniversare