1. Un țăran care stă pe lângă blocul meu și-a luat motor. Și cred că săracul a răbdat până acum și i-au curs balele atâția ani uitându-se la ceilalți vajnici motocicliști ai neamului cum se plimbă ei vitejește prin Bucureștiul ăsta mare.

Adunând în el atâta pasiune pentru motociclism și-a găsit modul perfect prin care să-și exprime natura sălbatică a personalității. Turează motorul în draci de fiecare dată când pleacă cu motorul din casă. Nu m-ar deranja extrem de mult zgomotele de gen produse la ore rezonabile. Dar când scoți motorul la plimbare în toiul nopții ca să faci liniuțe cu alți tembeli prin București mă cam enervezi.

Nefiind o persoană violentă de felul meu (de cele mai multe ori doar gura de mine și rare sunt cazurile în care a trebuit să fac uz de forță), am zis să încerc să-mi rezolv problema folosind pârghiile legale. Poliția, primăria, ăștia care consumă banii plătiți de mine/noi prin impozite și taxe. Iaca pula că nu se poate. Nu există cadrul legal, nu se poate face nimic.

Primăria o suge leneș iar poliția cu ceva mai mult patos a și răspuns cetățenilor nemulțumiți de tâmpiții de soiul celui de mai sus. Deci tot cu un Aro se rezolvă și după aia îl răzuim de pe asfalt…

 

2. Într-una din zilele astea am avut o treabă prin centrul vechi. Și-am parcat mașina pe splai pe lângă Big-Mamou (fostul/actualul, nu mai am habar ce-i acolo). Evident hoarda de țigani pe post de agenți de circulație era la post și gata să dirijeze șoferii care doreau să parcheze prin zonă (am ajuns să le duc dorul ălora de la Dalli). Mă dau jos din mașină și unul din ei (erau vreo 6-7 prin zonă) se înființează la mine. Evident nu-mi vreau trotineta zgâriată așa că mă scobesc în buzunare și-i dau 3 lei mărunți pe care-i aveam pe acolo (parcările pe la ADP tot 1.5 lei sunt, nu ?). Mă întreabă “nu stai mult nu ?”. Eu îi răspund calm “nu știu cât stau”.  “Aaa, păi trebuie să-mi mai dați că e 5 lei pe oră”. “Asta e, nu mai am mărunt…”. “Lasă că avem noi să schimbăm.”  Ca să scap de el în mod pașnic până la urmă i-am zis că-i dau când mă întorc.

Halucinant schimb de replici, nu ? Mai ales având în vedere faptul că la nici 10m de ei era o mașină de Poliție oprită iar ăia 2 garcea bugetari se făceau că nu văd ce se întâmplă pe lângă ei. Nu m-ar fi mirat ca în cazul în care mă decideam brusc să-i fut 2 peste ochi țiganului să nu sară și ăia ca să-l apere.

Când m-am întors la mașină, n-am dat bine să scot mașina de acolo că mă trezesc cu altul la geam. “Nu ne dați și nouă ceva ?”. “Păi nu v-am dat mă când am venit ?”. “Păi da, dar ați stat mult”. “Păi am muncit, ia încearcă și tu…”. La replica asta răspunsul a fost o flegmă pe mașină.

3. Mă întorceam azi spre casă iar pe bancheta din spate aveam un pachet de biscuiți proaspăt cumpărat. Și opresc la unul din multele stopuri din București populate cu celebrii ștergători de parbrize. O minoritară vine spre mașină cu unealta umedă și dă să-mi șteargă parbrizul. O opresc cu un “Nu !” ferm, cu ștergătoarele pornite și cu un claxon. Că deh, în ultima vreme au devenit tot mai agresivi. Pleacă de lângă ștergător și se înființează lângă geamul meu “Da’ aveți o țigară ?”. “Nu.”  “Nici niște suc ?” “Nu.” “Îmi dai mie biscuiții ăia din spate ?”.

 

 

Nu-s o persoană extremistă. Din contră, tind să fiu echilibrat și când iau parte la discuții în contradictoriu încerc să temperez situația. Însă întâmplări de genul celor povestite mai sus mă fac să-mi doresc să existe și pe la noi niște mici grupări ușor extremiste care să administreze corecții forțate celor certați cu bunul simț. Aș aplauda cu toate mâinile o gașcă de băieți vioi care rasar ca din pământ și stâlcesc rapid mufele parcagiilor de prin București. La fel cum i-aș aplauda și când fac treaba asta ălora care șterg parbrize, ălora care vând telefoane furate pe centură, ălora care fură ce-apucă de prin scările de bloc, din transportul în comun și tot așa. Mă piș pe toate ONG-urile care-i mângâie pe la coaie pe țigani. Ia să facă o treabă și să calculeze câți cetățeni de etnie romă sunt asistați sociali. Și după aia să-i trimită la muncă.