Carrefour

Aseară am făcut un pic de show în Carrefour. M-am dus cu frate-meu într-o vizită scurtă și aveam rucsacul cu laptop după mine. Când să intru în magazin, vine un băiețel cam de-un metru și-un scuipat și se proptește în fața mea. Că să las rucsacul la intrare. Eu, NU. El, “nu intrați cu rucsacul în magazin”. Eu, “ei hai să s-o văd și pe asta”. El, “n-aveți voie domnu’ cu bagaje voluminoase”. Eu, mai calm, încercându-i să-i explic, “nu-l las pentru că am laptopul în el și nu vreau să am probleme după. Și stai liniștit, dacă aveam de gând să fur nu veneam cu rucsacul după mine.” El, “atunci nu vă las să intrați !”. Eu, râzând, “atunci să văd cum mă oprești, hai după mine”. Și am intrat în magazin. L-am văzut că a început să dea ceva pe stație și am fost curios dacă chiar vine cineva după mine.  Nu de alta dar îmi face foarte mare plăcere să mă cert cu ăștia de la pază care stau să ma cotrobăie în sacoșe și în coș după ce plătesc marfa. Pe unu de la Metro l-am cărat după mine până la mașină să-mi ștampileze factura. Evident nu m-a scos nimeni în șuturi din magazin. Am ajuns cu produsele la casă, am plătit, și când să le bag în sacoșă, gigel ăla mic lângă mine. Că “să știți că nu-i frumos ce-ați făcut”. Eu, “ce nu-i frumos ?”. El, “să știți că și noi avem laptopuri în magazin și nu trebuia să intrați”. Eu, “și crezi că luam unul nou și-l lăsam pe al meu vechi aici ?”. El, “a doua oară n-o să mai intrați”. Eu, “punem pariu ?”.  A fost nasol că era ora 9 că tare l-aș mai fi ofticat intrând și ieșind din magazin de vreo 3 ori. Next time.

Eu înțeleg că suntem în România și e plin de ciorditori. Dar asta nu e o scuză să ne trateze pe toți ca niște ciorditori. Și înainte de a intra și după. Ä‚ia care vin să se plimbe prin Carrefour și halesc de rup și pleacă nu intră cu rucsacuri.

Leave a Reply

13 Comments

  1. aka

    Dar nu puteai sa-l sigilezi cu folii de alea sau sa-ti lipeasca hartie gen stampila pe el?

  2. Chiar, parca pe vremuri exista faza cu sigilatul…
    Am patit si eu una cu ei, dar incredibil de faina… Au gresit batand 22 de sticle de cola in loc de 2, lucru pe care l-am vazut abia acasa… M-am intors, desi era tarziu, si in 10 minute mi-am primit banii inapoi. Incredibil, pentru Romania. Vezi toata faza, daca vrei, aici
    http: //graffiti.hbfx.com/?p=30

  3. Am fost ziele aceastea si nu a fost nici o problema sa intru cu geanta in care aveam laptopul si alte cateva maruntisuri IT in Carrefour.
    Super misto a fost insa la plecare cand idioata de casiera a uitat sa scaneze un produs dar mi l-a dat sa-l pun in sacosa. Ceea ce am facut in tipetele alarmei. Din fericire am rezolvat-o repede cu agentii, probabil nu era prima data cand tipa facea asa ceva pentru ca au luat la verificat mai intai produse “scanate” (desi unul se uita cu jind la geanta)

  4. simona

    Ceea ce ai facut tu si te mai si mandresti se cheama marlanie. Regulile magazinului zic ca nu ai voie sa intri cu bagaje. Si asta pt toti, nu doar pt cei care par suspecti si atunci ai fi avut poate motiv sa fii deranjat ca esti considerat suspect. Regulile sunt pt toti. In ziua de azi sa te duci intr-un supermarket si sa te porti ciobaneste mi se pare deplasat. Daca nu iti convin regulile magazinului iti faci cumparaturile in alte parte. Nicidecum “cu japca”. Sa mai fii si mandru ca ti-ai batut joc de un angajat de la metro cand omul isi facea doar treaba e alta dovada de marlanie. Si asta in Romania anului 2007, de la un om care are pretentii… . Diferenta intre tine si generatia messenger de care ziceai intr-un post nu e nici una. Aceeasi nesimtire si pe deasupra si bravura ca ai fost neam-prost.
    Te-ai purtat ca un acneeic manelist de 19 ani care vrea sa isi impresioneze iubita cu mitocanie si nesimtire.
    Poti sa stergi comentariul poti sa ma si injuri, dar nesimtirea ramane. Si asta de la un om care ii judeca pe altii si care mai are si pretentia unui anumit iq.

  5. Meekuu

    simona, nu era angajat de la Metro era de la Carrefour. Aș fi lăsat cu dragă inimă rucsacul la intrare dacă aveau un spațiu amenajat corespunzător nu o tanti cu rafturi în care-mi înghesuie ea cum vrea rucsacul. În Metro există casete cu cheie. Acolo l-am lăsat de atâtea ori. Ori dacă nu ai un spațiu amenajat corespunzător nu ar trebui să-ți permiți să-i sugerezi unui client că ar putea să fure laptopuri sau mai stiu eu ce din magazin. M-am plimbat cu rucsacul ăsta în multe magazine și din București și din alte orașe. Doar în Carrefour am avut probleme de genul ăsta. În Cora m-au lăsat să intru cu el după ce l-au băgat în pungă. Iar când era magazinul mai gol m-au lăsat și fără să-l bag în pungă de plastic. Nu neapărat faptul că nu m-a lăsat să intru m-a deranjat ci faptul că am fost tratat ca un presupus hoț. Și după aia l-am provocat și eu.

  6. Adevarul e ca cei angajati la paza in Carr sunt niste tarani cocliti de pin comunele marginase Bucurestiului care habar n-au cum trebuie sa se poarte cu clientii.

  7. E-nigma

    ce-i corect e corect: uneori magazinele jignesc clientii pt ca uita sa elimine elementele de securitate si apoi ai probleme la ei sau in alta parte cu obiectele cumparate, dar alteori si clientii exagereaza. perfect de acord cu ideea rafturilor incuiate! nu lasi un obiect valoros asa, oriunde. dar si ei au dreptate, regulile magazinelor (inclusiv afara) interzic intrarea cu bagaj de spate sau impun controlul la iesire, asta n-ar trebui sa supere pe nimeni. drept e ca nu vine nimeni sa fure chiar laptopuri din supermarket, iar celor care mananca nu prea ai ce le face, decat sa trimiti paza exact in clipa in care consuma ceva ce n-a platit. totusi, dc te lua de gat, eu zic ca era in dreptul lui. de data asta, bineinteles.

Next Articleroblogfest