BCR mizează pe prostie

Sau cel puțin încearcă. Am card la BCR încă de pe vremea când eram student și ar fi trebuit (teoretic) să primesc bursa pe el. Nu cred c-a intrat vreo bursă pe cardul ăsta dar ei l-au făcut. Banii îi primeam de la secretariat și 20 de minute mai târziu îi spărgeam în terasa de la Leu.

După ce m-am angajat am profitat de faptul că angajatorul lucra cu BCR-ul pentru livrarea salariilor și am folosit cardul ăsta. De-atunci parcă l-am schimbat de vreo 2 ori. Cum la sfârșitul lunii curente devenea inutilizabil am fost vinerea trecută la sediul din B-dul Timișoara (unde-a fost emis) să-mi dea cardul nou. Cu o săptămână înainte mi se pare un termen mai mult decât rezonabil. Acolo m-a anunțat un gigel că n-au primit cardul meu încă. Să încerc și la noua sucursală din Politehnică dar mai mult ca sigur o să fie emis săptămâna viitoare (adică asta). La sucursala din Politehnică fix aceeași placă. Eu le bat obrazul finuț și le spun că-i totuși cam târziu.

Ieri încă nu ajunseseră la ei. Azi am fost din nou și minune, au ajuns. Mă pune să semnez pe tabel de primire după care începe să-mi recite o poezie. Cum că au întârziat cu cardurile noastre din cauză că am fost beneficiarii unei promoții extraordinare de la BCR. Pe lângă cardul de debit am mai primit și un card de credit de pe care pot să extrag o sumă de x ori cât salariul și nu trebuie să plătesc dobândă dacă returnez banii în 50 de zile. Am termen 30 de zile să mă gândesc dacă vreau să beneficiez de oferta lor și dacă doresc să folosesc cardul să vin la ei să afle câteva date despre mine. Dacă nu doresc cardul de credit îl pot returna în termen de 30 de zile.

Eu l-am lăsat să-și prezinte “marfa” după care l-am întrebat candid dacă pot să-i dau acum cardul înapoi pentru că nu mă interesează descoperire de card. Reacția lui, priceless. Parcă i-am înfipt un băț în cur pentru că s-a scăpat cu un deloc elegant “da’ de ce ?”. La care eu i-am replicat : “Pentru că am venit aici să-mi schimb cardul expirat nu să fac descoperire de card. Dacă aș fi vrut așa ceva aș fi spus.” I-am dat  lu nenea pliciul cu cardul de credit nou, pin-ul și ce broșurici mai aveam p’acolo, mi-am pus  cardul meu nou în portofel, i-am întors curu’ și-am plecat.

M-a enervat cumplit faptul că au ambalat o treabă care mă lega și mai rău de banca lor într-o chestie frumos prezentată ca fiind un favor făcut mie. Asta după ce au tărăgănat atât emiterea cardului. Fuck off !

10 Comments BCR mizează pe prostie

  1. Meekuu

    Cardul de credit și codul pin aferent lui. Cardul meu de debit este în portofel la locul lui. Pin-ul lui este pastrat cu grijă în memorie (aia din spatele ochilor) alături de o grămadă de alte prostii complet inutile.

    Reply
  2. jollyca

    Ai omis sa zici ca inca un motiv pentru care le-ai aratat dosu’ in privinta cardului de credit a fost pentru ca pentru acel card urma sa platesti anual niste chestii pe care habar n-aveai ca le platesti. Aviz tuturor celor care au 30 de carduri si cred ca este “free lunch” :). Se plateste comsion anual la ele.
    Iar despre ce-a zis seba… Adevarat. Cardul NOU si codul lui PIN ? Asta inseamna ca poa’ sa faca ce vrea cu el :D

    Reply
  3. Meekuu

    Nu poate pentru ca nu are semnat cu mine un contract pe tema asta. Ala urma sa fie semnat dupa ce le dadeam eu ok-ul iar ei strangeau date despre salariul meu and shit.

    Reply
  4. Ecologie Umana

    parca e povestea mea. Azi am luat noul card BCR plus acel Mastercard minunat rosiatic cu descoperire de cont. Imi dadeau fabuloasa suma de 3900 ron, dobanda 23.9 % . La fel i l-am returnat fara nicio jena si i-am spus ca am venit dupa cardul meu nu dupa cardul lor!

    Reply
  5. Ecologie Umana

    @jollyca nu poate sa faca nimic cu acel mastercard. E doar problema lor, nu am de gand sa platesc taxe si comisioane fara sa beneficiez de vreun serviciu. Eu personal nu am desigilat acel plic in care aveam pinul si l-am lasat la banca! Daca o iei asa poate banca sa iti faca card pe numele tau de 100 de ori!

    Reply
  6. ipo

    Acu’ vreo 2 ani eram cu niste treaba (read: caram mobila) si suna telefonul. las eu patul jos, ma scobesc in buzunar… Ce sa vezi. O domnisoara ma ia sa-mi vanda nu stiu ce cacat de card cu care puteam sa am niste reduceri si la abonamentul de COnnex. Ii zic ca n-am timp de vorbe si inchid scurt. Pun mana pe pat, ma opintesc… vaca suna iar. Raspund si-i tai vorba repede:
    – Auzi dudie, ia zi-mi si mie numarul tau de telefon. Zi repede!
    – Pai… de ce… nu pot…
    – Pai vezi vaco, tie ti-ar conveni sa te sun asa aiurea cand macar nu ma cunosti???
    Iti dai seama ca a inchis ea si nici ca m-au mai sunat vreodata :))

    Reply
  7. nexus

    Decat sa atragi (si sa pastrezi clientul) dandu-i ce vrea/are nevoie, mai bine incerci asta dandu-i ce vrei TU. :)) Buna strategie… Ma mir cum de nu ai cazut pe spate de extaz ca “s-a gandit banca la tine”? :))

    Reply

Leave a Reply to adrian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *