Toată lumea știe că bănățenii (timișorenii în special) sunt o specie aparte. Sunt o rasă aleasă și mai toți cei pur-sânge au 3 coaie. Dintre care unu’ pus în frunte să se vadă, de unde si expresia bine-cunoscută “Banatu-i fruncea”. Timișorenii adoptați sunt acceptați atâta timp cât urmează regulile sociale nescrise pentru că, este iarăși un fapt cunoscut, semnul din frunte va crește singur după ~5 ani de stat în mijlocul celorlalți.

În plus majoritatea bănățenilor au ceva cu locuitorii celorlalte provincii istorice, mai ales cu cei de prin București. Bucureștenii poartă numele de “mitici” și sunt de vină pentru toate relele ca ca Băsescu în timpul guvernării Ponta. În ciuda faptului că atât Bucureștiul cât și Timișoara, fiind centre universitare și având și câte-un aeroport mai răsărit, sunt pline de băieți și fete plecați de acasă pentru a învăța ceva carte și rămași acolo pentru că se simt mai aproape de Spania, Italia, Germania și alte țări latine unde o vor duce bine.

Cum nu pot afirma că am o experiență atât de vastă încât să acopăr toate dedesubturile posibile ale unei întâlniri dintre un bucureștean și un timișorean (altfel nu era “mic ghid” era “ghid” sau chiar puteam scrie o întreagă carte), mă voi rezuma la un singur truc cu eficiență maximă.

Pentru a fi tratat ca un aproximativ-egal de către un timișorean este critic în primul rând să nu fii văzut atunci când cobori din mașina cu număr de București. Altfel totul este pierdut. Dacă ai trecut cu succes de pasul ăsta atunci Timișoara ți-e deschisă.

Tot ceea ce trebuie să faci este să inițiezi și să închei ORICE conversație cu “Ciao !”.

Atât de simplu…