Cu și despre copii

Cu ocazia scurtei vacanțe de 1 Decembrie am tras o fugă până la Sibiu. Obișnuim să mergem în fiecare an pe acolo măcar câteva zile dar de data asta am amânat cam mult vizita și vremea n-a prea ținut cu noi. Că deh, așa-s românii, au avut chef de unire iarna pe frig nu vara când e cald si frumos.

Anul trecut când am trecut prin Sibiu ne-am oprit prima dată la “La Dobrun”.  Era într-o frumoasă zi de septembrie, tocmai începuseră școlile și, după o plimbare liniștită prin oraș ne-a oprit să mâncăm ceva acolo. Am nimerit în restaurant cu un grup mare de copii. E o experiență deosebită să iei prânzul în urlete și țipete de copii. Dar nefiind atât de traumatizant anul acesta am revenit la “La Dobrun”.

Nu apucăm noi să ne așezăm bine la masă și să-i spunem chelnerului ce vrem de băut că apar ei. 4 puradei între 5-8 ani alergând liberi prin tot restaurantul și cocoțându-se pe tot ce apucau. Având masa lângă un soi de scenă cu un parapet de lemn, am avut ocazia să-i admirăm chiuind în timp ce sar de pe parapet fix pe lângă noi. Asta în timp ce părinții lor luau masa liniștiți undeva la distanță. Amuzantă era expresia de satisfacție și liniște interioară a unuia dintre cei de la masa respectivă văzând copiii departe de el.  Nițel mai târziu unul din puradei s-a proptit fix într-un chelner care avea în brațe castroane cu ciorbă. Părinții n-aveau nici o jenă.

Da, e clasicul “așa-s copiii, ce să le faci”. Numai că eu nu-mi aduc aminte să fi fost așa pe la vârsta lor. Nu pentru că aș fi fost un monument de cumințenie ci pentru că părinții mei nu m-au lăsat să mă dau în spectacol în public. Tâmpenia maximă comisă în public de care-mi aduc aminte și acum am comis-o când aveam tot vreo 6-7 ani și ai mei m-au luat cu ei la Sinaia la întâlnirea de x ani de la terminarea facultății a maică-mii. Masă mare la restaurant în hotelul Palace din Sinaia și eu am rămas în cameră citind “De la Pământ la Lună” de Jules Verne. La un moment dat m-am plictisit și m-am apucat să mă joc cu telefonul din cameră neștiind că la capătul celălalt al liniei răspund cei care ofereau diverse servicii în cameră. Acțiune care s-a încheiat cu unul din angajații hotelului venind la ușă și cerându-mi să mă potolesc și cu un subsemnatul atât de cuminte încât am adormit cu cartea în brațe. Mi-a fost rușine și să le spun alor mei momentul respectiv și de abia câteva săptămâni mai târziu mi-a spus maică-mea în treacăt că m-au “pârât” cei de la hotel.

Acum se pare că-i la modă să-i lași să se desfășoare în public. Cred c-am mai povestit pe aici momentul în care doi puști de 4-5 ani au terorizat efectiv un troleu întreg urlând non-stop de la Universitate până la Costin Georgian. Nu vă gândiți că părinții i-au altoit sau ceva similar. Nope. Pur și simplu urlete demonstrative pentru că pot în fața unor părinți care se uitau când la ei, când unul la celălalt.

Uite-așa ajungi să nu-ți mai placă copiii. Că deh, în realitate nu-s îngerașii mici cu ochi mari și albaștri care pun întrebări amuzante. Ci niște creaturi “malefice” care-ți testează zilnic limitele dar ești programat genetic să le accepți, protejezi și iubești.  Semnalul maxim de alarmă apare atunci când dai de părinții unor astfel de progenituri și îi auzi cum spun că progenitura lor e cea mai mare realizare a vieții.  Pentru că da, a nimeri cu ratonu’ scorbura este o realizare pentru unii.  Și vorba “colegei” de viață, țiganca cu 12 puradei până la 30 de ani, toți aflați în grija statului este persoana cu cele mai multe realizări în viață.

6 Comments Cu și despre copii

  1. ABS

    Am pățit și eu ieri una… Eram la bancomat și scoteam bani. În spatele meu o tanti cu un pusti de vreo 7-8 ani, cred. A stat puradelul tot timpul lângă mine și se uita fix ce fac. Iar mă-sa nu a schițat nici un gest ‘copile, vino încoa și lasă-l pe nenea să scoată bani linistit’. Nu… Nici gând. Era absolut normal sa se uite ala ce bani am pe card și câți vreau sa scot.
    Lasă că e mai bine fără copii. Fac retarzii destui, de ce sa risc sa aduc și eu câțiva care sa aibă în viitor aceleași probleme? Idiocracy ftw.

    Reply
  2. Andrei

    Pentru mine memorabil a fost acum 2-3 ani, in metrou. Pe la Pacii au urcat o famile cu un copil care incepuse usor sa planga. Problema a fost ca in 1-2 minute deja a inceput sa zbiere, incepuse sa se arunce pe jos, efectiv ziceai ca e posedat. Iar parintii, in loc sa-l potoleasca, se uitau la el si ii spuneau doar “linisteste-te”. S-a stat asa 3 statii de metrou, in conditiile in care copilul urla atat de tare incat se uitau la noi oameni de la 4 vagoane distanta, era efectiv asurzitor. Iar parintii erau impasibili, nu-i deranja ca se uita efectiv tot metroul la ei si cu privirea le zicea “opriti-l naibii din zbierat”.

    La un moment dat, dupa 3 statii de metrou in care am tot indurat, un tanar pe la 25 ani ii zice tatalui : “Va rog frumos opriti-l din zbierat si invatati sa va cresteti copilul”. Atat a trebuit, imediat a sarit mama copilul si a inceput sa injure ca la usa cortului, parca era o tiganca efectiv. Injura atat de urat incat cateva doamne au inceput sa se ia de ea si sa-i zica cum isi permite sa vorbeasca asa, ca parinte, mai ales de fata cu copilul ei, care inca zbiera ca posedatul.

    La urmatoarea statie au coborat, dar nu inainte de-a ne mai da o runda de injuraturi la toti.

    Concluzia : Problema nu sunt copiii, problema sunt parintii, parintii pare permit prea multe si care dau cel mai prost exemplu pentru copilul lor.

    Reply
  3. Gheo

    Psihologie inversa pentru evidentierea unor noi aptitudini ale parintilor, gen ia priviti ce am eu de suportat cu progenitura si totusi rezist, am devenit imun la asta, dar pana una-alta serviti si voi o portie generoasa daca tot sunteti pe aici. Iar tancii chiar n-au nici o vina, ei doar exploreaza limitele rezonabilului :)

    Reply
  4. akbar

    Eu le mai zic la obraz la unii părinți de-ăștia cu durere-n cot. Mă ridic frumos de la la masă, mă duc la masa lor și le zic că nu-i grădiniță unde au poposit. Și că nu e firesc ca toată lumea să fie deranjată de 3 progenituri.

    Reply
  5. vlad

    Absolut de acord cu Andrei. Copiii invata din ceea ce vad in jurul lor astfel incat vor reflecta perfect mediul in care cresc. Daca tu ca parinte nu le insufli niste valori si nici ceilalti care se ocupa de educatia copilului nu fac asta ei nu le vor avea. Suna a truism dar asta e.
    Radu, nu cred ca solutia este sa nu ai copii pentru ca ai vazut suficienti draci. Si indiferent de cat de ok este parintele un copil tot va avea o parte “malefica si iti va testa limitele”. Per total insa cand vei trage linie va fi un mare plus. Iar realizarea in viata nu e sa faci copii ci sa-i cresti. Si este mult mai greu decat pare.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *