Decizii și consecințe

Două știri mi-au atras atenția (în mod special) zilele astea.

Prima ar fi posibila achiziție a ceea ce înseamnă The Pirate Bay de către Global Gaming Factory. La prima vedere, așa cum zice toată lumea, pare a fi un Napster versiunea 2. Dar ar trebui să ne amintim cam cât de șifonați a ieșit Napster din treaba asta și cam cum au ieșit cei de la The Pirate Bay (deocamdata). In plus, Napster funcționa ca serviciu aproape unic în timp ce The Pirate Bay este mai mult un simbol în lumea pirateriei. Nu e singurul tracker de torrente. În anunțul de pe blogul The Pirate Bay se precizează faptul că banii obținuți în urma tranzacției le va permite oamenilor din spatele proiectului să-și ducă mai departe lupta la un alt nivel. Sună bine chiar dacă nu știu cât de real este. Poate că s-au plictisit pur și simplu și au decis să pună punct aici. Poate nu. Rămâne de văzut. Oricum, se anunță a fi o tranzacție extrem de controversată și urmărită.

A doua știre am auzit-o azi (văzut-o de fapt, via Slashdot). Și eu, ca mulți alții, aștept cu nerăbdare apariția Starcraft II. Am pierdut nopți întregi jucând Starcraft (și ulterior Warcraft III) și de abia așteptam să fac (măcar) o noapte albă cu Starcraft II. Nu mai am nici răbdarea și nici cheful de joacă de acum câțiva ani dar pe ăsta tot l-aș juca.

Ei bine Blizzard s-a hotărât să nu integreze suport pentru jocul în LAN în Starcraft II. De ce ? Pentru că vor să controleze jocul (cam cum fac cu WoW) și permit multiplayer doar prin battle.net. În viziunea lor cei care joacă în LAN sunt cei care piratează jocul. Uneori (de multe ori) adevărat. Totuși, Starcraft (și Broodwar) se vinde (vând) încă în magazinele de profil. Copia mea de Broodwar am cumpărat-o târziu rău (jucasem pe o versiune pirat ceva vreme). Dar până la urmă l-am cumpărat (când am fost pe banii mei, când mi-am permis să fac asta, când am avut cum și de unde). Și asta doar datorită distracției de a-l juca în rețeaua locală. N-am intrat niciodată pe battle.net și nici nu-mi planific să fac asta prea curând.

Consecința deciziei celor de la Blizzard s-ar putea să fie destul de usturătoare pentru ei. Nu de alta dar RTS nu-i tot una cu RPG și necesitatea unei legături permanente la internet s-ar putea să descurajeze un lan-party rapid în diverse locații. Realitatea le va demonstra cum oamenii inventivi găsesc soluții la problemele de genul ăsta. Jocul va fi piratat la fel de mult și probabil va funcționa fără prea mari probleme cu PvPGN. Altfel, fără suport LAN, nu va avea nici pe departe longevitatea primului din serie.

Bine, aici există 2 posibilități. Accesul la battle.net să fie ca la RTS-urile anterioare (cel mai probabil), jocul plătit îți oferă acces la battle.net sau accesul să se facă într-un mod similar cu cel folosit de Blizzard pentru WoW. Adică abonament. E destul de clar pentru toată lumea că a doua soluție va însemna piraterie la greu și băgat picioarele în battle.net. Nu de alta dar jucătorii de RPG pot fi agățați de un server online. La un RTS treaba asta este mai greu de realizat și nu văd ce i-ar determina (în afara lipsei suportului pentru LAN) pe potențialii jucători să folosească battle.net.

Eh, dar după cum zice și legea lui Ohm, om trăi și-om vedea (nu aia cu “fii om cu mine ca să fiu om cu tine”). Poate le vine mintea la cap și repară ceea ce-ar putea fi cel mai nasol handicap al unui joc așteptat de o grămadă de lume.

Leave a Reply

5 Comments

  1. ABS

    Chiar aveam de gand sa-l cumpar, dar daca dropeaza LAN-ul o sa-l piratez doar din principiu.
    Am cateva jocuri Blizzard cumparate (starcraft+brood, diablo1+2+expansion, warcraft3+expansion), dar daca starcraft2 nu va oferi posibilitatea sa ma joc fara sa trec prin serverul lor, la revedere. Acasa am conexiune continua la net, dar de exemplu la munca suntem in spatele unui firewall foarte restrictiv, deci nu am putea sa-l jucam in pauza sau dupa program.

  2. Pot sa gaseasca o solutie de a lega si RTSul de online…
    La sc1 intru pe bnet si e doar un canal so un leader, vorbesti cu x cu y face unu server si go go go
    Dar ce s-ar intampla daca hartile nu ar mai fi locale si ar fi un set de harti oferite de serverul de bnet :( , asta e mai greu de emulat cu PvPGN din pacate. Totusi orice problema are o rezolvare intr-un anumit fel si timp deci tot o sa jucam noi cumva si sc2. Mai nasol e ca din cauza crizei probabil o vor lungii pana o sa ajunga copii mei, care nu-i am, sa le iau jocul.

    Le: si daca stai sa te gandesti e normal sa fie bazat mai mult pe modulul de online, ce naiba totul se muta online si totul va fi vandut ca serviciu nu ca licenta

  3. Deși nici eu nu agreez alegerea lor, au pe undeva dreptate, limitând posibilitatea de multiplayer la online-only, nu mai suferă așa de rău din cauza pirateriei.
    Pe de altă parte, sigur o să apară 3rd party software care să emuleze un server piratat.
    Oricum ar fi o sa-l cumpar original, pentru că battle.net-ul face toți banii, fiind în trecut un avid jucător de dota.

  4. manele

    Nu inteleg unde ii problema ta , eu consider decizia celor de la Blizzard foarte buna. Ori ca joci in LAN ori pe net e la fel, acum toti au o conexiune de net rapida. Eu cred ca acest joc o sa aiba un record de vanzari :D

Next ArticleDin trafic