România e o țară atât de mișto încât ne oferă nouă, cetățenilor ei, niște experiențe atât de interesante, experiențe pe care cu greu le-am putea găsi în altă parte. Să luăm un exemplu simplu, cum ar fi mutarea sediului social a unei firme de pe un sector pe altul al capitalei. La prima vedere, în imaginația oricărui om inteligent, operația pare simplă. Te duci undeva, depui o cerere, demonstrezi dreptul de proprietate (sau oricare alt act care-ți permite mutarea sediului acolo) asupra noului sediu, cineva bagă toate datele astea într-un sistem și gata.

Câtă naivitate și câtă lipsă de imaginație. În țărișoara noastră operația asta simplă este transformată într-un quest epic la finalul căruia ori ieși învingător, cu un XP îmbunătățit semnificativ dar și plin de răni, ori ajungi să rătăcești veșnic prin coridoarele instituțiilor statului, coridoare împânzite de ființe desprinse din filmele horror (adică funcționarii publici fără chef de muncă).

Dar stați mai bine să vă povestesc, pentru că altfel nu mă credeți. Quest-ul începe absolut inofensiv cu o vizită la registrul comerțului unde trebuie depuse actele care cer schimbarea sediului social. Asta se face cu o hotărâre a AGA (adunare generala a asociaților) și niște tipizate de la RC. Acolo îți scapă câteva glumițe pentru că nici măcar cei care sunt puși să ofere informații nu știu exact pe care tipizat treci adresa sediului vechi și pe care adresa sediului nou. Dar aici scapi relativ ieftin, doar în câteva zile și maxim 3-4 ore de stat la coadă, fără penalizări financiare și fără alte probleme. După cum spuneam mai sus, în naivitatea ta ajungi să crezi că pasul ăsta este suficient. De restul detaliilor ar trebui să se ocupă un aparat de stat oricum supra-dimensionat, plin de funcționari și funcționărași. Nu fi naiv…

Următorul drum este la sediul ANAF corespunzător sectorului în care va fi noul sediu social. Acolo trebuie depusă altă cerere de luare în evidență pe noul sector. Ți se cer (doar pentru verificare) certificatul de înregistrare în scopuri de TVA și alte câteva hârțoage. Depui frumușel cererea (să zicem undeva pe la mijlocul lunii februarie) și întrebi ca tot omul “când va fi gata” și “eu cu ce adresă fac facturile”. Ți se răspunde sec “aaah… poate să dureze și jumătate de an” și la a doua întrebare un ridicat din umeri este suficient. După aproximativ 3 luni, timp în care nu ai primit nici un semnuleț de la respectivii îți iei inima în dinți și te duci la ANAF. Înfrunți rapid 2 funcționari și ajungi la final la cel de care depinde soarta ta. Îi expui clar și răspicat problema și rămâi mut de uimire când te întreabă sec “Da’ v-am sunat noi să veniți să ridicați decizia ???”. Tot avântul tău se spulberă instantaneu și nu poți spune decât un “Nu, dar știți, au trecut totuși 3 luni, trebuie să depunem bilanțul, trebuie să plătim impozitele, am vrea să știm și noi unde și cum facem treburile astea”. Respiri ușurat când vezi că funcționarul, în loc să ia decizia de-a te trimite pe ușă afară să aștepți telefoanele lor, a luat decizia de a te ajuta și de a căuta prin mormanul de hârțoage din fața sa hârtia după care ai venit tu. Și absolut uimitor o și găsește, undeva pe la fundul vrafului de hârtii. Îți mai dai un “facepalm” interior când auzi un “Da, se pare că ne-am luat cu treabă și am uitat să vă anunțăm, urma să o facem…” Ieși învingător și mergi din nou la biroul de informații să întrebi ce faci mai departe. Păi mai e un singur pas, trebuie depus vechiul certificat de înregistrare în scopuri de TVA, cel de la sectorul vechi și ridicat cel nou. Operațiune care, afli cu surprindere, se poate face pe loc. Așadar te duci, rezolvi și pasul ăsta și ieși învingător pe porțile ANAF gândindu-te “wow, ce mișto, parcă am trăi în <insert țară civilizată here>”. Nu fi naiv…

Trebuie să te ștergi de sudoare și cu inima cât un purice să te îndrepți spre “pădurea orcilor” aka. DGITL (Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale). I se spune “pădurea orcilor” pentru că în perioada asta a anului sediile DGITL sunt împânzite de armate de orci care se îmbrâncesc să plătească impozitele. Și sunt extrem de agresivi și majoritatea au și dinți de metal. Mai nou trebuie să declari și acolo că spațiul de locuit este folosit sau nu în scopuri rezidențiale și că ai sediu social de firmă în acel spațiu. Dar reușești să faci și asta într-un final.

Ceva mai târziu, cu un zâmbet tâmp pe față, încă îmbătat de victoria nesperată pe care ai avut-o, achiți impozitele și taxele folosind noua adresă către stat. Nu apuci să te bucuri prea mult de victoria asta pentru că în câteva zile observi cum ți se întorc banii înapoi în contul firmei. Având deja o experiență în quest-urile cu statul român nu te bucuri și te apuci să cheltui banii pe băutură și femei ci încordezi instinctiv fesele gândindu-te cu groază la modul pervers în care statul român o să găsească și de data asta metoda perfectă de a te pune capră. Și nici nu ai cea mai vagă idee ce va urma.

Găsești povești de groază și cronici ale altor bravi cavaleri și începe să ți se facă cu adevărat frică. Începi să cauți răspunsuri și să întrebi pe ici pe colo ce naiba se întâmplă. Afli că, deși cei de la ANAF din noul sector ți-au luat ție toate actele vechi și ți-au emis certificatul nou, nu au modificat în sistemul nou datele astfel încât trezoreria și statul să aștepte de la tine taxele și impozitele aferente. Prin urmare banii virați la timp au fost întorși înapoi către firmă. Pe de altă parte, fișa contribuabilului a plecat și de la sectorul vechi. Deci dacă cumva încerci să plătești acolo nu faci decât să îți blochezi banii în trezorerie. Dacă stai după ei să opereze modificările, nu plătești taxele și impozitele la timp și te trezești cu pula-n cur când ți-e lumea mai dragă. Așadar trebuie să îți iei iar inima în dinți, să te îmbraci iar cu pantalonii maro, să te înarmezi iar cu toate dosarele și hârtiile și să înfrunți iar inamicii pe coridoarele instituțiilor statului într-un quest nesfârșit în care noi muncim, noi plătim și noi suntem futuți în cur…