Experiențe pozitive

Știu că pe aici găsiți povestite mai des experiențele neplăcute avute cu diverșii comercianți sau furnizori de servicii. Ca să mai echilibrez situația mi-am propus să existe și articole în care povestesc și experiențele plăcute. Deocamdată două dintre ele.

1. Stau de aproximativ 8 ani într-o garsonieră cu ferestrele (de fapt balconul) orientat spre vest. La etajul 7. Asta înseamnă că vara se cam face criminal de cald. Încă din primul an în care-am stat aici am luat în calcul un aer condiționat. Dar trebuia întâi rezolvat balconul că la cum era izolat consumam curent aiurea fără să facă față. Apoi mai aveam și problema mobilei cam prost dispusă în casă, fără prea multe opțiuni pentru montarea unei unități interioare. Aproximativ acum 3 ani am închis balconul (cu cei de la QFort cu care am avut de asemenea o experiență relativ plăcută dar despre care n-am apucat să scriu). După aia am mai amânat cu speranța că vor începe lucrările de anvelopare a blocului (și ar fi trebuit să demontez un eventual aer condiționat). Și am tot amânat în fiecare vară până acum când ne-am hotărât să luăm că nu se mai putea (mdap, de aia a fost frig toată săptămâna trecută).

Și mă dau vreo 2 zile pe net (asta se întâmpla săptămâna trecută), înjur după ce-am văzut prețurile de la domo crescând de la o zi la alta și dau într-un final de eastshop.ro. Căutam și cu montaj că deh, n-aveam unde să stau în garsonieră cu încă două cutii mari de carton până când se îndura o firmă de montaj să vină. Și am făcut comanda (fix vineri pe la ora 3-4) la ei  pe site, un on/off clasic de 12000 btu (btw, e ultimul an când mai pot fi luate on/off-uri clasice) cu tot cu montaj.  De ce on/off și nu inverter ? Păi simplu, un inverter decent de ~12000 btu ajunge pe la 2500 de lei fără montaj. Tehnologia inverter presupune o parte electronică în plus (se transformă din AC în DC și apoi iarăși in AC ca să poți să modulezi puterea motorului), electronică care nu-i întotdeauna fiabilă și care, la căderile de curent și spike-urile din rețeaua electrică se fute destul de rapid.

Bun, fac comanda la ei pe site și nu apuc bine să închid fereastra de browser că îmi sună telefonul. Un nene de la EastShop stă de vorbă cu mine, îi explic situația mai ciudată legată de montaj (fără pereți exteriori în garsonieră, balconul închis complet termopan), mă lămurește și rămâne pe final să vină echipa să-l monteze luni dimineața la ora 10-10:30. Luni dimineață mă sună băieții când erau cam la 20 de minute de mine (apreciez, uite-aș ar trebui să facă și ăia de la firmele de curierat, nu să sune din fața blocului). Câteva ore mai târziu aveam aparatul montat, exact cum am dorit. Și lucrat EXTREM de frumos. Mi-au lăsat cutiile goale strânse la ușă, au avut grijă să nu facă mizerie în plus și s-au mișcat extrem de rapid. Cost total, vreo 1800 de lei. (~1300 aerul, restul montajul ).

2. De vreo 3 ani tot ajung pe la Brașov să țin niște cursuri de Linux. Frumos oraș, bere bună, oameni faini. Cam de 2 ani trag de fiecare dată în același loc. Mai precis la Pensiunea Floarea Soarelui de pe Strada Carpaților. Nu vă lăsați păcăliți de nume, oferă aceleași servicii ca un hotel. Au camere mari spre foarte mari, paturile bune, mobilier utilizabil (am unde să stau să lucrez la laptop fără să mă chinui), aer condiționat și curățenie lună. Este printre puținele hoteluri în care nu mă deranjează să mă plimb desculț prin cameră ca acasă. Se face curățenie în camere zilnic și la 2 zile se schimbă proasoapele. Prețurile decente pentru condițiile oferite și personalul extrem de înțelegător. Chiar și atunci când le trezesc pe fete din somn când vin miercuri noaptea de la bere din Brașov amețit :P.

Singurul lucru ușor neplăcut (mai ales pentru colegul Bogdan) este faptul că, având restaurant la parter, mai organizează nunți sau alte evenimente. Și muzica cam răzbate până în camere. Pe mine nu m-a deranjat atât de rău, Bogdan spune că vibra patul cu el (chestie care-i mai greu de realizat cu mine în pat ce-i drept). Alternativele din zonă (țin și cursurile undeva prin apropiere) pe care le-am încercat până acum nu m-au mulțumit însă la fel de mult. Și pentru mine cel puțin partea asta negativă pălește în fața celor pozitive.  Am ajuns să mă simt acolo cam ca acasă.

Precizez înc-o dată să se înțeleagă clar. Ambele sunt servicii pe care le-am încercat plătindu-le ca orice client. Postul ăsta NU este o reclamă și nu am primit/nu voi primi nimic de la ei pentru a scrie așa ceva. Pur și simplu îi laud pentru că mi-a plăcut modul în care am fost tratat. Consider irelevantă experiența pe care-o are o persoană care urmează să facă reclamă unei firme. Contează infinit mai mult cum tratează firma respectivă clienții obișnuiți.

10 Comments Experiențe pozitive

    1. Meekuu

      Aveam și din alea. Dar tot era criminal de dormit noaptea. Stăteam cu ventilatorul pornit 24 din 24 vara și tot ne chinuiam.

  1. Claudiu

    Da … am o banuiala ca la Techadviser :)
    Si eu urmez acum CCNA-ul acolo (tocmai am terminat modulul 2)
    Toate cele bune,
    Claudiu

    Reply
  2. Dan Broscoi

    Huh, se pare ca nu au scazut preturile la AC-uri…
    Eu am un Samsung Smart inverter de vreo 8-9 ani si-l folosesc mai mult iarna pentru incalzirea camerei
    (defapt il cam cam degeaba ca nu cred ca l-am mai pornit de un an doi, si am dat ~2500 lei pe el)
    Ca si consum am masurat consumul instant si baga cam 700w in “relanti” si 2000w la pornire si la modificarea temperaturii.
    Ma surprinde totusi ca preturile au ramas aceleasi dupa atatia ani.

    Reply
  3. asterixjt

    “un on/off clasic de 12000 btu (btw, e ultimul an când mai pot fi luate on/off-uri clasice)”

    Chiar asa e ? Ma scuzi de intrebare, dar e important pentru mine fiindca si aici (etaj opt, ultimul) ar fi nevoie de aer conditionat si inca nu m-a hotarit.
    (Imi poti raspunde aici – preferabil, sa poata vedea si altii raspunsul – sau pe mail, este ok oricum).

    Multumesc.

    Reply
    1. Meekuu

      Da. E ultimul an în care mai pot fi comercializate aparate de aer condiționat clasice. De anul viitor pot fi cumpărate numai cele cu inverter.

  4. Cristi

    Am apelat si eu la eastshop si experienta a fost la fel de placuta ca si a ta. Multumiri pentru pont!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *