Fantezie

Mărturisesc faptul că astăzi, în timp ce stăteam cumințel în traficul infernal din sectorul 3 datorat zilei de naștere a prea-iubitului (dar chiar MULT prea) nostru prim-ministru (deocamdată) am început să am o fantezie.

A început în momentul în care pe bulevard au apărut 2 salvări SMURD și o mașină de Pompieri. Instant mi-am imaginat o bună bucată din stadionul Național prăbușită peste capetele sclavilor veniți acolo să-l aclame pe Ponta. Și îngropați între dărmături, Ponta, Dragnea, Iliescu și Năstase.

Dragnea făcea glume cu “stați liniștiți, chiar dacă murim aici, tot te votăm Victore”. Iliescu stătea calm, știe că nu i-a sosit încă vremea. Năstase era ușor panicat și balonat din cauza constipației. Nu prea a mai avut scaun normal de când a ieșit în libertate. Iar Ponta plângea ca o fată mare. Mai întâi de frică și apoi de ciudă că nu apucă să-și vadă visul cu ochii și să devină președintele galaxiei. Dac-ar putea și-ar face o clonă ca să facă asta în locul lui. Da’ nu se poate, cercetarea și sistemul medical din România sunt la pământ și Cati nu a reușit încă să creeze clone doar cu chimia ei.

După vreo două ore de glume proaste făcute, Dragnea scoate un carnețel și începe să calculeze cam câte cadavre ar putea fi în zona afectată. “Șefu’ ne mai putem baza pe cel puțin încă 20 000 de voturi de pe aici. Asta dacă scăpăm.”. Ponta se mai liniștise și acum doar se smiorcăia ușor ștergându-și mucii cu mâneca sacoului. Năstase transpirase și cu barba aia vâlvoi arăta ca Marx în lumina palidă a telefoanelor mobile. Iliescu ridică privirea din pământ și spune calm “mi-e foame”.  Ponta, regăsindu-și cuvintele, replică inteligent “da’ nu avem nimic de mâncare aici”. Iliescu îi răspunde părintește “asta pot să văd și eu, dobitocule. dacă aveam, aș fi mâncat fără să fiu nevoit să vă anunț”.  “Atunci ce putem face ?” – întrebă Ponta cu privirea umedă.

“Cred că va trebui ca unul din noi să se sacrifice. Și cum eu sunt bătrân, nu veți avea suficiente proteine de la mine. Dragnea e oltean ațos și prea are iz de praz. Iar tu, dobitocule, ești viitorul partidului. Singurul pe care-l mai avem. Că dacă aveam pe altcineva, nu ajungeai să candidezi tu la prezidențiale.” Iliescu se întoarce spre Năstase și-i spune “Băiete, mi-e teamă că va trebui iar sa te sacrifici pentru binele partidului”.

Dragnea, care fusese de-a dreptul înspăimântat cu câteva clipe înainte la gândul că bucăți din el vor trece prin intestinele lui Năstase, răsuflă ușurat și cu zâmbetul revenit iarăși sub mustață spune “dar sper că-i păstrăm curulețul ăla obraznic pentru mai târziu, că poate vom avea și alte nevoi”.  Năstase îi aruncă peste umăr un “hai sictir !” deși o luminiță de satisfacție începuse să i se vadă în ochi numai la gândul că o parte din el se va putea aduce plăcerea și după moartea lui. Gândul ăsta nu apucase să-i plece din cap în momentul în care o bucată lungă de fier-beton i-a intrat pe la ceafă. Ponta, ținând în mână celălalt capăt de pe care începuse să se prelingă ușor un firicel de sânge amestecat cu nisip, gângurește fericit “gata șefu, acum cum îl halim ?”. “Dobitocule” se auzi vocea lui Iliescu. “Puteam să-i mâncăm doar un picior, nu era nevoie să-l omori”.

“Încă unu’ la vot” spuse Dragnea scrijelind cu un capăt de creion în carnețelul lui. “Mă-ta la vot !” îi răspunse Iliescu, pocnindu-l în cap cu o bucată de ciment. Dragnea nu scoase nici un sunet și se prăbuși cu capul pe spate și cu ochii mirați deschiși. “Mă cam săturasem de glumele lui, mai dă-l în pizda mă-sii de oltean” bombăni Iliescu.

Ponta se uită la cele două cadavre, la bucata de ciment aruncată pe jos pe care se puteau vedea urme de sânge amestecate cu un smoc de păr, la fierul plin de sânge din mâinile lui și se prăbuși plângând în hohote în brațele lui Iliescu.  Acesta își înfășură brațele strâns în jurul lui în timp ce-i spunea “șșșșt, gata, gata”, strângându-l tot mai tare. În scurt timp se făcu liniște.

După 5 săptămâni de muncă, echipele de muncitori adunate de pe toate șantierele de autostrăzi ale țării, între pauze de bere și de masă, au reușit să ajungă la cavitatea formată sub dărâmături. Iliescu era în poziție de yoga și zâmbea calm către salvatori. Lui Năstase îi lipseau ambele picioare, lui Dragnea carnețelul cu listele de votanți iar Ponta părea că stă într-o poziție ușor nefirească cu pantalonii în vine.

În seara aceleiași zile, tovarășul Iliescu ține un discurs plin de patos la televiziunea publică :

Un claxon în spate mă readuce cu picioarele pe pământ. S-a făcut verde. Am scăpat. Suntem liberi !

Leave a Reply

2 Comments

  1. Drept este ca ai o imaginatie bolnav de adevarata. De pica stadionul un singur lucru puteam spune.. “Shit happens” :)

  2. sph

    Grozava imaginatie.. mama lor la toti de PSD-isti….. Oricum bine scris..

Next ArticleCele mai bune beri