Una din teoriile legate de modul în care evoluează personalitățile noastre ca oameni spune că suntem suma celor pe care-i întâlnim de-a lungul vieții. Și-mi place tare mult cum sună asta și tind să fiu întru totul de acord.

E până la urmă unul din motivele pentru care-mi place să țin traininguri și sa cunosc cât mai mulți oameni noi. De-a lungul timpului am încercat să-mi păstrez relații amicale cu cei pe care i-am considerat speciali și am considerat că simpla lor prezență în viața mea mă face un om mai bun. Dar și toți ceilalți, chiar dacă m-au “atins” doar pentru o perioadă scurtă, și-au lăsat cumva amprenta asupra mea.
Știu sigur că față de cel care eram acum 10 ani am evoluat enorm. Pe lângă lucrurile practice pe care le-am învățat, am învățat să am răbdare, să ascult oamenii, am învățat să fiu mai calm și să nu deschid gura înainte să gândesc dacă ceea ce vreau să spun poate contribui cu ceva la discuție. Ce-i drept, nu-mi ies tot timpul perfect treburile astea pentru că sunt și voi fi “a work in progress”. Pe de altă parte îmi place să cred că și prezența mea în viața tuturor celor pe care i-am întâlnit a adus ceva. Sper că bun.

Ăsta-i motivul pentru care apreciez feedback-ul de la ceilalți. Fie că-i vorba de prieteni, fie că-i vorba de cursanții de la training-uri, apreciez chestiile spuse verde-n față și încerc cât pot să învăț din ele. Deși și în cazul ăsta, depinde și sursa feedback-ului. De exemplu o să-mi ridic multe întrebări și o să-mi fac probleme dacă mă laudă unu’ ca Mircea Badea. Dacă mă înjură, e ok.

Prin urmare, ca să rezum, încerc să ascult și să învăț de la cei de care mă lovesc în viață însă, în mod normal, voi pune un preț mai mare pe părerea unui om pe care-l respect decât pe cea a unuia de care nu-mi prea pasă. Și cred că asta mă face să devin mai bun.

Dacă aș alege să nu ascult de nimeni și să merg înainte cum cred eu că-i mai bine ignorând constant toate opiniile celor care mă trag de mânecă, aș ajunge în mod clar ca Piticu. Și parcă n-aș vrea asta.