File sharing

Acum câțiva ani când eram mai tineri și cu mai mult timp liber ne jucam de-a file-sharing-ul prin internetul din România. Am pus umărul la apariția câtorva hub-uri DC (Direct Connect), unele printre cele mai mari din perioada respectivă. MixFM lansat cu iLL, NiMDA cu Biatch, Bodega cu NeaCaisa și altele. Mai toate dispărute din peisaj sau înlocuite de altele. Pe unele încă mai am cont “onorific” de pe altele m-am retras după anumite divergențe cu noul val.

Tot prin perioada aia am lansat și trackerul de torrente NiMDA. N-am fost nici primii nici cei mai mari dar am încercat să avem niște reguli de bun-simț și să avem o anumită atmosferă între noi. Din punctul de vedere al unora am reușit. Alții încă ne înjură. O a treia categorie ne și înjură și ne și copiază. Am renunțat la domeniul nimda.ro acum ceva vreme. Evident, s-au găsit rapid alții să-l revendice. Unii care n-au avut nici o legătură cu cei care au muncit în staff-ul nimda.ro. Li s-a părut firesc și normal să se folosească de munca altora în loc să-și creeze propriile amintiri frumoase cu munca depusă pentru a ridica un tracker de torrente și a-l promova.

Dacă tot se ocupă cu pirateria ce-i greșit în a pirata inclusiv numele și renumele unui tracker rămas doar în amintirea file-sharing-ului românesc ? Neah, nu răspundeți, e o întrebare retorică…

P.S. Nu mă mai ocup cu distribuția prin mijloace electronice de software sau materiale audio/video piratate.

3 Comments File sharing

  1. on1x1

    Pace tie si fostului staff NiMDA, o “concurenta” frumoasa in scena trackerelor de atunci..

    Reply
  2. theheartcollector

    hehe… ia te uita… a inviat nimda (free signup) :P

    daca nu ma inseala memoria, nimda era la un moment dat cel mai bun hub de DC impreuna cu bodega :D

    Nu stiam ca te-ai ocupat si cu de’astea :P

    Reply

Leave a Reply to boris64 Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *