Pe când eram un puțoi, elev de școală generală (printr-a 8-a dacă nu mă înșel) îmi mijise și mie puful sub nas. Și jenat de păr am hotărât într-o bună zi să-l îndepărtez. Mai ales că taică-meu avea tot felul de jucării de oameni mari cu care făcea treaba asta. Așadar am luat aparatul de ras (un Wilkinson din ăla clasic cu lamă) și l-am folosit cu stil ( am reușit să-mi crestez nițel buza superioară în vreo 2 locuri).
Când m-a vazut taică-meu l-a pocnit un râs zdravăn. Și i-a fost suficientă o privire aruncată în treacăt ca să-și dea seama ce-am făcut. Mi-a zis o chestie pe care-o țin minte și pe care astăzi o aprob oftând. Cum că o să ajung să mă satur de bărbierit și-o să regret vremea când n-aveam și stresul ăsta pe cap.
Mare dreptate avea. De atunci am strâns și eu la rândul meu o mulțime de jucării care ar trebui să-mi facă viața mai ușoară și mai plăcută în domeniul ăsta. Am avut toată seria Gillette cu 1,2,3,4,x lame, am avut un aparat Shick, am o mașină de bărbierit Philips iar mai nou mi-am luat un aparat Wilkinson Titanium Quattro. Shick-ul mi-a plăcut dar după ce-am terminat rezervele din pachet n-am mai găsit altele. Ăsta Wilkinson urmează linia începută de Gillette și are vreo 5 lame plus un trimmer la coadă. Acu’ o fi nostalgia de vină sau doar mi se pare mie dar este mult mai mișto decât orice Gillette avut de-a lungul timpului. Nu punem la socoteală mașina pentru că aia e pentru uz rapid în momentele în care nu am timp de tabieturi de genul ăsta. Zic tabieturi pentru că nu suport să mă bărbieresc decât după duș. Cu toate că am însă atâtea jucării tot nu mă ajută să mă rad mai des. În funcție de mediul în care trebuie să-mi afișez mecla stau și 6-7 zile nebărbierit.
Și tot ca nostalgie am rămas cu o slăbiciune pentru Old Spice. Nu “modelele” astea noi apărute ci ăla original. A fost primul after-shave folosit, mi-a placut deodorantul întotdeauna și de fiecare dată când îl prind pe undeva îl cumpăr. Am luat 2 stick-uri din Budapesta astă vară. Dar nu reușesc să găsesc absolut deloc after-shave-ul (chiar, aș aprecia un pont în direcția asta).
În rest nu uzez geluri de duș prefer săpun, mă spăl cu același șampon de ani buni, n-am alte tabieturi legate de îngrijirea corporală. Voi ?
Aparatu’ de ras clasic (cu lamă, precum cel din poza articolului) e cel mai bun. Din păcate, în Ro n-am găsit unul ca lumea (doar petarde de plastic), dar am reușit să ajung la ăștia unde am găsit tot ce-mi trebuie. Lamele sunt Gilette, pare a fi singura marcă ce se mai găsește la noi. Mi-am luat un set de 100 și încă mai am destule :-)
Pămătuful e iarăși sfânt, iar spuma de ras la fel; am regăsit vechea “D’Amaris”, care-mi place mai mult la miros decât toate gelurile/spumele “de firmă”.
Pentru aranjat barba, un Remington. Ăsta are și funcție de bărbierit, dar mi se pare useless; n-are cum să funcționeze la fel de bine ca lama din start, pentru că diferă principiul.
O sa zica lumea ca noi astia, IT-istii, suntem niste jegosi :)
Eu ma rad cam o data pe luna, cand reusesc sa ma urnesc din lenea-mi majora. Folosesc Gilette Mach 3 de vreo 10 ani, daca nu chiar mai bine de 10 ani.
Sampon iau de obicei Head&Shoulders de care nimeresc (menta, nementa, dementa, whatever), gelul de dus ma enerveaza masiv pentru ca imi lasa senzatia de unsuros dupa (da, stiu, gagicile se omoara dupa asta…). Si eu prefer sapunul, dar folosesc sapun lichid (si pentru spalat pe maini tot lichid).
@VAXXi, da. Dar la ăla cu lamă chiar tre să stai să te razi lent, cu grijă. N-avem timp de chestii d’astea. Facem duș, sărim rapid în blugi și gata, la treabă.
@ABS, da’ de unde jegoși. Eu nu ies din casă dacă n-am posibilitatea să fac duș dimineața. Vara cred că fac duș și de 3 ori pe zi. Ah, nebărbierit, asta-i cu totul altceva :D.
La început, da; odată ce m-am obișnuit cu el, îmi ia chiar mai puțin decât cu Gilette și frații, pentru că nu mai tre’ să dau de 2-3 ori în același loc. Și cu ocazia asta, se irită și pielea mai puțin.
Old Spice am vazut acum cateva luni la un Metro, nu mai stiu care. Vezi si prin piete, la magazinasele de pe acolo. Eu stau pe langa Piata Ialomitei si vad in mod constant After Shave Old Spice, stick si deodorant. Nu gasesc in schimb gel dus.
io ma barberesc fix o data la saptamana, cand incepe sa ma manance barba. nu ma pot barberi decat dupa dus, daca trec 20 de minute s-a dus pe … barberitul… la urmatorul dus.
problema e ca daca zabovesc la dus si se fac aburi in baie, se abureste oglinda si e pain in the ass, aici tre sa mai sap dupa o solutie.
de spalat, sapun si head & shoulders de ala (nu conteaqza felul), dar ma pot obisnui in maxim 2 saptamani si cu sampon de urzica.
After shave Old spice am vazut si in unele farmacii (nu Catena sau SensiBule). Tot acolo aveau si stick original.
Cu barbieritul la mine e simplu, la 2-3 zile, pentru ca altfel incep sa arat ca o maimuta, nu-mi creste barba regulat pe toata fata (so daca pana la 31 nu mi-a crescut, slabe sperante mai departe). Am luat o super teapa cu un Gillet Mach nu stiu cat, scria pe cutie 5+1 si am crezut ca sunt 5+1 rezerve, deci un pret bun. De fapt erau 5 lame pt barbierit +1 pt perciuni, care e de tot rahatul. Nu mai spun ca rezervele sunt super scumpe. Abia astept sa-mi treaca nervii ca am cheltuit aiurea si sa revin la Bic verde cu aloe si 2 lame, de plastic.
In rest metrosexual la maxim: gel de dus (neaparat “de barbati”, sa nu miros a parfum de dama), sampon antimatreata, aftershave balsam si fluid, sapun lichid (dar merge si protex daca am dat la sapa sau la spart lemne), 5-6 modele de parfum, crema de maini (!).
You’re on a horse.
Oare silipsa unor tabieturi nu este tot un tabiet? Cat despre produsul pe care-l cautati este posibil sa nu se mai produca. Cu asta trebuie sa incepeti cautarea, daca se mai produce sau nu.
Head&shoulders desi mai nou parca ceva nu e in regula cu el – ustura ca dracu in zonele sensibile :D .
Niciodata nu am reusit sa ma tai prea tare cu aparatul de barbierit fie el gillette sau cel clasic in care tre sa montezi lama, cel mai grav cred ca mi-am agatat un cos.
La spuma/crema de barbierit subscriu la d’amaris sau alte chestii ‘vechi’ daca nu am prefer nivea in loc de gillette.
Aftershave cel mai bun mi s-a parut un CK , pacat ca e asa scump.
Sapun protex.
Dusul e o chestie obigatorie cel putin seara, nu ma pot baga in pijamale si asternuturi fara sa fiu curat.
Eu zic ca aparatul clasic cu lama dubla e sfant. Nu se compara cu alea cu 2,3,4,5 lame. Rade mult mai bine si costa si mai putin lamele. In ceea ce priveste restul… crema si pamatuf. Asa ca la carte. De cand m-a apucat pasiunea asta eu imi cumpar tot de aici. Nu se compara cu nimic din cate am incercat pana acum… Barbierit in fiecare zi imediat dupa dus… o placere.
Masina de barbierit – la cat “chef” am eu de barbierit (ma “desfat” cam la doua zile) am zis ca mai bine sa-mi tai jugulara. Plus ca fiind cu acumulator, nu depind de baie/apa/spuma etc si pot sa ma babieresc la orice oglinda. Desi mai moare acumulatorul cand mi-e lumea (cam) draga… dar pun direct in priza si rezolv. Aftershave? Denim Classic – nu am adunat destula “pasiune” in mine sa stau sa mai caut.
Sapunul poate fi aproape oricare (si “celebrul” Duru :)) ), dar sa NU fie lichid. Ma exaspereaza senzatia data de “cacaturile hidratante” (orice denumire ar avea…) dupa ce ma spal. Daca m-am spalat, ma astept sa simt asta, nu sa cred ca tocmai am spalat oala de ulei…
Da, e uimitoare preferința asta a fetelor pentru geluri de duș și săpunuri lichide. Și eu prefer senzația “squeaky clean”. Și gel sau săpun de duș care să-mi lase senzația asta n-am găsit.
By the way, am găsit after-shave Old Spice în Metro dacă mai e cineva interesat. Încă un motiv să mă bărbieresc mai des.
Gelul de dus e cretin, in schimb eu am un sapun lichid luat din Metro (la bidon) care e foarte ok, adica nu iti lasa deloc senzatia aia de unsuros. Cred ca e genul de sapun lichid care se baga in baile din firme, pentru ca nici la birou nu am senzatia de unsuros dupa ce ma spal pe maini.
Nu zic, si sapunul e bun, dar mi se pare mai comod cu asta lichid.
Old Spice original am mai gasit in ceva supermarket-uri din Szeged, la granita cu Romania. In Timisoara se mai gaseste si prin piete, la cei care aduc produse de la unguri.
Vad ca acest post e destul de vechi… dar acum l-am gasit si imi spun si eu parerea :)
Inca nu am incercat altceva decat Gillete, si am ramas fidel Mach 3 (nu prostia de Mach3 Turbo ci cel simplu). Am primit cadou si un aparat de ras clasic TOBS dar nu l-am incercat. E in cutie. Probabil ca voi incerca zilele asta sa invat cum se foloseste… ca articole care explica sunt destule.
Oricum aparatul e 50%.. mai e vorba si de crema sau sapunul de barbierit daca se doreste un barbierit de calitate.. nu din cel care te face sa “stai 6-7 zile nebarbierit” :). Eu folosesc tot de la TOBS si anume Shaving Shop crema de ras si Shaving Shop gel after shave (TOBS = Taylor of Old Bond street si au distribuitor si in RO care se gaseste aici).
Cat despre geluri de dus vs. sapun… le-am incercat pe ambele (tot TOBS) si am ramas fan sapun Eton College.
Old spice nu am incercat pana acum (decat deodorantul ala din orice supermarket) si nu mi-a placut. Probabil ca nu am incercat acela original de care zicea autorul…
Daca vrei sapun de corp adevarat, asa cum zici ca n-ai gasit, uite AICI.
Dupa ce-l incerci o sa-ti zic “cu placere” :)
I-am cumparat sotului unu din sapurile pe care le-ai recomandat tu Meekuu .Mi-a spus ca sunt cu adevarat bune si a merita toti bani .Multumesc pentru sfat.