Mă tot chinui să discut cu disperații ăia din UPB care mi-au blocat cardul de la bariera abramburicăi. Între timp ocolesc cât pot zona. Cât pot pentru că seara prefer să ies pe Splai decât să stau pe Iuliu Maniu să aștept să fac stânga.

Azi am oprit cu tupeu în fața la rectorat și-am claxonat portarul să vină să-mi deschidă. Fără să se grăbească a venit încet întrebându-mă ce doresc. I-am spus că am cardul blocat, că am fost să vorbesc cu ăia care se ocupă cu asta (am bagat un nume de profesor aici) și că, după cum se vede, nu s-au grăbit să mi-l deblocheze. Da’ ce naiba, sunt angajat acolo și mi se pare normal să mă lase să trec (prezentat legitmație).

La care Gigel ce-mi zice, “Păi dacă ați făcut nenorociri ?” I-auzi mă, am făcut nenorociri. Am făcut sacrificii umane pe barieră. Orgii pe barieră. Am tras pe nas folosind bariera. Am scris “muie Abramburica” pe barieră (NOT YET !). Sunt un nenorocit și-ar trebui să fiu linșat și spânzurat (de coae) de către conducerea UPB pentru faptele grave anti-sociale pe care le-am comis.

Cu asemenea modele nici nu mă mai mir c-o duce țara asta atât de bine.