Zilele trecute am tot avut treabă prin Poli cu ocazia ediției de anul acesta a concursului de programare ACM. Am mai scris despre concurs și în anii trecuți. Ca o paranteză, anul ăsta am făcut 10 ani de când sunt în echipa de organizare. De vreo 5 coordonez tot ce înseamnă infrastructură de rețea pentru concurs.

Vineri după amiază a fost o parte de testare a infrastructurii complete. Un fel de “preview” pentru concursul efectiv care durează 5 ore. În timpul testării, ca și în timpul concursului, participanții primesc niște farfurioare de carton cu diverse treburi de haleală. Cam aceleași de 10 ani de când dau eu pe la ACM. Fiind și destule în plus, rămân și pentru organizatori. Care de obicei erau în număr mai mare, dar vineri a fost o zi cam proastă și voluntarii nu s-au îngrămădit. Prin urmare, la finalul testării, rămăseseră vreo 8 navete pline de farfurii cu mâncare. Noi mai aveam de stat până multiplicam din nou toate sistemele (aia însemna de obicei 10-11 noaptea ). Orice rămânea mâncare împărțeam de obicei femeilor de servici, electricienilor sau băieților de la pază de pe acolo.  Însă atunci n-am mai reușit.

Nu se termină bine concursul când apare un nene bine abțiguit care mă întreabă dacă poate să ia și el din navetele de mâncare. Fiind suficiente, fac greșeala să-i spun că da. Îmi spune că ia și pentru pompieri, gunoieri, băieții din curtea școlii și-a mai înșirat el vreo 3-4 meserii p’acolo când eu oricum eram doar pe jumătate atent la el că aveam altele mai importante de făcut. Îi spune altcineva că poate să ia 4 porții și să se care. Eu mă întorc la treabă.

Câteva minute mai târziu, sesizând cu coada ochiului că gigelul încă era acolo, mă întorc să văd ce făcea. Omul nostru golise 7 din cele 8 navete în 4 navete și se îndrepta cu pași repezi spre ieșire. Oscilând între treabă și el, încep totuși să strig după el și să-i spun că NU era vorba să fugă cu 4 navete. A bălmăjit ceva și a continuat imperturbabil traiectoria. S-a dus altcineva după el dar nu l-a mai prins.

Jumătate de oră mai târziu s-a întors si mai băut cu navetele goale. Și cu chef de vorbă de nu mai reușeam să scăpăm de el.

Dacă nu v-am specificat până acum, chestiile astea se întâmplă ÎN UPB, sub cupola rectoratului. Eu unul nu cred c-am văzut până în momentul respectiv vreo dovadă mai mare de nesimțire și tupeu. Știu că românii ridică tupeul și nesimțirea pe culmi nebănuite dar nu credeam să asist la așa ceva și mai ales nu într-un asemenea loc.