Noi vrem bun simț

Mă fascinează toată lupta asta din ultima vreme pentru bun simț și respect. Suntem o țară plină de maneliști, pițipoance, mârlani și capre proaste și da, am avea nevoie de cei 7 ani de-acasă pentru o bună parte din populație. Dar n-ai cu cine. Celor care se erijează în apărători ai bunului simț și cer respect zilnic pe canale media nu pot să le zic decât un călduros și mârlănesc “MUIE BĂ”. Și cu toată muia asta tot nu reușesc să fiu la fel de mârlan ca ei. Pentru că una e să propăvăduiești respectul începând prin a impune respect și alta e să-ți faci cruce-n biserică c-o mână pe p.lă și după aia să zici că te-ai săturat de nesimțiți și de golani.

Îmi provoacă un dezgust fantastic campania cu “Noi vrem respect” a celor din RC. Asta pentru că în ultimele luni am apucat să văd în studiourile lor absolut toate javrele. Cum e să ceri respect și să stai jumătate de oră cu Vadim în studio făcând spume la gură ? Sau cu Becali ? E bine, nu ? Impun respect ăștia doi, nu glumă. Cum e să ceri respect și să dovedești imparțialitate cam cât a unui vierme în fața unui leș proaspăt ? Și când ți se atrage atenția (și nu odată) să sari de cur în sus ca și cum ai avea dinamita aprinsă între buci și să ceri lămuriri. Cam cât de tâmpiți credeți că sunt telespectatorii/ascultătorii/cititorii voștri ? Probabil ceva mai puțin tâmpiți decât ai lor.

Cam de cât bun simț dai dovadă atunci când sprijini partidul care-a strâns toate “fenomenele” tranziției. De la tătucul Iliescu până la mult prea celebrul “Almanahe”. Nu are nimeni un simț al ridicolului pe undeva pe acolo ? Da, știm, ne vreți săraci, manipulabili și proști. Ne vreți plecați cât mai departe pe noi ăștia care mai avem putere, chef și creier încât să comentăm atunci când nu ne convine ceva. Vreți să fiți stăpâni absoluți pe insula voastră de latinitate și să vă pupe mâna pulimea atunci când le aruncați o pungă de zahăr și-o ciosvârtă de carne.

Ei bine dragii mei, să ne sugeți pula !

4 Comments Noi vrem bun simț

  1. bampi

    Bine zis, bine gandit, si mai bine exprimat… Totusi am o curiozitate. Exista vreo persoana din clasa politica din Romania care impune macar un minimum de respect si bun simt? Eu unul n-am reusit sa gasesc raspuns la intrebarea asta

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *