Central_BureaucracyPentru început citiți articolul ăsta de la Vlad Petreanu. Și de abia după aia reveniți aici. Mă gândeam exact la haosul existent în instituțiile de stat când am citit recent de hotărârea referitoare la introducerea coplății pentru serviciile medicale.

Hai să facem un pic abstracție de faptul că unii o consideră un furt din buzunarele celor care  deja contribuie la sistemul de sănătate și alții o consideră un mijloc prin care mai îndepărtezi ipohondri de cabinetele medicale și-așa aglomerate. Să ne concentrăm pe o a treia categorie, cei mai puțini de altfel, cei care o consideră o idee bună pentru că aduce bani la buget. Ei, dintre toți, pe ăștia-i consider chiar bătuți în cap și rupți de realitate. Și aveți un pic răbdare că vă explic și de ce.

Am avut ocazia de mai multe ori să interacționez cu  oamenii puși să facă treburi administrative prin diverse instituții de stat printre care și spitale. Nu cred că vă imaginați nici în coșmarurile cele mai urâte cam care-i nivelul de birocrație și de proceduri stupide într-un astfel de loc. Cauza principală este lipsa de pregătire a personalului administrativ și managementul prost. Nu de puține ori am văzut doctori rezolvând probleme administrative și evident, rezolvându-le prost.

Într-un astfel de loc mai tot timpul apare câte-un isteț care se gândește că-i prea haos și c-ar fi cazul să introducă o procedură noua care să mai organizeze lucrurile un pic. Și peste 10 ani nu mai știe nimeni de ce trebuie să facă lucrul X așa, da’ nu-i problemă, mai băgăm o altă procedură și mai plimbăm niște hârțoage că prea e haos. Și asta se întâmplă peste tot, de la primării, taxe și impozite, registrul comerțului (de aia vă puneam să citiți articolul lui VP) și până la spitale. Tu ca om venit din afara sistemului te uiți la ei, te scarpini molcom în vârful creștetului și te întrebi de ce paștele mă-sii se chinuie ăștia să facă treburile așa când ar fi mult mai simplu să facă altfel. Aici îmi place să-mi aduc aminte de un exemplu genial de birocrație cretină. Cei care-au făcut politehnica pe la finalul anilor ’90, începutul anilor 2000 poate mai țin minte celebra foaie de lichidare. O hârțoagă stupidă cu care trebuiai să faci ocolul TUTUROR bibliotecilor care țin de facultate plus câteva birouri de prin regie și să colectezi ștampule pe ea. Nu conta că tu nici nu ți-ai făcut vreodată abonament la respectiva bibliotecă și n-ai avut treabă cu statul în regie. Aia era obligatorie. Și pierdeai evident vreo 2 zile intrând în toate cotloanele în care nu apucasei să ajungi în 5 ani de facultate. Ajungând acolo nu se uita nimeni la tine, îți punea doar ștampila și “ura și la gară”, ai mai bifat una. Ăsta  fost quest-ul final pentru toți studenții din Politehnica în anii respectivi. Uite nu mai știu cum e acum dar am înțeles că nu mai sunt necesare atâtea (tot te plimbă cu o hârtie).

Și-acum, în lumina asta, vă rog să vă imaginați ce înseamnă pentru un spital introducerea sistemului de coplată. Înseamnă că la haosul deja existent într-un spital trebuie să mai creeze un set de proceduri prin care să colecteze cumva banii de la pacienți. Asta înseamnă un alt vraf de hârțoage, alți oameni angajați să le plimbe și alt timp pierdut. Și mă întreb dacă din amărâții ăia de 10 lei pe care-i vor lua de la populație vor reuși să ridice calitatea actului medical. Eu sunt convins că nu. Și pe undeva am impresia că nici ei nu cred că vor reuși să facă asta. Mai degrabă vor să înfingă un prim steguleț în direcția asta ca pe viitor să fie mult mai ușor de băgat mâna în buzunarul cetățeanului. Că deh, apar probleme administrative noi în spitale și la un moment dat vor vrea să crească taxa aia.