Am călcat de 3 ori până acum în Starbucks-urile țării. Prima oară ca să iau o cafea mare pe drum după ce ieșisem dintr-un Mall, a doua oară săptămâna trecută când am trecut cu Bogdan și Andrei în Promenada și ultima oară aseară când m-am dus în Băneasa la “Monty Python Live (mostly)”. Care, apropos, a fost senzațional.

De prima oara am constatat că rețeta aia de succes a francizei cu apropierea față de client, cu numele scris pe pahar, cu personal prietenos e un bullshit maxim la noi. Apropos, mânuța sus cine cumpără cafea de la Starbucks și are numele trecut pe pahare.

Tot de prima oară am constatat că Starbucks-ul are un jeg de cafea. Eu îmi beau cafeaua acasă măcinată proaspăt, de obicei boabele sunt Julius Meinl și făcută direct în cană, fără zahăr. Este aromată, are un gust plăcut și e o plăcere s-o bei. Eh, chestia aia de la Starbucks e o apă maro amară și-atât. Fără aromă, fără un alt gust.  În condițiile astea e amuzant să vezi cafenelele lor pline de hipsterași cum o ard pe acolo că-i cool. Andrei observase în Promenada un nene cu MacBook pe care se uita la prețurile altor MacBook-uri. Maxim. Pe ăia ieșiți în pauză la muncă îi mai înțeleg.

Ei, cireașa de pe tort sau bomboană de pe colivă a venit aseară în Băneasa. Băuturile de la Starbucks vin pe mărimi cu denumiri neinspirat alese. Ceea ce vroiam să cumpărăm noi, Cool Lime Refresha (apropos, numai mie mi se pare cretin numele ăsta ?) venea în 3 mărimi, Tall, Grande și Venti (ori era Demi în loc de Tall, nu mai țin minte exact).  Ajuns la casă cer doamnei de acolo “2 mari”, gândindu-mă la “Grande”. Sesizând însă la timp faptul că e posibil să-i provoc un ecran albastru doamnei respective mă corectez și-i spun “2 Grande”.

La care doamna mi-o dă scurt și apăsat de mi-a blocat neuronul într-un seg fault, “grande e medie să știți”. Dacă încercam să mă aplec asupra traducerii cuvântului “grande” în română riscam să stârnesc o discuție total absurdă și în care nu aveam șanse de câștig. Că deh, până la urmă avea dreptate din punct de vedere tehnic. În contextul în care-o pusese Starbucks, grande era într-adevăr mărimea medie. Așa c-am rămas mut, am dat din cap și-am plătit.

10 minute mai tâziu sorbeam dintr-o chestie străvezie ușor verzuie în care pluteau 2 feliuțe de lime. Cum am prostul obicei de-a pescui lămâile din limonade si ceaiuri și de-a le mânca, am încercat să fac asta si aici. Proastă idee. Lămâia aia cred că asistase pe viu la erupția Vezuviului și distrugerea Pompei-ului la cât de veche era și ce coajă tare și crocantă avea. Am prin frigider vreo 2 lime de vreo 4-5 luni (material de Cuba Libre), care sunt mai proaspete decât era aia.

Așa că acum m-am învățat minte. O cafea de la benzinărie e de zece ori mai bună decât chestiile de la Starbucks. Și-aș putea să pun pariu ca nu franciza e de vină ci pur și simplu aplicarea românească a rețetei. Ne descurcăm de minune să futem chestiile mișto.