Roblogfest

S-au închis nominalizările și-a început votarea la RoBlogFest 2008. Cum săptămâna asta a fost cumplită d.p.d.v. a timpului liber am omis să mai dau pe acolo să văd pe unde/ce/cât mai sunt nominalizat. Știu că mă nominalizasem singur la “Cel mai bun blog despre business/tehnologie” și parcă pe la “Cel mai bun blog”.

Acu’ când am trecut să mai arunc un ochi și (cu creierul spălat de feed-ul lui Piticu) să votez pe cineva pe acolo (bineînțeles că nu pe Piticu pentru că spălatul creierului a avut efect invers), am observat că nu mai apar în lista de la “Cel mai bun blog despre business/tehnologie”.

Păcat, mă aflam într-o companie atât de selectă, lângă un blog despre psihologie (???) (by the way, Bogdan e și medic pe lângă certificările în domeniu IT, avea mai mari șanse cu diploma de la medicină să se afle pe lista aia ?) și alte câteva bloguri cu și mai puțin chef de’a scrie chestii tehnice decât ce-i p’aici.

Cum asta ar fi fost cam singura categorie la care puteam spera un loc într-un top 10 -15 onorabil, o să mă mulțumesc cu party-ul de după și cu măsuratul ăla de burți cu care-l ameninț pe avionaru de anul trecut. Asta evident dacă n-o să am o perioadă la fel de plină ca acum. O.t.o.v ( om trăi, om vedea).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *