Seara culturală

Am ajuns în seara asta la evenimentul special organizat de Romtelecom pentru parteneri. Spectacol la Sala Polivalentă cu “Fire of Anatolia”. Organizarea excelentă, băuturică și potol la discreție, lume mai mult sau mai puțin bună. Show-ul dansatorilor a fost și el pe măsură. Impresionant, mișcări care-ți tăiau respirația și chiar mă mir că au scăpat toți fără zgărieturi și tăieturi în timpul scenelor de luptă.

N-au lipsit nici momentele amuzante. Cum ar fi prezența unui chioșc imediat lângă intrare cu rahat pe băț și “roasted nuts”. La fel cum amuzant a fost și răspunsul chelnerului la întrebarea unui amic dacă “ăla maro tot rahat este” – “Totul este rahat…”

Asta se întâmpla înainte de spectacol. În sală am ascultat discursul specific corporatist tradus de un Zoltan Andras care-a uitat “Țara te vrea prost” și acum papă  și gurița lui ceva corporatist. Și am râs cu poftă la duma scoasă de reprezentantul Romtelecom când a zis că povestea de pe scenă este strâns legată de Romtelecom. Nu știu zău cine a gândit-o și cine i-a scris discursul dar povestea Troiei cu calul și cu grecii care poartă daruri nu cred că poartă mesajul potrivit în contextul de față. Dar fie ca ei.

La final am constat că românul este tâmpit cu acte în regulă când vine vorba de ieșit din parcările supra-aglomerate. Bine, nici Polivalenta nu e locul în care să intri cum trebuie cu mașina dar când am venit nu m-am gândit la asta. Am simțit-o însă pe pielea mea la plecare. O ora și 10 minute pierdute până la ieșirea în b-dul Tineretului pentru că românilor le place să se bulucească pe 10 rânduri spre ieșire. Fiecare ținea cu dinții la centimetrul lui câștigat cu trudă, prin urmare a durat ceva până să scăpam de zona cu problema.

În rest, mulțumiri pentru invitație și sper că măruntele critici să nu-mi fie luate în nume de rău. Au fost mai mult amuzante decât deranjante. Nici măcar ora pierdută până la ieșire n-a reușit să ne strice buna-dispoziție din seara asta.

P.S. A fost și Piticu pe acolo dar nu am apucat să-l salut.

6 Comments Seara culturală

  1. Meekuu

    Cum te uitai la scenă în partea dreaptă, undeva mai în față, rândurile 6-7. Culmea e că am mai căscat gura pe acolo până când a început da’ nu te-am văzut (eram în scanning mode după cunoscuți).

    Reply
  2. curiosu

    cat a costat biletul? sau iar a fost o petrecere d-asta exclusivista, la care s-au dat invitatii doar pt speciali (si acum se cauta la dinti calul de dar)…

    Reply
  3. Meekuu

    Exclusivista. Sau cum se zice în mediul corporatist, “în familie”.
    Și nu cautam la dinți calul de dar. Doar observam 2-3 situații amuzante prin care-a trecut calul.

    Reply
  4. curiosu

    hmpf… asadar, daca a fost “en famille”, si te-ai amuzat, inseamna ca ti-o placut? la mai multe d-astea!

    Reply

Leave a Reply to Piticu21 Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *