Acum 5-6 ani am dat prima oara peste trupa asta. Era o trupa pe la noi (2 baieti, nu stiu cum naiba isi ziceau) care cantau un cover in romana dupa Goodnight Moon. Cei de la MCM Romania (inainte de-a fi preluati de MTV :D ) erau nitel cam magari si dupa fiecare difuzare a piesei lor bagau originalul celor de la Shivaree. Mi-a placut mult vocea tipei (Ambrosia Parsley) si am mai dat un search dupa melodii de-a lor. Pe atunci, fiind era Kazaa, se gaseau mai greu chestiile de genul asta. Am dat totusi peste aproape toate piesele de pe primul lor album (“I Oughtta Give You A Shot In The Head For Making Me Live In This Dump”). Am ascultat o perioada dupa care am trecut pe la alte formatii.

Asta pana cand am vazut (auzit) reclama la Kandia  cu “Goodnight Moon” coloana sonora.  Si iar am dat search dupa ei (dupa vechile piese pe care le-am ratacit pe vre-un CD pe undeva). Am descoperit ca, intre timp, au mai scos 2 albume. In 2002 au scos “Rough Dreams” si in 2005 “Who’s Got Trouble“. Piese misto pe ambele albume. De pe “Rough Dreams” recomand “Flycatcher“, “John 2 14” si “Reseda Casino” si de pe “Who’s Got Trouble” mi-a placut cel mai mult “I Close My Eyes“. De asemenea, cautati  varianta live de la “Goodnight Moon”.  Tipa  are  intr-adevar o voce  misto.