Pe 23 August 1973 Jan Olssen, un pușcăriaș evadat împreună cu un prieten și niște arme s-a decis să jefuiască una din cele mai mari bănci din Stockholm (Kreditbanken). În timpul operațiunii ceva nu a mers conform planului și cei doi tâlhari i-au ținut captivi pe cei 4 angajați ai băncii timp de 131 de ore.  Cinci zile jumate în care cei doi au torturat ostaticii împletindu-le vestuțe cu dinamită și jucându-se cu ștreangul pe lângă ei. Ulterior, ostaticii bucuroși de asemenea tratament au rămas profund recunoscători și i-au votat timp de 30 de ani. Ah, nu, stai, asta-i din alt film. Una din angajatele băncii s-a logodit cu unul din atacatori în timp ce alta s-a ocupat să strângă bani pentru apărarea lor. Toți cei 4 au refuzat să coopereze cu autoritățile ba chiar s-au temut de poliție și le-au luat apărarea agresorilor.

Absolut fără nici o legătură cu paragraful de mai sus duminica asta m-am decis să particip la alegeri în calitate de observator independent. De la Colectiv încoace am încercat să-mi impun un simț civic mai pronunțat și să încerc să fiu mai puțin egoist în ceea ce privește realitatea ce mă înconjoară. Prin urmare m-am prezentat la apelul celor de la “FiecareVot” și m-am înscris ca observator mobil pentru București (inițial). La trainingul online m-am “ciocnit” de un alt cunoscut din online, un alt “boșorog” al mediului ăsta, domnu’ Remus aka Avionaru. Care mi-a spus că el ar vrea să meargă prin Teleorman la observare, tot mobil. Imaginându-mi cum va fi să mergem doi inși înalți și burtoși prin tărâmul mitic al lui Dragnea la observare de voturi m-am raliat lui și i-am convins și pe cei de la organizațiile care ne-au dat acreditările să ne repartizeze pe undeva prin zona respectivă.

Prin urmare duminică dimineață pe la ora 5 jumătate, după doar vreo 3,5 ore dormite în noaptea respectivă, am plecat către prima secție de votare în care urma să observăm procedura de deschidere, secție la care ar fi trebuit să voteze colegul de echipă conform buletinului. Fiind oarecum IT guys ambii, am fost capabili să “RTFM” înainte așa că știam că trebuie să fim prezenți la cel târziu ora 6:15 în fața secției de votare. Cu câteva ture de blocuri pe undeva prin sectorul 3 pentru că nu găseam școala respectivă tot am ajuns pe la ora 6 în fața secției. Restul secțiilor din școală s-au deschis, secția la care mergeam noi să observăm, nu. Pentru că nu sosiseră încă toți membrii BESV necesari pentru a deschide secția de votare (adică minim 3). Eram noi doi, observatori, vreo 2 tăntici și un puțoi impertinent cu ceva flocișori pe față despre care am aflat câteva minute mai târziu că este candidat si că a venit să observe și el din postura asta. Pe undeva pe la ora 6:40 ne-am adunat suficienți de mulți încât sa putem deschide secția de votare. Noroc că președinta secției era destul de eficientă și treaba a mers brici. “Candidatu” a încercat să facă o glumă cu noi ceva legat de BGS, privirile noastre călduroase l-au liniștit. A votat colegul, am mai admirat nițel liniștea și pacea precum și primul bătrânel care a venit disciplinat la vot la ora 7:03 într-o zi de duminică și am plecat.
De data asta către Militari, sectorul 6, unde trebuia să votez eu. Tot o doamnă președinte în secția de votare (de fapt, cu o singură excepție, în toate secțiile de votare pe unde-am mers, președinte de secție de votare erau numai doamne), însă de data asta una pusă pe glume proaste. Noi am intrat și ne-am prezentat frumos spunând că suntem observatori independenți la care doamna președintă “5000”. Mici glumițe și înțepături prin secție în timpul ăla de la ceilalți membrii BESV. Am surprins-o în timpul ăsta pe doamna președinte cerându-i locțiitorului cărticica cu legislația și căutând de zor ce-i cu “urâții ăștia de observatori independenți”.  A aflat că are voie să ne legitimeze și cam atât așa c-a făcut-o dar după aia a fost ceva mai cooperantă.  La vot la fel, doar “tineretul” de la 1900. Dacă am fi făcut abstracție de membrii BESV, noi scădeam media de vârstă de pe acolo pe undeva pe la 80 de ani. Vreo 40 de minute mai târziu ne urcam în mașină și o tundeam spre Teleorman, prima destinație fiind Drăgănești-Vlașca.

Ieșeam din București pe o vreme superbă, optimiști, încrezători în forțele proprii și mai ales convinși c-o să facem o diferență în bine. Îmi pregătisem din timp secțiile pe la care urma să facem observarea, 2 chiar din comuna Drăgănești-Vlașca, celelalte 2 în satele din împrejurimi. Aproximativ 60 de km mai târziu intrăm în Vlașca. Era observabilă cu ochiul liber diferența de civilizație însă atmosfera părea mai mult pitorească. Mici sfârâind la marginea drumului, lume multă pe stradă, forfotă. De data asta am ochit rapid, chiar din drumul principal, școala unde era secția de votare și am parcat mașina undeva în față. Am fost luați rapid la ochi de niște băieți care chibițau la o distanța regulamentară de școală.  Cu ecusoanele în mână am intrat în secția de votare și ne-am legitimat frumos. Dacă în București eram întâmpinați cu “nu știu unde-o să aveți loc să stați” sau cu “luați-vă și voi un scaun din mormanele alea”, aici aveam un loc călduț pregătit lângă sobă cu scaune și toate cele. Oameni primitori, deja îmi imaginam cum pe la ora prânzului o să ne trezim c-o pomana porcului ușor condimentată cu ceva cianuri. La ora la care-am ajuns noi (aproximativ 10 parcă) votaseră deja vreo 100 de oameni prin secție, cât am stat noi pe acolo au mai votat vreo 10-12. Însă atmosfera aici era destul de relaxată așa că n-am stat mai mult, am plecat pe-o stradă nițel mai sus, la vreo 300 de metri unde era liceul și o altă secție de votare.

Aici secție mai mică ca spațiu însă mult mai “populară”. Se stătea efectiv la coadă, îngrămădeală maximă și președinta secției de votare nu prea făcea față balamucului. În cabine intrau câte doi pentru că nu știau să scrie/să citească sau nu vedeau prea bine, la un moment dat a venit un Moromete din ăsta de Teleorman cu nevastă-sa, au trecut pe la tabletă să le valideze cărțile de identitate, el a primit buletinele de vot, a intrat în cabină cu ștampila, în spatele lui a venit și nevastă-sa cu buletinele ei de vot și-au făcut diviziunea muncii ca la țară. El a votat pe toate 4 buletinele de vot iar ea le-a băgat în urnă. Nu că mi-aș fi făcut iluzii că nevastă-sa ar fi votat diferit, pur și simplu au optimizat o treabă pe care au avut-o de făcut duminică dimineață. S-a votat acolo cu sete și apăsat PSD de se zgâlțâiau cabinele de votare. Pentru că se vedea clar pe unde puneau ștampila, nu prea le păsa de secretul votului. Erau la ei acasă. Nu știu cum au rezistat etajerele alea din placaj tirului de ștampile pus cu sete pe trandafiri. În afara faptului că am rămas uimiți de disciplina votanților de acolo nu am observat nereguli clare. Au votat peste 50-60 de oameni în timpul pe care l-am petrecut acolo (aproximativ 50 de minute). Nu am observat oameni aduși cu forța la vot, autocare de votanți sau altele asemenea. Sistemul cu tableta era funcțional, ba chiar fata de la tabletă anunța regulat pe cei care erau arondați la secția respectivă și au votat în altă parte pentru a fi marcați pe listele de votare. Au venit bătrâni în cârje, femei bătrâne care nu mai vedeau foarte bine, bătrâni fără carte, toți săraci și amărâți dar disciplinați și votând cu îndârjire mâna care-i ține captivi în mizeria de acolo.

De aici am pornit spre Văceni, la vreo 5-6km de Vlașca. Secția de votare de aici era aflată undeva vis-a-vis de cimitir, prilej de glume și miștouri. N-am trecut bine cu mașina prin fața secției că am și fost reperați de niște moace cunoscute aparținând unor băieți de-ai locului cu ecusoane de observatori pe care-i văzusem și la secțiile din Vlașca. Unul mai înalt și cu aspect mai de golănaș așa, un altul mai scund dar îmbrăcat mai la țol festiv. Ăla mai golănaș într-o mașină cu numere de germania parcă (am omis să mă uit mai cu atenție) tocmai pleca dar a deschis geamul și le-a zis celorlalți “ia urcați în mașină să vorbim”. Noi  am trecut pe lângă ei și-am intrat în secție. Secția într-o dărăpănătură de casă cu un loc de joacă abandonat în față părea ca o școală dintr-un joc horror.  În aplicația de monitorizare vot aveam la un moment dat o întrebare pusă despre accesul persoanelor cu handicap în secția de votare. Ei, la intrarea în clădirea asta exista o rampă pentru persoane cu handicap chiar dacă, pentru a ajunge la ea, cei cu cărucioarele erau nevoiți să facă un pic de off-road prin niște șanțuri mai abrupte. Deja realitatea bătea aplicația mobilă la curul gol. Intrați în interiorul secției de votare clădirea arăta și mai horror. Fusese o școală acolo dar nu e închisă de foarte mult timp. Probabil copiii care au învățat acolo s-au călit cu un sistem imunitar excelent. Dar în ciuda prăpăstiei de civilizație nici aici nu am observat chestiuni în neregulă. Aici nu prea era aglomerație dar tot au votat disciplinat și-au ridicat media județului. Populație la fel, îmbătrânită și într-o stare de sărăcie extremă. Ba chiar, căutând pe interneți să văd de când nu se mai țin clase în școala respectivă din Văceni, am găsit un proiect de dezvoltare comunitară al satului Văceni făcut de cei de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, proiect care menționează aspectele observate și de noi.

După Văceni am pornit spre Comoara. Numele satului pare să fie dat la mișto având în vedere că nu am mai călcat printr-o asemenea văgăună nici măcar atunci când am nimerit accidental în Glod. Este situat pe un drum comunal din ăla mișto cu curbe la 90 de grade nesemnalizate iar asfaltul se termină cam la intrarea în sat. De altfel nu am văzut centimetru de asfalt pe nicăieri prin sat. Casele din sat stau în picioare sfidând legile fizicii și zona, deși relativ frumoasă, cu câmp care pare destul de fertil de jur-împrejur, este de-o tristețe cruntă. Nu aveam semnal la telefoanele mobile nici pe Orange nici pe Vodafone. Lângă secția de votare însă am dat de un wireless open cu numele “Votează PNL Ciprian”. Inventivi oameni așa că am marcat în aplicație acest aspect.

Secția de votare se află la fel, într-o fostă/actuală școală cu clasele I-IV destul de horror. Deși de data asta geamurile sunt izolate la exterior cu niște plăci de plastic semi-transparent prinse în nituri. Este singurul element relativ modern din arhitectura clădirii, în rest fiind destul de degradată dar tot cu rampă pentru persoanele de handicap care vor să facă un pic de off-road. Un pic de panică și aici la sosirea noastră deși aici chiar părea liniște și pace. Am stat de vorbă cu cei din BESV, am luat datele pentru aplicația de monitorizare și la plecare am întrebat de-o budă pentru o pauză de pișu. Toaleta școlii e în spatele curții, într-o mică construcție separată cu 3 bude turcești, fără ușă, fără apă, fără nimic. Așa faci anticorpi solizi, supraviețuirea celui mai puternic. N-apuc eu să închid bine prohabul când mă trezesc cu un conflict de gaură de pipi cu una din doamnele de secția de votare, moment lăsat cu scuze și bălbâieli de rigoare.

Am mai stat să terminăm de introdus datele în aplicație și am plecat spre Botoroaga.  Pe drum am sunat însă la TelVerde și am întrebat detalii legate de hotspot-ul wireless. Am nimerit la telefon o domnișoară cu background de uman căreia a trebuit să-i explic ce și cum. Ne-au rugat să depunem sesizare așa că am făcut cale întoarsă spre Comoara. Am sunat și la BEC între timp, cei de acolo mi-au spus că vor verifica dar ca mă pot duce să depun și sesizare. Ajunși înapoi în fața secției de votare din Comoara am dat iar nas în nas cu amicii noștri cu care ne-am întâlnit și în Vlașca și Văceni. Ăla mai golănaș ne-a luat direct cu un “băieți, mi se pare mie sau mă cam urmăriți ?”.  “Mai curând invers având în vedere că noi trecem a doua oară azi pe aici”. În secția de votare le-am expus problema și m-am chinuit să le explic ce e în neregulă cu internetul ăla fără fir și cu PNL-ul. Remus îi întreba dacă îl cunoaște cineva pe Ciprian ca să-i spună să oprească netul. Președinta secției încerca să-mi spună că oamenii de aici “nu știe d’astea, ei nu folosește”/”O fi rămas de la alegerile locale că noi nu avem nici un Ciprian acum” (asta cu “a rămas de la alegerile locale” a fost epică, cineva a ratat momentul de-a fi observator pe acolo la locale atunci când a câștigat Ciprian de la PNL ce-o fi câștigat). Indiferent, nu era ok așa că m-am apucat să scriu de mână sesizarea, ocazie cu care-am constatat că nu mai știu să scriu de mână, dar asta e, urât-frumos, cum o fi, am scris-o.  În timpul ăsta golănașul intrase în secție cu noi (avea ecuson de observator dar nu ne-a arătat din partea cui),  și a început cu miștouri întrebând-o pe o bătrână venită să voteze “Ce faci mamaie, iar ai lăsat liber wireless-ul ăla și nu e voie”. L-am ignorat și-am terminat sesizarea în două exemplare. Am luat număr de înregistrare, ștampilă de la președinta secției de votare și când ieșim din școala aia în care era secția de votare ne ia în primire un nene mai sobru așa. Părintele din localitate care-a aflat rapid pesemne de niscaiva probleme în orânduirea locală și a venit să vadă cine-s “dușmanii poporului”. Răspuns calm și politicos în timp ce treceam pe lângă niște exponați ai tineretului local (de data asta nu sunt ironic) care comentau “au venit ăștia să ne taie netul băăă”. Pesemne erau dintre cei care “nu știe/nu folosește”. Vis-a-vis de secția de votare pe un stâlp era deja cocoțată o scară și cineva trăgea de niște fire pe acolo. Câteva momente mai târziu dispărea hotspot-ul. Alte câteva momente mai târziu dispăream și noi spre Botoroaga.

Ne-am mai oprit pe acolo însă am dat de alți observatori de la EFOR care au spus că s-au organizat pe zona Botoroaga și că se plimbă și ei mobil. Așa c-am plecat să căutăm ceva de mâncare decent tocmai prin Alexandria fiind aproape ora 15. Am mâncat în Alexandria și trăgând ușor concluziile evitam amândoi să constatăm verbal un lucru trist. Faptul că în ciuda exercițiului civic făcut de noi bucata aia de România este mult mai mare, mult mai organizată și mai disciplinată și ne bate fără să fie nevoită să facă măgării la votare. Ne ajunsese și oboseala și am decis să ne îndreptăm spre București și dacă mai putem ne mai oprim pe drum să mai observăm. La întoarcere trafic infect așa că am ajuns în București de abia pe la ora 8, destul de obosiți și deprimați. Mai vedeam și estimările pe net, ne enervam și mai rău. La un moment dat chiar am zis că dacă-i așa, atunci mai stau 4 ani în țară, la următoarele alegeri votez cu PSD-ul și apoi trag apa și m-am cărat definitiv.

Cam astea au fost la cald momentele. La rece, a doua zi, tot deprimat sunt însa nu pot să nu privesc în ansamblu. Un USR căruia nimeni nu-i dădea nici o șansă, partid cu o campanie care nu prea a depășit spațiul FB, în mod clar nu a ajuns în mass-media tradițională, a ajuns să bată atât ALDE cât și PMP, două partide cu “locomotive” mai vizibile în spațiul public. Cu doar un 9-10% dar e un început bun. Depinde FOARTE mult de ceea ce vor face în parlament în următorii ani. Dacă vor fi transparenți și profesioniști atunci au șanse să crească binișor la următoarele alegeri. Însă creșterea asta mai depinde de un factor. Și anume de implicarea oamenilor care chiar au capabilitățile și cunoștințele necesare să facă o diferență. Pentru că dacă și USR va ajunge să fie împânzit de membri de partid fugiți de prin alte zone gri-murdar ale politicii atunci nu rezolvăm nimic. PNL-ul în schimb merită să dispară în mizerie. Pentru că a încercat să lupte în campanie cu armele de propagandă ale PSD-ului și a eșuat lamentabil. Era mai puțin penibil dacă trimiteau un pedofil să sune pe la ușa copilului ăluia decât s-o vedem pe doamna Gorghiu, preferam un eventual parlamentar tânăr, energic și capabil și să-l lase pe domnul doctor Dănăilă să-și consume energia rămasă făcând ceea ce face mai bine, eventual bucurându-se de-o bătrânețe liniștită. Prefer să văd un PNL c-o viziune mai progresistă, nu unul care începe să scoată figuri de la naftalină și să dea cu mucii în fasole. Campania ălora de la PNL a semănat cu campania lui Hillary în state. Cu mica diferență că și campania ălora de la PSD/ALDE/PMP tot cu campania lui Hillary a semănat și noi n-am avut un Trump și ultima oară când am avut tot n-am votat cu ăla.  Speram din tot sufletul să nu intre ALDE sau PMP în parlament și aici cred c-am fost dezamăgit cel mai crunt.

Și tot nu reușesc să scap de gustul ăla amar al momentului în care am realizat dimensiunea prăpastiei între noi și România reală care votează disciplinat, fără să știe mai exact ce decid ei acolo, dar ducându-se la vot din 4 în 4 ani ca oile la păscut. Am plecat doi oameni din București, oameni care lucrează într-un domeniu în care auzi de ultimele noutăți în domeniile tehnologice, de Internet of Things, cloud și am ajuns într-un loc în care lumea se semnează cu X pe o listă de vot într-o secție în care procentul final al celor prezenți la vot a fost de 58,27% (Comoara, jud Teleorman). Am plecat de la două școli din București cu clase în care găseai bănci noi și proiectoare montate pe tavan într-un loc în care vântul intra prin ferestrele sparte, cu o școală dezafectată aflată vis-a-vis de un cimitir unde lumea a votat în proporție de 46,84% (Văceni, jud Teleorman).  Țăranul român isteț și hâtru e un mit, Morometele de Teleorman nu este capabil să vadă mai departe de mizeria în care trăiește. Nu e capabil de răscoale și răzmerițe, este speriat de schimbare, de nou, preferă confortul din noaptea minții lui de unde nu-l deranjează nimeni. E mult prea dificil să iei decizii, să faci ceva cu resursele pe care le ai. Este mult mai ușor să asculți sedat vocea stăpânului.

Nu-s de acord cu cei care afirmă că noi trebuie să ne găsim resursele necesare să facem punți către oamenii de genul ăsta. Este ca și în cazul dependenților de droguri, o decizie pe care ei înșiși trebuie s-o ia, să se rupă de ceea ce-i ține acolo captivi în mizeria lor și să își dorească ajutorul.  Până atunci orice efort nu face decât să creeze frustrări inutile celor care încearcă să facă asta. Nu am idee cum se poate face asta însă noi nu suntem clar oameni capabili să vorbească pe limba lor.  Pe de-o parte mă bucur când realizez că bazinul de votanți al PSD-ului se restrânge de la an la an, pe de altă parte mă întristez că toți țăranii ăia bătrâni în loc să trăiască într-o țară în care copiii și nepoții lor să nu simtă nevoia să-și ia lumea în cap și să-i lase singuri, aleg de 27 de ani la fel. În altă ordine de idei nici ăilalți rămași n-au un viitor prea strălucit având în vedere spălarea continuă pe creier cu Soroș și UE care ne fură, cu bubulii și americanii răi care n-au ce să caute aici cu bazele lor sau având în vedere “strălucitul” sistem de învățământ care creează generație după generație de analfabeți funcționali. E o luptă cu morile de vânt pe care poți s-o duci cât ai energia necesară. De la un moment dat ți se cam ia și începi să te gândești și la binele propriu și la ce primești mai exact în schimb.