Speechless

Miercurea trecută mi-am dus bietul meu HTC în service pentru o problemă enervantă cu touch-screen-ul. Deși cumpărat de la eMag garanția este la Cirma Electronics (absolut necunoscuți pentru mine până la acest moment). Deja mă așteptam la interogatoriul de rigoare din service-urile de pe la noi. “Ce i-ați făcut ? I-ați schimbat softul ! L-ați scăpat pe jos !” și altele asemenea. Mă speria și faptul că service-ul este undeva prin sectorul 5 spre Rahova/Ferentari. Colac peste pupăză n-aveam decât o copie după factură pentru că originalul este prin contabilitate. Nu că ar avea la ce să folosească originalul dar am mai dat de tâmpiți încăpățânați care n-au vrut să audă de service fără factura în original.

Prin urmare am pornit cu inima îndoită și cu telefonul în brațe spre service. Odată ajuns acolo am întins timid garanția și copia după factură și am expus problema. Reprezentantul lor a luat telefonul, l-a cercetat, a comentat faptul că și bateria pare puțin umflată și mi-a scos fișa de service. Pe fișă scria și de “urme de uzură pe marginea superioară/inferioară a carcasei” pe lângă ecran și baterie. Mă pregăteam sufletește pentru juma’ de lună de chinuri cu vechile mele modele de Sony-Ericsson pe post de telefoane principale.

Azi dimineață însă am primit telefon de la ei să vin să-mi ridic telefonul. Brusc mi-am adus aminte de frate-meu și de telefonul lui dus în service la Orange și venit cu șuruburi zdrăngănind în interior și ecranul montat prost. Naibii, deja se știe că nu se poate și repede și bine și gratis. M-am dus (de data asta pregătit de scandal în cazul în care aveam surprize neplăcute) să-l ridic. Acolo în schimb surpriză, telefonul meu avea ecran nou, carcasa frontală schimbată și o baterie nou-nouță.

Uite că se poate și așa. Cred că-i al doilea service de pe la noi de unde plec cu zâmbetul pe buze. Și un motiv excelent ca viitorul meu telefon să fie tot HTC.

11 Comments Speechless

  1. ABS

    Mda. blogul tau face bancuri, e a doua oara cand imi “mananca” un post. Sau daca intra in moderare, macar da un mesaj si sterge-l pe asta :)

    —————————

    Deci… postul anterior, care nu a aparut:

    Un service bun nu inseamna neaparat si calitate buna a produselor :)
    De exemplu, eu nu vreau sa mai am de-a face cu HTC. Am avut un TYTN II si la un moment dat m-a mancat sa pun WM6.1 (release de la ei), care a mers foarte prost si am vrut sa fac revert la 6.0.

    Mesajul catre ei:
    Hi! I am the owner of a HTC Tytn II phone. About 2 months ago I upgraded to Windows Mobile 6.1 (from your site) and since then I experienced a lot of issues (sometimes the phone just freezes for 3-5 seconds; sometimes the phone reboots during calls, happened at least 5 times). So, I would like to revert to Windows Mobile 6.0, but I can’t find any ROM update. Is there any way to obtain this ROM? Thank you!

    Raspunsul naucitor:
    Thank you for contacting HTC Europe. Unfortunately we can only offer support for Windows Mobile 6.1. We not support any more Windows Mobile 6.0. For more information about upgrades please visit http://www.htc.com website.

    Adica ei vand un telefon cu WM6.0, dupa care refuza sa mai dea suport pentru el. Deci daca nu as fi facut update la 6.1 si as fi avut orice problema, probabil ca imi raspundeau la fel.

    Acum am trecut la Android, un Samsung Galaxy S. Au cam frecat-o o luna de zile cu update-ul la 2.2 (uite update-ul la sfarsit de septembrie… stai asa, ca il mai amanam. uite update-ul in octombrie, dar momentan doar pentru tarile nordice… stai asa ca-l oprim si pe asta). Sa speram ca nu o sa o dea in bara :)

    Reply
  2. Meekuu

    A intrat in moderare. De obicei apuc sa le vad si le scot. Nu-mi dau seama pe ce criterii le blocheaza akismet dar din cauza lui se întâmplă.

    Ontopic, noile HTC-uri sunt departe de seria TyTn. Cât despre supportul referitor la versiunile ROM, se întâmplă și la alții. Vezi și problemele utilizatorilor de LG, o să vezi că și Samsung face la fel… Din ce-am văzut măcar HTC-ul pare a se mișca mai bine când vine vorba de update la o versiune mai recentă de OS. Pentru restul există xda-developers :D

    Reply
  3. ABS

    Stiu ca sunt departe noile HTC-uri, am avut de-a face cu ele la munca. Din pacate, din cate am vazut, toti sunt o apa si un pamant: iti vand produsul, se fac ca iti dau suport, dupa care iti baga aia cu “obsolete”. Sper ca Samsung sa se poarte frumos macar cu utilizatorii de Galaxy S, pentru ca au avut vanzari destul de mari pentru el, din cate stiu.

    Reply
  4. adrian

    ai avut noroc.
    cirma constanta mi-a tinut un nokia5000 cam 14 zile in service (se blocau niste taste, iar apoi au scris pe foaie ca au schimbat tastatura). cand am fost sa ridic telefonul, ecranul care avea inainte doar zgarieturi superficiale de la blugi, acum avea un fel de intepatura in el. baiatul ala s-a uitat la mine si a dat din umeri cand i-am zis.

    Reply
  5. Roland

    Si eu am avut probleme cu un HTC HD2 care (chiar daca era cumparat de la Euro GSM) tot la Cirma a fost trimis spre verificare/inlocuire. Problema mea era ca telefonul tot s-a blocat si s-a restartat (in sir, de mai multe ori).

    Cel mai mult mi-a placut ca pe site-ul firmei Cirma se putea verifica starea/statusul telefonului pe baza de IMEI. Astfel am aflat cand a ajuns la ei (eu fiind din Cluj), cand si cum a fost reparat si cand a fost trimis inapoi.

    La mine solutia era schimbarea placii de baza, iar de atunci n-au mai aparut probleme.

    Reply
  6. razvan

    htc au service-ul lor. au am un spvc100( facut de htc – vandut sub brand orange)
    aveam ceva probleme de semnal. desi avea pe el urmele de la o cazatura, cei de la orange nu au zis nimc, au complectat hartiile si l-au trimis la service, mi-au sus ca dureaza 2 sapt ca nu e service-ul lor. dupa o saptamana am primit sms sa ma duc dupa telefon. cand l-am ridicat am avut surpriza placuta sa constat ca au schimbat partea telefonului care tine componentele. banuiesc ca pe acel suport se aflau componente responsabile de semnal. au fost foarte operativi si promti.

    Reply
  7. Horia

    Probabil că cei de la Cirma sunt niște băieți de zahăr, dar cu HTC eu am experiențe halucinante. Spre norocul meu nu am fost nevoit să trec prin service de doi ani de când am Hero așa cum mulți dintre prietenii mei cu HD și alte modele cu windows o fac odată la câteva luni, însă mă nemulțumește fantastic faptul că au abandonat în mod ostentativ dezvoltarea și aducerea la zi a sistemului de operare ca să te forțeze să-ți cumperi modelul cel mai recent. Nu spun să aducă features noi, dar măcar să repare erorile grave existente în Android. Știu, nici ceilalți nu o fac, dar asta nu îi face mai puțini vinovați de rea voință și jupuirea prostului care cumpără, cel puțin în ochii mei de fraier care s-a repezit cu banii ca să cumpere un produs încă nefinisat. Noroc cu “curentații” care muncesc pe timpul lor la ROM-uri custom. GPL rulz la capitolul acesta, pentru că spre deosebire de Apple și WinMo aici producărorii dunt _obligați_ să publice sursele.
    Eu unul cred că următorul telefon o să fie un Nexus, pentru că la ăla vin update-uri imediat din cauză că Google nu trăiește din vânzarea de terminale fizice, ci din adoptarea platformei. The way it was meant to be done…

    Reply
  8. ABS

    Meekule, se pare ca baietii de la Samsung au incercat sa te contrazica. Galaxy S a fost lansat cu Android 2.1, dupa care au venit cu update-uri la 2.2 si acum urmeaza 2.3.3.
    Stiu ca are legatura si cu faptul ca este un telefon foarte popular, de asemenea si cu faptul ca are aproximativ acelasi hardware cu Nexus S, deci era relativ simplu sa ia Gingerbread-ul de pe Nexus S. Oricum, ideea este ca nu ne-au abandonat :), cum cobeai tu.

    Reply

Leave a Reply to razvan Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *