Mă contraziceam zilele trecute pe gtalk cu Bogdan pentru că am făcut afirmația că “The Simpsons” este genial uneori. Argumentul lui cum că e prea mult spus “genial” pentru fazele amuzante prin faptul că-s oarecum stupide l-am aprobat doar parțial. La momentul respectiv nu am avut un contra-argument, un moment din Simpsons pe care să-l fi ținut minte clar și pe care să-l pot folosi ca exemplu. La fel, am fost de acord cu el că referințele amuzante la cultura americană nu-s chiar un exemplu de genialitate (deși personal îmi plac trimiterile către alte filme/seriale).
I-am zis c-o să-mi notez citatele și momentele geniale și-o să revin în discuție (am început prin decembrie să reiau Simpsons de la sezonul I). De-atunci m-am tot gândit care-i motivul pentru care îmi place “The Simpsons”. Dincolo de referințele la cultura americană și dincolo de glumele de genul “it’s funny because it’s true”. Atunci am avut un soi de revelație. Cea mai bună dovadă că Simpsons este un show genial este chiar faptul că a intrat în cultura pop. În ciuda faptului că de aproape 20 de ani a tot luat în răspăr cam tot ceea ce exista ca simbol al culturii pop, The Simpsons a ajuns să fie o parte a culturii pop. Nu vreau să fiu înțeles greșit totuși, nu iau “The Simpsons” în serios. Nici nu e creat în scopul ăsta. E creat pentru entertainment dar conține totuși și ceva mai mult decât niscaiva glume ușurele folosind caractere animate.
Azi mă întrebam de ce naiba nu există la noi nici un post de televiziune care să preia show-ul. Am avut Futurama pus la o oră mult prea înaintată la TVR2, am avut și nițel Family Guy. Dar în afară de câteva episoade din “The Simpsons” văzute acum câțiva ani buni pe la noi nimeni n-a îndrăznit nimic în sensul ăsta. Ce-i drept și dacă o să-l pună pe la 11 noapte o să-l pună cam degeaba. Sau poate iar sare de cur în sus proasta aia de la Realitatea TV vis-a-vis de violența în desenele animate (referitor la Itchy & Scratchy Show ).
Aș vrea să cred că mai există oameni în televiziunile din România care nu au impresia că tot poporul râde cu gura pân’ la urechi la tâmpenii de genul “Animat Planet”, ascultă manele și adoră “Inimă de țigan”.
cum, nu-ți place Inimă de țigan? nu ești tru…
N-am zis ca Simpsons nu are momente geniale. Am zis că sunt putine de tot, restul fiind geniale doar prin… stupiditate.
Iar argumentul cu „e genial prin faptul că a intrat în cultura pop†mi se pare… well… aberant (sorry, dar nu știu cum să o zic mai bine). Multe idioțenii au intrat în cultura pop (Borat e unul din exemplele care îmi vin în minte), dar asta nu le face în nici un fel geniale.
simpsons trebuie apreciat si pentru umorul clean, gustat de lume de toate varstele (spre deosebire de Family Guy cu glume deloc pudice sau pentru copii mici)