În cei aproximativ 19 ani de când am dreptul să votez nu-mi aduc aminte să fi lipsit vreodată. Mai întâi am privit exercițiul ăsta la fel cum privește orice adolescent un lucru nou pe care îl poate face brusc, cu un amestec de emoție și inocență, fără a mă gândi cu adevărat la implicațiile pe termen lung. Primele alegeri la care am votat au fost în 2000 și nu reușesc acum să-mi aduc aminte opțiunile avute la locale sau la parlamentare dar știu sigur că la prezidențiale am avut prima grea dilemă pe care o poate avea un alegător, aceea de-a cântări între două rele și de-a alege răul cel mai mic.

Se pare că încă de atunci am prins ideea de bază a oricărei democrații funcționale, aceea de a face până la urmă o alegere, nu de a te culca pe o ureche și a lăsa la voia întâmplării această decizie. 16 ani mai târziu românii aleargă după un personaj politic mitologic călare pe un cal alb care să vină să le dea bani de pensii, să le mărească salariile, să îi scape de ratele la bancă, să îi facă tineri și frumoși, să îi plimbe în locuri exotice și să le facă o țară ca afară deși ei, locuitorii, sunt ca aici. Altfel strâmbă din nas, se retrag în bula lor de atotsuficiență și nu ies la vot pentru că “nimeni nu merită votul”.

Nu e greu de realizat faptul că politicienii țări sunt satisfăcuți de lipsa de interes, de apatia generală din jurul politicii și de faptul că este infinit mai simplu să îți pregătești platforma politică pentru ~50% din ăia 30% care ies la vot și să câștigi astfel niște alegeri, eventual din primul tur. Modul acesta de a face politică ne-a adus în situația în care avem condamnați penali câștigători ai alegerilor cu un procent relativ mic de voturi din numărul total al celor cu drept de vot. Un astfel de “succes” în alegeri nu va obliga în veci clasa politică să se reformeze și să caute metode prin care să facă pe plac și celorlalți cetățeni. Vor aplica aceeași tactică și pe termen lung și în final ne vom zbate în aceeași mocirlă.

Soluția este extrem de simplă și, deși pare dureroasă, pe termen lung va avea efecte benefice. Da, îndemn la votul dat pentru “răul cel mai mic” atunci când toate opțiunile par rele. Eu personal, pentru alegerile locale din iunie, am votat candidatul care îmi inspira cea mai multă încredere că nu va băga mâna până la cot în banul public. Atât. Fără să mă aștept la un Făt Frumos, fără să sper în zâne și prinți. Doar cineva care să fie un pic mai bun decât cel dinaintea lui. E un minim pas necesar după hoardele de primari șpăgari avuți prin București. N-a fost să fie dar candidatul respectiv nici nu a obținut un scor atât de mic pe cât se așteptau cârcotașii. De data aceasta nu reprezentarea a fost problema procesului electoral ci indiferența.

Și dacă vom fi la fel de indiferenți și pe viitor vom descuraja orice fel de inițiativă a unui potențial om politic dornic de-a face o schimbare în țara asta. Pentru că nu are sens să te bagi într-o mocirlă în care vei sfârși terfelit de toate televiziunile de serviciu dacă la final nu ai nici cea mai mică șansă de-a face o schimbare în bine.

Am comentat undeva pe Facebook imediat după rezultatele alegerilor locale și spuneam că aș sprijini cu tot ce pot o eventuală inițiativă de-a chema populația la vot. La momentul actual este exact ceea ce ne trebuie, cât mai multe voci diferite, oameni eventual cu păreri politice diferite, dar care să susțină utilitatea mersului la vot. Să facem în așa fel încât să aducem argumentele potrivite pentru a re-trezi spiritul ăla civic fără de care nu vom fi niciodată o țară democratică funcțională.

Așadar hai la vot !