2013_03Pentru mine anul 2012 a început prost și până la jumătatea anului a continuat la fel de prost. Am trecut prin câteva încercări suficient de nasoale încât să-mi schimbe modul în care văd lucrurile. Dar după jumătatea anului am început să le depășesc încet, încet. Și dacă am trecut peste astea voi trece și peste altele.

Am învățat să-mi găsesc bucuriile în ceea ce am la îndemână și mi-am propus să încerc să fiu mai pragmatic pe viitor. Am neglijat câteva aspecte (printre care și locul ăsta) dar pe finalul anului mi-am mai revenit. Și voi încerca să scriu câte ceva constant pe aici. Pentru că, la urma urmei, o fac din plăcere nu pentru bani. Ar trebui să mă consider suficient de norocos pentru faptul că pot să câștig bani fiind pasionat de domeniul în care profesez. Nu o să încerc niciodată să-mi transform mediul ăsta într-o sursă de venit dacă asta ar însemna să-mi schimb relația pe care o am cu cei care mă citesc pe aici de ceva vreme. Și aș avea rugămintea să trageți de urechi și să comentați orice nu vă convine. Oricând. Promit să ascult și să îndrept.

Am făcut publică și statistica wordpress pentru blogul ăsta pe 2012. Și vă doresc să ne vedem și la finalul lui 2013 la fel de optimiști.

La mulți ani !