În urmă cu vreo 8 ani, pe vremea când dețineam Polo-ul, am parcat într-o seară pe undeva pe lângă Sala Palatului, în spatele blocului cu coloane de pe Câmpineanu. Și când zic “am parcat” mă refer la faptul că am pus mașina pe un loc de parcare nemarcat dar probabi utilizat de cineva care stătea în blocurile din jur. Însă încă de pe atunci am încercat să fiu civilizat și să am tot timpul în bord lipit numărul de telefon. În cazul în care chiar deranjam pe cineva să pot să vin rapid și să mut mașina. Ei, în seara respectivă, fără să fiu sunat de NIMENI, când am ajuns la mașină am avut ocazia sa-mi găsesc atât numerele de înmatriculare cât și farurile vopsite cu spray alb cu vopsea acrilică. Farurile s-au mătuit după ce-am curățat vopseaua, numerele de înmatriculare le-am reparat cu vopsea neagră peste dar și-au pierdut stratul reflectorizant. Noroc că nu am avut discuții cu poliția niciodată din cauza asta. Toate astea făcute de un dobitoc pentru că l-a deranjat mașina mea parcată pe un loc de parcare amenajat. Nu lăsată pe trotuar, nu blocam pe nimeni, nu era lăsată strâmb. Dar îi luasem locul pe care l-a fătat mă-sa și în loc să sune la numărul afișat și-a făcut singur dreptate.

Într-un oraș în care locurile de parcare sunt puține mai ales în zonele ultra-aglomerate și în care ești îndrumat de țigani să parchezi pe unde apuci, găsesc obiceiul ăsta, al numărului afișat în geam, unul de un minim bun-simț. Pe lângă numărul din geam eu unul încerc întotdeauna să las mașina astfel încât să nu blochez pe altcineva deja parcat sau să nu blochez vreo bandă de pe drum. Parchez în parcări de reședință (chiar și cu locuri plătite) pentru că mi se pare mai civilizat așa decât să lași mașina în drum.

Am ținut să subliniez treburile de mai sus pentru că astăzi, în timeline-ul de pe Facebook, mi-a poposit postarea din screenshot-ul de mai jos. Acum nici nu știu cine-i adevăratul bizon. Ăla care a parcat mașina, ăla care-a zgâriat-o, sau ăia care-au postat-o pe facebook instigând în continuare la astfel de manifestări. Hai să încercăm să empatizăm cu fiecare din ei.

2015-11-18_23-43-54

De multe ori când parchezi mașina în perioadele aglomerate în spații amenajate sau nu, ești obligat să o “așezi” în funcție de mașinile deja parcate. Este suficient un alt mistreț care s-o pună nițel mai în dungă ca 4-5 mașini mai departe un nou venit să fie nevoit să o așeze ca în poza de mai sus. Și dacă ăla nou-venit rămâne la un moment-dat singur în parcare începe să pară el brusc mistreț. Deși omul nu a avut nici cea mai vagă intenție de a fi. Am în telefon câteva zeci de poze făcute prin parcările de supermarket-uri (în Brașov, Galați, București, Timișoara și alte orașe, deci nu numai în București), în care rânduri întregi de mașini sunt decalate peste liniile de demarcare. Din varii motive. Spații prea înguste, unii mistreți care-au parcat strâmb, etc… Ideea este că la un moment dat nu mai știi pe cine să dai vina. “Mistrețul zero” este posibil să fi plecat demult din zona dar răul să fie deja facut.  Prin urmare, înainte de-a înjura pe unul parcat așa, încercați să-i acordați circumstanțe atenuante.  Evident, dacă vorbim de unul care-a lăsat-o pe banda 1-a cu avariile pentru că a oprit la coafor fără coloană oficială, atunci cam merită toate muile. Dar parcă tot nu-i ok să acționezi ca în vestul sălbatic și să-i dai cu cheia pe mașină.

Ajungem astfel la ăla care-a zgâriat-o. Știu cum e sa ajungi seara la 9-10 acasă și să-ți găsești locul de parcare (apropos, plătit la primărie) ocupat. Și mai ales de către unul fară număr în geam. E al naibii de frustrant, claxonezi nițel, înjuri, îi ridici ștergătoarele dar cam aici. Nu aprob zgâriatul mașinii dar înțeleg frustrarea celui care ajunge în punctul în care simte nevoia să se răzbune cumva. Zgâriatul mașinii deja intră în altă categorie, cea a distrugerii de bunuri. Și se poate lăsa cu vizite pe la poliție și nu numai.

Și în sfârșit încheiem cu mistreții care au postat pozele pe Facebook. Aici mi se pare că ipocrizia este prea mare ca să reușesc să empatizez cu ei. Luptătorii ăștia ai dreptății care sunt gata să comită acte de vandalism sunt fantastici. Bine, noroc că sunt așa doar pe interneți. Că în trafic dacă dau de un ceafă lată ușor închis la culoare care parchează fix pe bombeurile lor sunt cuminți ca Mircea Badea în fața motocicliștilor.

Hai că tot au fost câteva zeci de mii de români în stradă care vor o altfel de Românie. Ăștia oare vor să trăiască în genul ăla de țară în care-ți faci dreptatea singur sau în genul ăla de țară în care îți poți rezolva problemele legal. Dacă îți blochează un idiot mașina ai la dispoziție câteva pârghii, dintre care prima este poliția. Ce-i drept, într-o vreme mai veneau și ridicările de mașini dar de când nu mai sunt legale, rezolvi parțial cu o amendă măcar.  Nici amenda nu-ți rezolvă în final problema (pentru că mașina lui tot acolo rămâne) dar nici zgâriatul ei în mod sigur. Diferența dintre cele două este că amenda este legală, distrugerea de bunuri NU.