B'estfest – 3 iulie 2009

Din motive obiective n-am ajuns pe la B’estfest decât undeva în jurul orei 20:00. Din start am început să înjur municipalitatea, poliția, organizatorii și oricine avea vreo legătură cu manifestarea asta. Nu găsești locuri de parcare nici să dai cu tunul pe-o rază de 2 chiar 3 stații de autobuz/tramvai. Mai mult, deși bulevardul Expoziției e plin de mașini parcate pe ambele sensuri (și ăla e așa de când îl știu eu) în zilele astea cu B’estfest s-au apucat băieții să ridice mașini de acolo. Mi se pare anormal ca un eveniment care ține până pe la miezul nopții (chiar după dacă luăm în calcul și Silent Disco sau ce se mai întâmpla pe acolo) să te oblige la soluția taxi (că transport în comun iese din discuție la ora aia). Se putea amenaja un spațiu destul de măricel în parcarea Romexpo și puteau să permită parcarea (măcar atât cum au permis-o și până acum) pe strazile laterale complexului Romexpo. Până la urmă am găsit un loc de parcare undeva pe Bulevardul Poligrafiei.

La intrare am fost asaltați de diverși promoteri care ne-au îndesat pliante și cutii cu Burn și Coca Cola Zero. Care cutii cu Burn și Coca Cola Zero trebuia să le bei sau să le arunci când ajungeai la primul filtru. Cât de tâmpiți au fost ăia care s-a gândit la modul ăsta de reclamă. Nevermind. La filtru ne caută de umbrele și ne spune că el speră sa nu plouă în seara asta. Și noi sperăm. Dar pentru orice eventualitate am luat și pelerinele de ploaie la noi. După filtre am mers spre cele 2 scene amenajate cam prin același loc cu scenele mari de anul trecut. Noutatea este că anul ăsta nu vor fi decât 2 scene (și doar un singur concert la un anumit moment. Dezavantaj observat atunci când fanii Motorhead ar mai fi vrut câteva momente alături de ei iar fanii Moby așteptau cu nerăbdare venirea lui.

Motorhead m-au surprins cu o prestație excelentă. Alți tătici (unchiași) ai rock-ului care impun respect și reușesc să facă față în ciuda vârstei. Plecând din laterala scenei pe care evolua Motorhead și îndreptându-mă spre scena la care urma să apară Moby am dat (iar) nas în nas cu Piticu. Care mi-a zis repede că-i foarte vesel că l-a lăsat și pe el nevasta SINGUR la concert. Na’ că te-am spus :D. După încă 15-20 de minute de Motorhead a urmat Moby.

Nu pot spune că-s un fan al lui Moby. Îl respect ca artist (cred că-i printre puținii) și îmi place de el că este genul de muzician care știe să evolueze. Face ceea ce face din plăcere și experimentează, încearcă, se adaptează, modifică și reușește să creeze sound-uri interesante. A fost un concert electrizant iar Moby a fost la înălțime. Am apreciat în mod special fărâma de Johnny Cash (Ring of Fire) cântată de Moby. Și comentariul făcut la adresa lui George W. Bush. Poze a făcut Piticu care iar a apărut (din pământ din iarbă verde) undeva în dreapta mea. Bine, a pierdut ce era mai interesant (2 puștoaice care-au început să se sărute cu foc pe “We are all made of stars” ).

La ieșire iar ne-au asaltat cu Coca Cola Zero (chiar nu bea nimeni porcăria asta de țin ăștia să-și facă atâta reclamă ? ). Plimbat până la mașină sub “clar de lună” și ajuns într-un final acăsă. Unde terminat și ce mai aveam de făcut și-am căzut la pat.

Și n-a plouat deloc în seara asta. Acum aștept cu nerăbdare Santana și sper ca și acolo să fie la fel de bine.

3 Comments B'estfest – 3 iulie 2009

  1. nexus

    Ca idee: am testat Coca Cola Zero – ca era gratis la pachet…
    E perfect ales numele – e un mare zero. Un iz mai putin pregnant decat Coca Cola Light, dar tot un fel de “macarea porcului” in varianta “baubila”.

    Reply

Leave a Reply to InnOcente* Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *