Braindead

braindeadDacă vă uitați și voi ca și mine ca mâța-n calendar la știrile de pe mapamond atunci avem cam aceeași dilemă. Și anume  “ce naiba i-a apucat pe toți” ?

Ei, un nou serial american vine c-o explicație. Serialul e o satiră politică în care o parte din populația din Washington DC, cu predilecție oamenii politici, sunt infestați de niște furnici extraterestre care le mănâncă niște bucăți din creier și îi controlează astfel încât ajung să se certe toți între ei ca idioții. Da, știu, poate părea extrem de stupid însă vă garantez că după 3-4 episoade o să începeți să vă uitați la oamenii noștri politici încercând să vă dați seama dacă nu cumva au aterizat niște furnici din alea și prin România.

E haios când nu e trist și e așa de vară. Se cheamă Braindead, este (printre alții) cu Tony Shaloub iar faza extrem de amuzantă este că americanii l-au mutat de pe slotul de luni seară duminica pentru a face loc știrilor despre convențiile partidelor din US pentru alegerile prezidențiale. Ironia este la ea acasă.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *