Comunicare

De ceva vreme am ajuns la concluzia că telefonul mobil nu e o unealtă care să mă ajute pe mine ci ca să-i ajute pe alții să aibă acces la persoana mea mai ușor. Iar la ora actuală cred că pot număra pe degete persoanele cărora le răspund la telefon la orice oră din zi și din noapte (bine, cu mici excepții că deh, mai stă omul și pe budă, mai face un duș…). Știu ei care sunt, ăia care pot să mă sune și la 12 noaptea înclusiv cu probleme legate de Utopia și să nu primească înjurături…

În ziua de azi am ajuns să considerăm firesc ca persoana care are un telefon mobil să poată răspunde oricând. Iar dacă nu răspunzi, trebuie să dai explicații. Și astfel, în intervalul orar 8-22, suntem bombardați de telefoane. E intervalul acceptabil din punct de vedere social pentru vorbit la telefon. Nu contează că ești ocupat, în vacanță, faci sex, duș, te relaxezi sau orice altceva. Ai putea să răspunzi și la telefon că na, de aia îl ai la tine tot timpul.

90% din telefoanele primite sunt legate de o anumită treabă pe care trebuie s-o rezolv într-un viitor relativ apropiat. Și evident, majoritatea se așteaptă să las baltă orice fac în momentul respectiv și să le rezolv problema. Ei bine nu merge chiar așa. De aia răspunsul meu la finalul convorbirii este în cele mai multe cazuri “ok, trimite-mi un mail să nu uit”.  De altfel la mail-uri răspund destul de prompt. Și încerc să încurajez astfel trimiterea de cereri via mail. Mă gândesc că omul va remarca faptul că am răspuns rapid la o cerere venită pe mail, a remarcat faptul că la telefon am fost expeditiv iar a doua oară va renunța la a mă suna și va comunica cu mine doar pe mail. Din păcate nu prind toți subtilitățile astea :D.

Am mai spus-o și pe aici, mă consider norocos pentru că fac o meserie care îmi aduce satisfacții și-o fac cu plăcere. Însă poate fi destul de stresantă în anumite momente și am ajuns să prețuiesc fiecare moment în care mă pot detașa.  Și eu unul aleg s-o fac în primul rând prin a nu răspunde la telefon numerelor necunoscute. Au alte căi prin care mă pot apela pentru un “first contact”. La urma urmei telefonul mobil îl plătesc din buzunarul meu (by the way, încă aștept să apară niște abonamente decente la Orange sau la concurență). L-am plătit ca gadget din munca mea, aleg singur ce fac cu el. Și aleg să-mi respect timpul liber.

3 Comments Comunicare

  1. nexus

    Eu imi infranez dorinta de a da de pereti cu mobilul pentru ca ma gandesc la realitate – tot eu cumpar “inlocuitorul”… Dar, in masura in care poti, renunta destui sa te mai caute cand le ceri bani pentru ajutor. Daca ai cerut bani si tot nu au renuntat, cere mai multi. :)) Chiar daca mai revin, macar stii ca e rentabil.
    Eu aplica principiul fara vreo discriminare: daca ma calca destul pe nervi (nu mai zic daca e “paraqzit” deja), primeste vestea ca “de data viitoare o sa coste”. :))
    Daca ai noroc, poate capeti si o “reputatie” pe tema asta si vor fi descurajate alte “potentiale lipitori”.
    Daca nu ai noroc, inchizi mobilul si gata. Sa “ofere preaviz” daca au de gand sa aiba urgente – desi poate nici atunci nu merita sa lasi telefonul deschis. :))

    Reply
  2. Glumetzu

    Beleaua p*lii e cand te cauta clientii pe weekend, desi tu ai un program clar afisat. Pe de-o parte iti vine sa f*ti clientu si sa-i spui ca esti in timpul tau liber, pe de alta te gandesti ca daca-i dai uie se duce la concurenta, si pe prafu asta nu-ti permiti.

    Reply
  3. fish

    @glumetu: linie de hotline – redirectata la inceputul fiecarei saptamini la fiecare din echipa.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *