Un subiect pe marginea căruia am tot discutat cu diverse persoane zilele astea. Și care ascunde un adevăr trist. Majoritatea consumatorilor habar nu au ce cumpără. Sunt extrem de puțini ăia care pleacă la cumpărături cu un plan bine pus la punct de la bun început. Să știe ce bani au, care sunt opțiunile pentru banii ăia, ce doresc de la produsul final, ș.a.m.d.

De cele mai multe ori primează “coolness-ul” iar consumatorul nu are nici cea mai vagă idee ce poate să facă cu produsul în cauză. Și aici sunt 2 mari tendințe. Una este pur românească. Chilipirurile sunt la mare căutare. Magazinele online înflorite pe la noi ca ciupercile după ploaie au dat startul unei mode a prețului mic, cât mai mic și-a serviciilor cât mai inexistente. E de-ajuns să angajezi o fată la recepție și 2 băieți care mai acum 2 ani ștergeau praful de prin calculatoarele vecinilor și gata, avem magazin online pus la punct. Românii au mania de-a căuta prețul cel mai mic și sunt atât de masochiști încât ar fi în stare să stea o zi întreagă să caute produsul dorit la prețul cât/cel mai mic. Și sunt atât de masochiști încât chiar dacă și-au luat o mu*e de la magazinul în cauză (fie ea pe la service, tratat cu curul, etc.) să cumpere din nou de acolo din cauză că au prețul mai mic. Și asta ne-a adus în situația în care suntem acum, cu multe magazine care nu se deosebesc decât prin design-ul folosit și prin 5-10 lei în plus sau în minus la prețuri. Serviciile sunt la același nivel peste tot. Și consumatorul tace și înghite și mai mult decât atât, dacă ar apărea prin absurd compania care să-l dea pe spate în ceea ce privește serviciile, mai mult ca sigur că ar da faliment. Că deh, fraierii au investit în satisfacerea clientului în loc să bage adaosul minim.

A doua tendință este la nivel global. Și e strâns legată de iStuff. Consumatorul a devenit mult prea leneș pentru a gândi așadar caută gadget-uri și device-uri care să nu-l solicite prea mult. Care “just works”. Chiar dacă “just works” pentru că nu-i permite să schimbe prea multe și flexibilitatea ajunge să fie doar o amintire. Nu mă refer aici numai la produsele Apple chiar dacă ele sunt cel mai clar exemplu. Și să fie clar pentru toată lumea, nu am nimic cu cei care își cumpără produse Apple în cunoștință de cauză. Cu cei care zic “da, știu tot ce face și ce nu face produsul X, am cântărit bine toate avantajele și dezavantajele și tot vreau să-l cumpăr”.  Am în schimb cu cei care au auzit doar în treacăt sau au văzut pe undeva și încep cu “moaaaamăăăă, vreau și eu d’ălaaa”. Și cam pe aici se oprește “studiul” lui de piață.

Am mers întotdeauna pe 2 principii de la care m-am abătut arareori. Primul este “sunt prea sărac ca să-mi cumpăr lucruri ieftine”. Am evitat întotdeauna să dau banii pe prostii chiar dacă îi mai auzeam pe unii cu “ce bă, ăla e același lucru numai că și-au pus ăia “marca” pe el”. Al doilea a fost legat de o perioada destul de lungă de cântărire a tuturor opțiunilor și alternativelor atunci când urma să fac o cheltuială mai mare. Și aici îmi vine în minte ca exemplu momentul în care mi-am luat mașina. Știam câți bani am, știam cam ce vreau și am stat 3 luni cântărind variantele, citind forumuri și discutând cu diverse persoane. Și pot să mă felicit pentru alegerea făcută pentru că am luat exact ceea ce m-am așteptat să iau. Mișcarea s-a repetat și când am luat laptopul actual.

Însă constat că cele 2 tendințe de mai sus îmi fac tot mai grea viața de consumator. Pentru că eu caut mai mult decât un preț ieftin și un produs care are doar un design plăcut și nu mă înțeapă-n coa..ste când îl țin în buzunar. Și găsesc chestiile astea tot mai rar. Și aici mai e o chestie care ține de încăpățânare și personalitate. Nu-mi place să fiu inclus într-o categorie, să aparțin unui trend, grup, mișcare sau orice altceva.