Hmmm, oare toți au avut mustață ?

Partea proastă în ceea ce mă privește este că deși sunt optimist de felul meu, din cauza naturii de inginer am întotdeauna tendința să mă întorc la cifre. Și oricât aș vrea eu să sper că vom reuși să mai urnim țara asta într-o direcție bună, “cifrele nu minte”.

La protestele din februarie anul curent (unde apropos, am bifat și eu lista de prezență) au fost estimați aproximativ 150 000 de bucureșteni. Un total de vreo 500-600 000 la nivel de țară dar o să compar doar cifrele cele mai optimiste din București ca să realizați de ce nu prea sunt motive de optimism.

Aș putea să o tai rapid și dureros și să remarc că până și Nicușor Dan a strâns 175 000 de voturi în București deci nici măcar toți votanții lui n-au ieșit în februarie la proteste. Dar hai să presupunem tot de dragul discuției că votanții lui Nicușor Dan au ieșit până la ultimul om pe stradă în februarie. Oamenii ăia, ăia 175 000, reprezintă aproximativ 10% din persoanele cu drept de vot din București ( aproximativ 1 788 000 conform BEC). Prezența la vot a fost de 33,3% ceea ce înseamnă că 66,7% au preferat să nu vină la vot. Aveți idee cât înseamnă 66,7% din 1 788 000 ? “Doar” vreo 1 192 000 de oameni. Mai bine de 1 milion de bucureșteni cu drept de vot au decis că sunt indiferenți vis-a-vis de cine îi conduce. Milionul ăla a rămas la căldură și la alegerile generale din iarnă. Milionul ăla a rămas tot la căldură și la protestele din februarie, milionul ăla rămâne la căldură și acum și mă întreb pe bună dreptate ce-i ține la căldură ?

Și uite așa am realizat că trebuie să accept lecția predată de democrație și trebuie să accept părerea majorității. Dacă majoritatea a luat decizia că politica nu îi interesează atunci cine sunt eu să mă opun ?  Să ies în stradă împreună cu încă o mână de oameni ca să mă lupt cu forța pentru binele unei majorități care preferă ca lucrurile să meargă așa ? De ce ? Ce motive aș avea ?

La urma urmei, dacă stau foarte bine să mă gândesc, cam oricât de nasoale vor fi lucrurile tot îmi va fi relativ mai bine decât îi este majorității. De bine de rău mă pricep la ceea ce fac, îmi voi câștiga pâinea în continuare, dacă nu aici atunci în altă parte. Nu am copii deci nu-mi pasă de educația lor, pensia nu sper s-o apuc așa că nici aici nu-mi fac foarte mari probleme, singurul aspect neplăcut este domeniul sănătății. Dar ne repliem la vechiul sistem PCR (pile, cunoștințe, relații) și ne vom descurca și aici.

Cinic vorbind, dacă o majoritate zdrobitoare este indiferentă de ce ar trebui să-mi pese mie ? Nu am un complex cu un nume religios care să mă îndemne să mă sacrific public pentru binele altora așa că voi face ce este mai bine pentru mine și pentru persoanele apropiate mie. Adică îmi voi conserva energia pentru că este momentul să recunosc că fără o majoritate brusc trezită din amorțeală, bătălia este cam pierdută. O să urmeze vremuri nasoale din care ne vom reveni abia peste vreo încă 1-2 generații sacrificate. Dacă ne vom reveni.

Iar majoritatea trebuie să învețe o lecție. Și anume că fiecare acțiune sau inacțiune are consecințe. Consecințe pe care este bine să le simți pentru a nu mai repeta greșeala. Pentru că din greșeli învățăm. Învățăm când suntem mici că dacă ne jucăm cu focul ne putem arde – ar trebui să fim suficient de inteligenți când suntem maturi și să înțelegem că dacă nu ne mișcăm curul la vot ne afectează. Lecția asta, îmi pare rău s-o spun, n-o să fie pricepută dacă nu vor fi lăsați ăștia să guverneze întreg mandatul de 4 ani. Cu riscurile de rigoare, altă șansă pe termen lung n-avem prin care să putem preda majorității lecția consecințelor, fără să fie afectați cumva, fără să aibă o corelare directă a faptelor lor. Aș dori ca asta să fie consecința inacțiunii mele din prezent/viitor, lecția învățată de majoritatea absentă la ultimele alegeri. Vreți asta ? Atunci luați cu pâine !

Tot văd tineret de prin bula mea de social-media cum îndeamnă la ieșit în stradă și încearcă să-i facă să se simta rușinați pe cei care nu ies/nu vor să mai iasă întrebându-i dacă le era bine la căldură în casă în timp ce ei erau în stradă. Mă voi rezuma să le susur galeș în ureche “da’ pentru voi a fost bine la căldură în casă în timp ce eu votam în decembrie 2016 și apoi băteam satele din Teleorman ca observator ?”. Altfel aștept să se strângă din nou măcar cu 20% mai mult decât în februarie și trag și eu șuba pe mine. Dacă nu, este cazul să acceptăm dictatura majorității.