Fac ce fac și deși promit să nu mai calc vreodată prin vreo sucursala a instituției numită Poșta Română, îmi încalc promisiunea. De data asta din cauză că am comandat ceva pe net și a venit fix cu Poșta, nu cu altceva. Deși aș fi plătit bucuros diferența de cost numai ca să nu mai am contact cu acriturile alea de acolo.

Vă povesteam mai acum un anișor și ceva de cuvântul magic apărut pe mandatul de la Poștă, “voluminoasă”. El, am aflat noi după câteva ore petrecute în zadar la o coadă, semnifică faptul că ai de a face cu o SCRISOARE voluminoasă, nu cu un colet. Prin urmare trebuie să stai la coadă la scrisori, nu la mesagerie unde se primesc colete.

Și ne vine nouă mandat în cutia poștală acum vreo săptămână, mandat pe care scria iarăși voluminoasă. Noi știind cu siguranță că de data aceasta trebuie să ne vină un colet pentru că treburile comandate nu încap într-o scrisoare nici dacă se așează elefantul pe ele, ne-am dus tot la mesagerie direct. Dar am avut prezența de spirit să întrebăm înainte. Acritura de la ghișeu ne-a descumpănit total când ne-a certat pe un ton de parcă venisem la furat, “da’ n-ați citit ca scrie “voluminoasă, asta înseamnă scrisoare, este dincolo, nu aici”.

Mbun, ziserăm noi dezarmați, poate că mandatul ăla nu era de la ceea ce așteptam noi să vină și poate că iar am luat țeapă intrând în mrejele Poștei Române pentru un catalog nenorocit de la Bakker cum am pățit data trecută. Așa ca ne-am dus dincolo, la scrisori, de unde am ridicat scrisoarea pe care o puteți vedea în poza de mai jos.

IMG_20150626_164042