Dicționar explicativ al Poștei Române

Fac ce fac și deși promit să nu mai calc vreodată prin vreo sucursala a instituției numită Poșta Română, îmi încalc promisiunea. De data asta din cauză că am comandat ceva pe net și a venit fix cu Poșta, nu cu altceva. Deși aș fi plătit bucuros diferența de cost numai ca să nu mai am contact cu acriturile alea de acolo.

Vă povesteam mai acum un anișor și ceva de cuvântul magic apărut pe mandatul de la Poștă, “voluminoasă”. El, am aflat noi după câteva ore petrecute în zadar la o coadă, semnifică faptul că ai de a face cu o SCRISOARE voluminoasă, nu cu un colet. Prin urmare trebuie să stai la coadă la scrisori, nu la mesagerie unde se primesc colete.

Și ne vine nouă mandat în cutia poștală acum vreo săptămână, mandat pe care scria iarăși voluminoasă. Noi știind cu siguranță că de data aceasta trebuie să ne vină un colet pentru că treburile comandate nu încap într-o scrisoare nici dacă se așează elefantul pe ele, ne-am dus tot la mesagerie direct. Dar am avut prezența de spirit să întrebăm înainte. Acritura de la ghișeu ne-a descumpănit total când ne-a certat pe un ton de parcă venisem la furat, “da’ n-ați citit ca scrie “voluminoasă, asta înseamnă scrisoare, este dincolo, nu aici”.

Mbun, ziserăm noi dezarmați, poate că mandatul ăla nu era de la ceea ce așteptam noi să vină și poate că iar am luat țeapă intrând în mrejele Poștei Române pentru un catalog nenorocit de la Bakker cum am pățit data trecută. Așa ca ne-am dus dincolo, la scrisori, de unde am ridicat scrisoarea pe care o puteți vedea în poza de mai jos.

IMG_20150626_164042

12 Comments Dicționar explicativ al Poștei Române

    1. Radu

      Era cutie da’ fiind de la chinezi au pus-o la cură cu orez si-a ajuns scrisoare.

    1. Radu

      Da, din păcate numai prin poștă trimit. Dar nu s-ar fi așteptat nimeni să le pună în scrisori…

  1. ClaudiuC

    Depinde cat de mari sunt chestiile. Am primit multe pachete unde valoarea declarata era mult sub pretul cerut (oricum mic). Daca intra intr-un plic mai mare, le trimit asa pentru a plati mai putin.

    Reply
  2. ABS

    Cred ca de fapt depinde cum declara expeditorul. Din cate stiu, coletul e platit la volum/greutate, scrisorile la standard. Si daca reuseste sa-i convinga pe aia ca e scrisoare, atunci e trimisa ca scrisoare.

    Reply
  3. nashu_mare

    Ar trebui sa te bucuri. Dacă ar fi fost declarată colet de catre expeditor, ar fi trebuit sa faci cunoștință și cu vameșul de la Poșta din Tineretului sau Ghencea. Ăla e la fel ca acriturile de la ghișeu, doar ca mult mai tupeist și se așteaptă sa ii plătești TVA și taxe vamale.

    Reply
  4. jules

    Mda, eu tot la posta primesc pachetele, insa la sat situatia e de genu, “alo, domnu Julica, a sosit un pachetel din extern.” Si se termina cu “Multumesc, trec dimineata sa-l ridic”.
    I know, #viatalasat :)

    Reply
  5. akbar

    Cel mai mișto e să te duci periodic să vezi dac-a venit coletul/scrisoarea. Pachețelul comandat de pe ebay. Și să constați – ce chestie – că e frumos, te-așteaptă de mai bine de-o săptămâna. Funcționara de la ghișeu știe că factorul poștal are o durere-n cur și nu distribuie avizele. „A fost și reavizat chiar” îmi zice. „Bun, dar eu n-am primit absolut nimic în cutia poștală. Doar reclame…” „…Vă cred. Știu… ”
    Poșta a murit nu datorită serviciilor dar mai ales datorită celor care ar fi trebuit să-și facă treaba și nu o fac. Culmea e că nu pățesc absolut nimic. Nicio sancțiune.

    Reply
  6. Ionut

    Sunt curios ce se va intampla cu parteneriatul Emag – Posta Romana. Eu ma declar sceptic, dar asta e firea mea. Poate ii convinge Emag pe suparatii de functionari sa incerce sa schiteze un zambet la coltul gurii si sa raspunda la Buna Ziua.

    Daca iese prost acest parteneriat Emag e singurul care are de suferit. Nu cred ca Posta Romana poate scadea si mai mult la capitolul imagine.

    Reply

Leave a Reply to jules Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *